Vitalie Ciobanu
pentru Europa Liberă
În Republica Moldova ai mereu senzația că istoria se combină cu actualitatea, e un loc pe harta lumii în care se merge în cercuri, se reiau scenariile, se confirmă vechi predicții și constatări.
„Un pământ în calea tuturor răutăților”, scria cronicarul și așa a rămas. La 16 mai 2022 s-au împlinit 210 ani de la semnarea Păcii de la București, prin care Rusia anexa partea răsăriteană a Principatului Moldovei. Am stat de atunci încoace sub semnul unei cvasi-perpetui ocupații rusești – țariste, apoi sovietice – iar din 1991 încoace, de când Republica Moldova și-a declarat independența față de Moscova, o Rusie post-sovietică, setoasă de revanșă, ne-a sabotat cu înverșunare mișcarea spre Europa, căreia îi aparținem prin limbă, civilizație și cultură.
Azi, în plin război sângeros în Ucraina, ne întrebăm dacă acest cadril interminabil între lungi perioade de tiranie și scurte secvențe mai respirabile va înceta, dacă cercul vicios al istoriei va fi spart și vom avea în sfârșit un drum deschis spre realizarea unor obiective naționale.
În 2012, când se împlineau două secole de la primul rapt al Basarabiei, trista aniversare era marcată de simpozioane ale istoricilor și de intervenții literar-publicistice, care recompuneau mitologia Hanului lui Manuc – locul unde s-au purtat negocierile dintre turci și ruși, în primăvara lui 1812, urmărite de aproape de agenți austrieci, francezi, englezi…
Ceea ce reținuserăm în 2012, în siajul acelor evenimente și reconstituiri istoriografice, au fost mai ales acțiunile de stradă ale unor grupuri de tineri unioniști, care plimbau lungi flamuri tricolore în Piața Marii Adunări Naționale și la statuia voievodului Ștefan. Atât. S-au schimbat după aceea guverne, parlamente, s-au comis fraude monstruoase din avutul public, sărăcia s-a adâncit, moldovenii au continuat să-și părăsească țara, am rămas la fel de dependenți de gazul rusesc și la fel de vulnerabili în ce privește securitatea națională.
Azi, românismul se manifestă spectaculos din punct de vedere artistic. „Trenulețul” formației Zdob și Zdub și al fraților Advahov a provocat entuziasmul fanilor Eurovisionului peste tot în lume, chiar dacă mesajul piesei a fost apreciat mai ales de publicul românofon. Dincolo de partea muzicală, efervescentă, a ideii unioniste, contează cât de repede se mișcă „trenulețul” nostru înspre destinația faptelor concrete. România susține consecvent Republica Moldova, lansează proiecte de infrastructură și interconectare energetică, oferă ajutoare financiare consistente, alături de alte țări și instituții occidentale, pentru dezvoltare și modernizare, pentru ancorarea noastră în spațiul european.
„Lumea rusă” a lui Putin este exact contrariul. Se desfășoară în toată hidoșenia ei în Ucraina. Am văzut orașele distruse de aviația rusă, gropile comune de la Bucea, masacrele de la Irpin, Harkov, Mariupol – devenit un oraș-fantomă, precum Cernobîlul după accidentul nuclear din 1986. Circulă multe imagini pe net despre cum arătau orașele ucrainene înainte de război și coșmarul pe care l-a adus „ruskii mir”. Rușii nu și-au schimbat comportamentul de-a lungul veacurilor. Aceeași cruzime și ferocitate fără margini. Același dispreț pentru viața umană, inclusiv față de proprii soldați morți, ale căror cadavre regimul de la Moscova refuză să le recunoască și să le evacueze.
Modelul dictatorial rus este implementat imediat în teritoriile ucrainene ocupate: teroare, arestări, deportări ale locuitorilor, furturi, violuri, asasinate. Multe din aceste crime sunt comise sub imboldul unei fobii iraționale față de un mod de viață superior, pe care soldații lui Putin, recrutați mai ales din regiunile îndepărtate și înapoiate ale Federației Ruse, l-au găsit în orașele și cătunele ucrainene: străzi asfaltate, straturi de flori și grădini îngrijite, școli, spitale, apeducte, iluminare stradală etc. Abundă mărturiile despre „prada de război” colectată de invadatori: aparatură electronică, obiecte electrocasnice, veșminte, bijuterii, lenjerie intimă… O hoardă pusă pe jaf, pe răzbunarea unor frustrări de care nici măcar nu era conștientă.
Confruntând cele două imagini, Europa prosperă și Rusia agresivă, moldovenii n-ar trebui să aibă ezitări. Majoritatea dintre ei nici nu le au, nu pentru că ar împărtăși neapărat nobile idealuri umaniste, ci dintr-un firesc instinct de supraviețuire. Deși mai auzi și destule voci dilematice: „Și Zelenski greșește, Putin își are dreptatea lui…”
Replica potrivită dată unor asemenea „cugetări nuanțate” e simplă, e una de bun-simț: „Ai accepta, dumneata, bade Gheorghe, să îți vină în casă un străin, să-ți ocupe fără voia ta o cameră, să-ți spună că de-acum încolo aici va trăi el? Și să-ți mai ceară și bucătăria, și dormitorul, și debaraua cu produse alimentare… Ți-ar plăcea? Ce trebuia să facă Zelenski, să se închine în fața agresorului, să-i cedeze lui Putin casa, curtea, acareturile, doar ca să-l îmbuneze?”
În anii foametei organizate și ai deportărilor exact așa procedau NKVD-iștii în Basarabia: îi îmbrânceau pe gospodarii satelor în dube negre, le luau vitele din bătătura, găinile din cotețe, le măturau podurile și hambarele… Cu ce drept? Cu dreptul forței!
Nu cred că ne place „russkii mir”. Nu vrem să trăim în robie. Toate mesajele și demersurile guvernării de la Chișinău pe linia integrării europene sunt corecte. Însă până acolo avem de străbătut deșertul mai multor privațiuni – o scumpire tot mai împovărătoare a vieții, care va pune la grea încercare răbdarea și înțelegerea moldovenilor, reanimându-le falsa dilemă: da’ n-o fi mai bine cu Putin?…
Din fericire, dârza rezistență a ucrainenilor ne ajută să nu ajungem în situația de a verifica răspunsul la această întrebare; rămânem spectatori – angoasați, terifiați –, dar spectatori.
După discursul de miercuri al președintei Maia Sandu în Parlamentul European, ar trebui și cetățenii Republicii Moldova să afle de la actuala guvernare mai multe informații și argumente despre starea economiei, medicinei, educației, protecției sociale, siguranței naționale. Să aflăm ce resurse mai avem la dispoziție pentru întreținerea speranței, pentru traversarea deșertului.
