Întâi Chirtoacă a fost „di jină”. Apoi Dodon, Ceban, Maia Sandu, NATO, americanii, europenii, rușii, Putin, războiul, propaganda și tot așa, iar pe străzi auzim frecvent fraza „numa’ în Moldova așa ceva”, însoțită de vreo două cuvinte pipărate pe care nu îmi stă de cuviință să le scriu. Și continuăm să trăim cum am trăit și până acum, printre gunoi, printre mașini parcate aiurea, cu pereți ai clădirilor istorice pline de graffiti și în scări de bloc murdare. Iar când vine timpul să facem ceva sau să răspundem pentru propriile acțiuni – arătăm cu degetul și pasăm responsabilitatea spre alții.
Noi creăm valorile care devin propice și tot noi ne plângem pe autorități, pe stele, pe destin, pe mentalitate și pe toate forțele divine care există de la crearea lumii pentru viața pe care o avem. Vă întrebați ce puteți schimba? Dacă nu sunteți oficiali guvernamentali (salutare politicienilor care citesc acest articol) și nu aveți putere de decizie pentru realizarea unor schimbări cardinale, ați putea începe prin a depăși propriul egoism, propriii nervi, propriile frustrări, pentru a crea în jurul vostru o altfel de realitate. Va fi realitatea în care în loc să înjurați, să dați cu piciorul, sau să vă văicăriți, adunați emoțiile în pumn, zâmbiți și transmiteți un mesaj pozitiv.
La Aeroport, o doamnă cu baston urca încet într-un taxi. Se mișca greu și se pare că are o problemă la picior. Ca să îi fie mai ușor, șoferul s-a apropiat cât a putut, dar a blocat trecerea pentru troleibuz. În mai puțin de un minut, s-au auzit vreo cinci semnalizări, paza a început să strige că nu trebuia să staționeze acolo, dar nimeni nu s-a apropiat să ofere ajutor sau măcar să întrebe dacă acesta e necesar.
La vreo 10 metri de trecerea de pietoni, o femeie încerca să traverseze strada printre mașini. De ce anume acolo și unde se grăbea știe doar ea și nu a oprit-o nici măcar ambulanța care se apropia cu viteză și cu sirena conectată. Echipajul medical a trebuit să frâneze brusc, iar individa și-a continuat drumul de parcă nu se întâmplase nimic.
La un colț de stradă, un bătrânel vindea niște borcane cu dulceață, flori și ce a mai adunat de prin grădină. Un grup de tineri decid să îl servească și să îi cumpere un ceai și ceva de mâncare, dar când s-au apropiat să le ofere, au primit refuz categoric. „Nu trebuie. Amuș vine Poliția. Eu plec deja. Vă rog, nu lăsați aici paharul. Luați-l”, a spus el după mai multe încercări de a-l convinge să primească ajutorul.
Eram zilele trecute în magazin și aveam coșul plin. Doamnă din spate – doar o franzelă și un pachet de lapte. I-am cedat rândul și nu i-a venit să creadă. Mi-a spus: „Nici nu mă puteam gândi că face cineva așa” și a mulțumit de câteva ori. Am înțeles în acel moment că ne-am dezvățat să oferim bine și să îl acceptăm.
Hai să facem un exercițiu! Ce ar fi dacă nu mai trimiteți spre corabia militară rusă vecinul care vă blochează mașina în parcare, dar îi mulțumiți pentru șansa de a merge un cartier pe jos și de a vă opri la cofetăria de după colț?
Avem tendința să fim influențați de ce ni se întâmplă și să îi afectăm (conștient sau involuntar) și pe alții. Dacă cineva ne înjură dimineața, răbufnim apoi asupra unui prieten, asupra taxatorului din troleibuz sau asupra colegului de la serviciu, iar motivul poate fi nesemnificativ – de la restul oferit în monede până la punctul pus într-un mesaj pe Messenger. Și atunci, câtor oameni le facem inima rea după ce ne-am certat cu vecinul?
„Mulțumesc pentru că te-ai gândit la mine” – acesta este mesajul pe care să îl transmitem omului drag care pregătește dejunul și cafeaua cât încă dormim, colegului care a fiert mai multă apă în ceainicul de la birou ca să își poată prepara și alții o băutură fierbinte, șoferului care nu a semnalizat când nu am observat că s-a aprins verdele la semafor, amicului care a revenit din străinătate și ne-a adus un mic cadou, șefului care oferă salariul înainte de sărbători, mamei care ne sună să ne întrebe dacă am reușit să luăm prânzul sau unui necunoscut care se interesează dacă ne simțim bine când canicula devine insuportabilă.
Ar fi bine să spunem, măcar în gând, „mulțumesc pentru că te-ai gândit la mine” oricărei persoane care ne face să ne simțim mai bine și să trăim în echilibru, dar și mai important este să creăm motive pentru a auzi cât mai des „mulțumesc pentru că te-ai gândit la mine”.
Imaginați-vă cum s-ar schimba Moldova dacă ne-am gândi și la alții când facem ceva, măcar o lună!
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM
