Vladimir Voronin, liderul Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, a invitat astăzi, 2 iunie, în cadrul unui briefing de presă, toţi cetăţenii, partidele de opoziţie şi organizaţiile neguvernamentale, să participe la o adunare naţională. Potrivit deputatului, acţiunea de protest este îndreptată împotriva guvernării PAS.
Liderul PCRM a mai menționat că, creșterea prețurilor i-a lăsat pe oameni și fără economiile adunate.
„Cu puţin timp în urmă vorbeam despre faptul că Republica Moldova se apropie cu paşi repezi de prăpastie. Astăzi constatăm că suntem deja în prăpastie. Acest lucru s-a întâmplat în momentul în care premiera Natalia Gavriliţa a trecut pe lângă o bătrână care cerşea în stradă. Situaţia moldovenilor devine tot mai complicată și asistăm la un genocid conştient al guvernării faţă de oameni”, a declarat Voronin.
Pe lângă toate cele menționate, Vladimir Voronin a acuzat guvernarea PAS că încearcă să atragă ţara noastră într-un conflict armat.
„Preşedintele, premierul, preşedintele Parlamentului ne vorbesc despre necesitatea pregătirii de război şi despre achiziţia armelor de la ţările NATO. Ei încearcă să isterizeze şi să îi sperie pe oameni, iar această atitudine vine în contradicţie directă cu dorinţa moldovenilor de a trăi în pace”.
Voronin a mai conchis că poporul trebuie să decidă cine este vinovat de cele întâmplate.
„Instituirea cenzurii, ridicarea imunităţii deputaţilor din opoziţie, aresturi ilegale – iată ce preocupări are guvernarea, în loc să le asigure oamenilor un trai decent. Putem spune că, astăzi, regimul se află în opoziţie cu majoritatea populaţiei Republicii Moldova. Guvernarea le fură oamenilor pâinea, pacea, viitorul. A venit momentul să ne amintim că poporul este suveran, iar ultimul cuvânt îi aparţine. Poporul trebuie să decidă cine e vinovat”, a adăugat Vladimir Voronin.

