Curs valutar
  • EUR
    19.9819
    0%
  • USD
    17.3213
    0%
  • RUB
    0.2071
    0%
  • RON
    3.8106
    0%
  • UAH
    0.3876
    0%

Toate știrile

15 august 2026

China amenință cu războiul dacă Taiwanul își va declara independența

10 Iun. 2022, 21:52
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
10 Iun. 2022, 21:52 // În Lume //  Realitatea.md

Miniştrii apărării chinez şi american au avut vineri o întâlnire în Singapore, pe un fond de diferende între cele două puteri rivale, mergând de la Taiwan şi până la războiul Rusiei în Ucraina. Ministrul chinez Wei Fenghe şi şeful Pentagonului, Lloyd Austin, au discutat în marja forumului de securitate ‘Dialogul Shangri-la’, ce reuneşte până duminică responsabili militari de rang înalt, diplomaţi şi mari producători de armament.

China „nu va ezita” să intre în război dacă Taiwanul şi-ar declara independenţa, a prevenit Wei Fenghe în cursul întâlnirii, dedicată în special acestui subiect de diferend profund între cele două ţări.

„Dacă cineva ar îndrăzni să separe Taiwanul de China, armata chineză nu ar ezita niciun moment să declanşeze un război, oricare ar fi preţul”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării, Wu Qian, relatând afirmaţiile lui Wei Fenghe din timpul întâlnirii din Singapore, potrivit Agerpres.

Potrivit Ministerului Apărării, China – care consideră insula drept parte integrantă a teritoriului său – ‘ar strivi’ orice tentativă de independenţă.

De partea cealaltă, Lloyd Austin i-a transmis omologului său că Beijingul ar trebui „să se abţină” de la orice nouă acţiune destabilizatoare în regiune.

Conform Pentagonului, Austin „a reafirmat importanţa păcii şi stabilităţii în strâmtoarea (Taiwan), o opoziţie la modificări unilaterale ale statu-quo-ului, şi a îndemnat (China) să se abţină de la orice nouă acţiune destabilizatoare faţă de Taiwan”.

Întâlnirea din Singapore a fost prima dintre cei doi miniştri, care mai purtaseră o discuţie telefonică în aprilie.

În ultimii ani, punctele de discordie s-au multiplicat între Washington şi Beijing: Marea Chinei de Sud, influenţa în creştere a Chinei în Asia-Pacific, războiul din Ucraina sau problema Taiwanului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
14 Aug. 2026, 22:29
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Aug. 2026, 22:29 // Slider //  Ana Panaguța

Pierderile de locuri de muncă în domeniul auto din Germania – cea mai mare economie a Europei – accelerează în prezent mai rapid decât în orice alt sector industrial, numărul de angajați fiind la cel mai scăzut nivel începând din 2005, arată datele publicate vineri de Oficiul federal de statistică, informează hotnews.ro.

La 30 iunie 2026 erau 691.500 de angajați în principala industrie a țării, o scădere de 5,8% sau cu 42.300 de angajați într-un singur an.

Pierderi de locuri de muncă s-au înregistrat și în alte sectoare industriale, dar într-un ritm mai lent. În industrie, numărul de angajați a scăzut cu 2,7% în primele șase luni din 2026, la 5,29 milioane.

Industria auto rămâne al doilea mare sector industrial al Germaniei, după ingineria mecanică, unde sunt 905.900 de angajați.

Cele mai multe concedieri au avut loc în rândul furnizorilor de componente auto și accesorii pentru autovehicule, unde numărul de angajați a înregistrat un declin de 7,6%.

Pe segmentul care acoperă producția de caroserie, suprastructuri și remorci, numărul de angajați a urcat cu 10%, la 42.800.

În mai, Asociația Industriei Auto din Germania avertiza că până la 225.000 locuri de muncă ar putea fi pierdute până în 2035. Câțiva producători auto și furnizori de componente au anunțat recent măsuri de reducere a costurilor și concedieri.