Curs valutar
  • EUR
    20.0545
    0%
  • USD
    17.2475
    0%
  • RUB
    0.2051
    0%
  • RON
    3.8173
    0%
  • UAH
    0.3872
    0%

Toate știrile

12 septembrie 2026

RISE: Moldoveanul sancționat în SUA pentru legături cu oligarhi ruși. Ce afaceri are la Chișinău?

19 Mai 2022, 15:30
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
19 Mai 2022, 15:30 // Actualitate //  Victoria Laur

Alexandr Okulov este primul om de afaceri moldovean care a fost sancționat în SUA după ce a început războiul din Ucraina. Restricțiile care i se impun au survenit din cauza legăturilor pe care le are cu oligarhi ruși, iar o investigație RISE Moldova arată că acesta deține companii în țara noastră, în Kazahstan, Emiratele Arabe Unite și Federația Rusă, dar și o rețea globală care distribuie echipamente militare.

Businessmanul este originar din satul Răuţel, raionul Făleşti. Okulov a studiat la Liceul Internat Republican cu Profil Sportiv din Chișinău și l-a absolvit în 2000, apoi a intrat la Universitatea LIberă Internațională și a plecat în Franța, devenind campion la lupte libere al acestei țări. După patru ani, acesta a revenit în Moldova și a încercat să își creeze afaceri, dar a eșuat și a plecat la muncă la Moscova.

Trezoreria SUA susține că moldoveanul este „membru al consiliului de supraveghere al International Agency of Sovereign Development (ISAD)” și a călătorit în Africa împreună că o delegație a oligarhului rus Konstantin Malofeev, fiind apropiat de acesta. Potrivit lui Malofeev, ISAD oferă consiliere privind reformele economice și restructurarea activelor guvernelor țărilor în curs de dezvoltare din Africa. Conform RISE, sancțiunile impuse de americani lui Okulov vizează şi patru companii din Chișinău.

Jurnaliștii au stabilit că după ce i s-au aplicat măsurile, omul de afaceri și-a închis conturile de pe Facebook și Linkedin. Anterior, presa din Africa și Franța îl numea pe Okulov asistent sau partener al oligarhului Malofeev, însă acesta a infirmat declarațiile, precizând că l-a ajutat doar în cadrul unor întrevederi pe care le-a avut pe continentul african.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

În 2011 Okulov a fost observat la o întrevedere a fostului premier Vlad Filat cu Robert Franchitti, şeful şi patronul corporației franceze MagForce, un mare producător şi furnizor de echipamente militare, se arată în investigație, jurnaliștii menționând că firma subsidiară din Moldova a încercat fără succes să câștige contracte de livrare a uniformelor pentru polițiștii, pompierii și militarii moldoveni.

În Republica Moldova Okulov deţine patru companii contra cărora SUA a aplicat sancțiuni: Lider Asig SRL – companie de asigurări care și-a desfășurat activitatea în 2013-2018, Lider Leasing SRL – organizație de microcreditare care și-a suspendat activitatea până în septembrie 2022, OKAF Trading SRL – întreprindere care se numea Proglobal Work și a câștigat în 2017-2019 câteva contracte de livrare a echipamentelor şi mijloacelor speciale pentru Poliţie, carabinieri și penitenciare, dar și Project Invest SRL – companie imobiliară.

Realitatea Live

Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
11 Sept. 2026, 22:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
11 Sept. 2026, 22:42 // Slider //  Ana Panaguța

Un lider rus a făcut amenințări grave la adresa unei țări europene. Este vorba despre Dmitri Medvedev care a amenințat Lituania cu dispariția de pe hartă. Dumnezeu să ne ferească, și-a însoțit amenințarea fostul președinte și premier al Rusiei, scrie mediafax.ro.

Amenințările au fost lansate de vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei în timpul unei declarații, potrivit Clash Report. El a reacționat la o informație conform căreia Lituania ar fi dispusă să găzduiască armele nucleare ale aliaților occidentali.

„După cum înțeleg eu, Lituania a vorbit despre posibilitatea de a deschide ușa pentru amplasarea oricărui tip de armă, inclusiv a armelor nucleare. Dacă, Dumnezeu să ne ferească, se întâmplă ceva de genul acesta și trebuie să reacționăm la acțiunile lor, nimeni nu va interveni în locul lor. Celebrul Articol 5 al Tratatului Atlanticului de Nord nu va fi aplicat. Toată lumea recunoaște acest lucru, deoarece, dacă ar fi aplicat, ar fi o catastrofă globală, planetară. Lituania va dispărea de pe harta lumii”, a spus Dmitri Medvedev.

Dmitri Medvedev este un important om politic rus, fost președinte al Federației Ruse (2008–2012) și fost prim-ministru (2012–2020). În prezent, el ocupă funcțiile de vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei și de președinte al partidului de guvernământ Rusia Unită.

Medvedev este unul dintre cei mai apropiați aliați ai lui Vladimir Putin. În timpul mandatului său prezidențial a promovat o imagine de modernizator cu viziuni liberale. Totuși, după declanșarea invaziei ruse în Ucraina din 2022 el s-a transformat radical, devenind una dintre cele mai agresive și radicale voci pro-război de la Kremlin.

Medvedev nu este la prima amenințare apocaliptică

De la declanșarea războiului din Ucraina, Dmitri Medvedev a lansat o serie de amenințări apocaliptice, utilizarea armelor nucleare fiind tema sa centrală. Mesajele sale, publicate de regulă pe Telegram, sunt folosite indirect de Kremlin pentru a descuraja țările din Occident.

În una dintre declarațiile recente, el a avertizat că omenirea se află la „doar câteva secunde” de miezul nopții pe Ceasul Apocalipsei din cauza acțiunilor NATO. Medvedev a mai spus că orice atac masiv asupra teritoriului rus sau furnizarea de arme atomice Ucrainei de către Occident va declanșa automat o ripostă nucleară totală din partea Moscovei.

A vorbit despre al treilea război mondial și a amenințat cu ștergerea de pe fața pământului a Ucrainei, dar și a altor țări precum Germania, Finlanda, Polonia și Marea Britanie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!