Curs valutar
  • EUR
    20.1960
    0.1887%
  • USD
    18.0644
    0.4379%
  • RUB
    0.2215
    -0.2257%
  • RON
    3.7799
    0.1455%
  • UAH
    0.3957
    0.4549%

Toate știrile

04 noiembrie 2026

„Suntem ostaticii războiului purtat de Gazprom cu cei care susțin Ucraina”, afirmă un deputat PAS

06 Iul. 2022, 07:22
 // Categoria: Politica // Autor:  Redacția Realitatea
06 Iul. 2022, 07:22 // Politica //  Redacția Realitatea

Guvernul va ajuta familiile cu venituri modeste să facă față facturilor mari la gazele naturale. O spune deputatul PAS, Vasile Grădinaru, potrivit căruia majoritatea parlamentară va susține în plen proiectul Ministerului Muncii și Protecției Sociale de sprijin a cetățenilor pentru perioada rece a anului. Reprezentanții PAS spun că o nouă majorare a tarifului la gazele naturale nu poate fi pusă pe seama guvernării, ci pe seama războiului din Ucraina.

La sfârșitul săptămânii trecute Moldovagaz a expediat ANRE o solicitare de ajustare în creștere a tarifului la gazele naturale, majorarea fiind argumentată prin creșterea prețului de achiziție a gazului, informează ipn.md.

Astfel, dacă ANRE va da curs solicitării Moldovagaz, tariful la gaz va fi de 23,5 lei, fără TVA. Deputații PAS spun că decizia finală aparține ANRE, iar prioritatea guvernării este să majoreze veniturile populației și să le ofere sprijin suplimentar categoriilor social-vulnerabile.

„Dacă ANRE va lua decizia de majorare, sperăm să fie fundamentată. Misiunea noastră este să ne gândim cum amortizăm acest nou tarif pentru consumatorul final. Această creștere nu este cauzată de efecte interne, ci de creșterea prețului de achiziție la nivel mondial. Noi suntem ostaticii acestui război din Ucraina, suntem ostaticii războiului purtat de Gazprom cu cei care susțin Ucraina. Scopul nostru este să ajutăm oamenii. Pe de o parte, se lucrează pe dimensiunea diversificării energetice, să putem achiziționa și depozita gaz. În plus, vom veni cu ajutor țintit pentru cei care au cea mai mare nevoie, în factură, și preconizăm creșteri salariale și creșterea plăților sociale”, a spus deputatul PAS, Vasile Gradinaru, în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Experții în domeniul energetic spun că solicitarea Moldovagaz de majorare a tarifului este una argumentată, în condițiile creșterii prețului de achiziție.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Expertul în domeniul energetic, Sergiu Tofilat, califică drept judicioasă și propunerea Moldovagaz de stabilire a unui tarif diferit pe perioada de vară față de tariful din perioada rece a anului.

„Tariful actual este calculat având la bază un preț de import de 696 de dolari. ANRE a considerat că, în medie, plătim pe lună 696 de dolari pentru gaz. În realitate, în această lună plătim 980 de dolari. De unde să ia Moldovagaz diferența? Sau înregistrează datorii și atunci riscăm să fim deconectați, sau nu achită alte plăți și nu reușesc că facă planul investițional. Ni se pare rațională propunerea de a stabili preț diferențiat pentru perioada de vară și cea de iarnă. Pentru că vara consumăm puțin, iar iarna când consumăm mai mult, să fie un alt tarif, mai mic. În perioada rece a anului și Guvernul va trebui să vină cu măsuri țintite de sprijin”, a spus Sergiu Tofilat.

În prezent, cetățenii Republicii Moldova achită 18,6 lei pentru un metru cub de gaz, cu TVA inclus.

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 22:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
03 Nov. 2026, 22:43 // Slider //  Ana Panaguța

Președintele american Donald Trump și-a reiterat din nou, într-un interviu pentru Fox News, încrederea într-o victorie a republicanilor în alegerile de marți, 3 noiembrie, de la jumătatea mandatului, relatează Agerpres.

„Cred că rezultatele vor fi mai bune decât credeți”, a spus Trump în interviu.

Liderul de la Casa Albă a declarat că este convins că partidul său, cunoscut sub numele de Grand Old Party (GOP), își va păstra majoritățile în Camera Reprezentanților și Senat.

Trump și-a reiterat afirmația că SUA sunt cea mai respectată țară din lume. Prin contrast, el a prezentat o imagine sumbră a Europei.

„Uitați-vă la Franța. Uitați-vă la Europa. Totul se prăbușește acolo”, a afirmat Trump.

Toate cele 453 de locuri din Camera Reprezentanților vor fi ocupate în urma scrutinului, precum și 35 din cele 100 de locuri din Senat.

Sondajele sugerează că democrații ar putea obține majoritatea în Camera Reprezentanților, în timp ce rezultatele din Senat sunt încă neclare.

Pierderea majorității în ambele camere ale Congresului ar putea reprezenta o înfrângere dramatică pentru Trump, notează dpa. Primele rezultate semnificative sunt așteptate miercuri dimineața devreme.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!