Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

Macron a avut o convorbire telefonică cu Erdogan. Liderul francez a vorbit de aderarea la NATO a Finlandei şi a Suediei

27 Mai 2022, 15:08
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
27 Mai 2022, 15:08 // În Lume //  Realitatea.md

Preşedintele Franței, Emmanuel Macron, a avut ieri o convorbire telefonică cu  omologului său turc Recep Tayyip Erdogan. Liderul francez i-a cerut lui Erdogan să „respecte alegerea suverană” a Finlandei şi Suediei de a adera la NATO şi doreşte găsirea rapidă a unei „soluţii” pentru ca Ankara să renunţe la poziţia sa de veto, transmite AFP, citat de Agerpres.

„Preşedintele Republicii a subliniat importanţa de a fi respectată alegerea suverană a celor două state, rezultând dintr-un proces democratic şi intervenind ca reacţie la evoluţia mediului lor de securitate”, a comunicat Palatul Elysée în urma discuţiei telefonice de o oră.

Macron doreşte ca discuţiile să continue pentru găsirea unei soluţii rapide la opoziţia Ankarei faţă de cele două candidaturi.

De asemenea, cei doi preşedinţi au evocat „urgenţa de a face posibile exporturile de cereale ucrainene”, blocate de război în porturile din sudul ţării, situaţie ce ameninţă să provoace o criză alimentară mondială.

Finlanda şi Suedia au depus săptămâna trecută cererile de aderare la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). Turcia s-a arătat reticentă față de acest subiect. Astfel, Ankara poate încetini acest proces, refuzând deschiderea discuțiilor în cadrul Consiliului Atlantic, prima etapă a procedurii. Apoi, Turcia poate bloca refuzând să semneze protocoalele de aderare şi să ratifice aderarea.

Pentru aderare celor două țări este necesară unanimitatea celor 30 de membri ai Alianţei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

 

Realitatea Live

04 Nov. 2026, 22:31
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
04 Nov. 2026, 22:31 // Slider //  Ana Panaguța

Președintele american Donald Trump a declarat miercuri, 4 noiembrie, că Partidul Democrat va fi „distrus” dacă ar lansa o procedură de destituire împotriva sa, după ce democrații vor prelua controlul Congresului la începutul lui 2027, relatează Agerpres.

Întrebat de presă despre o posibilă destituire în urma înfrângerii zdrobitoare a Partidului său Republican în alegerile de la jumătatea mandatului, Trump a declarat: „Cred că asta ar distruge Partidul Democrat dacă ar proceda așa”, adăugând că nu există „niciun motiv” pentru a fi demis din funcție.

Donald Trump a afirmat totodată că secretarul apărării Pete Hegseth a făcut o „treabă foarte bună”, în pofida înfrângerii spectaculoase electorale a Partidului Republican, pe care președintele american însuși a atribuit-o războiului din Iran.

„Nu, cred că face o treabă foarte bună”, a declarat Trump întrebat de jurnaliști despre posibilitatea de a-l demite pe secretarul apărării.

În prima sa apariție publică în fața camerelor de televiziune de la înfrângerea istorică suferită marți de Partidul Republican, președintele american a vorbit de asemenea miercuri despre proiectele sale de construcție din capitala Washington, relatează dpa.

Trump a lăudat în mod special sala de bal pe care o construiește la Casa Albă.

Aceasta ar urma să fie „cea mai frumoasă din lume”, a declarat președintele american, care a menționat și planul său de a construi un arc de triumf și de a renova un vechi teren de golf din capitala.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!