Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) au depus o moțiune simplă asupra activității Ministrului Finanțelor, Dumitru Budeanschi, pe motiv că „nu se isprăvește cu atribuțiile sale”, iar „inflația a atins un record absolut de 27%”. Moțiunea simplă a fost înregistrată în Parlament, la ședința plenară de astăzi, 9 iunie de către BCS.
„Ministrul Finanțelor nu dă dovadă de competențe necesare și nu se isprăvește cu sarcinile de bază puse în fața sa. Programul de guvernare, intitulat „Moldova vremurilor bune”, conținea promisiuni mirobolante de transformare și eficientizare a sectorului finanțelor publice, dând asigurări la un viitor prosper pentru cetățeni. În realitate însă, constatăm cu regret și alarmare că populația Republicii Moldova devine în pași galopanți tot mai săracă iar Ministerul Finanțelor, în frunte cu domnul Dumitru Budianschi nu a întreprins nici o măsură pentru depășirea crizei”, a declarat Burduja.
Deputatul a amintit că începând cu ultimul trimestru al anului 2021, rata inflației este într-o continuă creștere, înregistrând la data de azi cifra record de 27,07%, cea mai înaltă în Europa și din regiune.
„Cu titlu de comparație, la momentul investirii în funcție a actualului Ministru al Finanțelor, rata inflației a constituit 4,64%. Concomitent, rata de bază, aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt, inclusiv rata dobânzii la creditele pentru agenții economici și persoanele fizice, a înregistrat o ascensiune de la 3,65 puncte stabilită la 30 iulie 2021 până la 18,50 puncte la momentul actual. În tot acest timp, Ministerul Finanțelor nu a intervenit cu politici de gestionare a crizei, iar astăzi ne pomenim cu scumpiri record. BCS consideră iminent necesar întreprinderea unui șir de măsuri, precum revizuirea bugetului de stat pentru anul 2022, cu scopul reflectării situației inflaționiste reale în compartimentele acestuia, reieșind din datele și dinamica oferită de către Banca Națională a Moldovei; instituirea moratoriului asupra controalelor de stat; stabilirea cotei TVA de 0% pentru impozitul pe venitul reinvestit al agenților economici; instituirea reducerii cotei accizelor cu 50% și aplicarea scutirii de TVA cu „0” % pentru benzină și motorină și altele”, a mai spus Burduja.
Amintim că, la ședința Parlamentului din săptămâna trecută, la 2 iunie, BCS a mai depus o moțiune simplă pe numele unui alt ministru. Este vorba de ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Viorel Gherciu.

