În următoarele zile Ministerul Sănătății va emite un ordin, iar din acel moment va fi permisă administrarea dozei a patra de vaccin împotriva noului tip de coronavirus de către cetățenii țării noastre. Despre acest lucru a anunțat astăzi, 20 iulie, ministra sănătății Ala Nemerenco, care a specificat că la moment se lucrează la partea tehnică a acestuia.
„Ministerul Sănătății a solicitat Consiliului Național pentru Imunizări să se întrunească. Ei au avut câteva zile în urmă o ședință și au dat undă verde pentru aplicarea dozei Booster 2. La momentul de față specifică partea tehnică ca să fie foarte clar ce tip de vaccin se utilizează, care este doza, care sunt categoriile prioritare de persoane care trebuie să facă acest vaccin, astfel ca noi să putem emite un ordin destul de profesionist, ca să nu există întrebări nici din partea cetățenilor, nici din partea medicilor, să fie o claritate. Probabil că acest ordin va fi emis în o zi, două. Acum se lucrează la partea tehnică a ordinului”, a declarat ministra sănătății în cadrul unui eveniment.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Conform ultimelor date prezentate de Ministerul Sănătății din Moldova, la nivel național, avem 1.067.020 de cetățeni vaccinați după schema completă.
Amintim că marți, 12 iulie, Ministerul Sănătății a anunțat că municipiul Chișinău a intrat în cod portocaliu de COVID-19 după ce, în ultimele zile numărul cazurilor de infectare a crescut. Totodată, raioanele Ialoveni și Anenii Noi se află în cod galben de infectare de COVID.
Menționăm că începând de miercuri, 13 iulie, purtarea măștilor a devenit obligatorie în instituțiile medicale din Chișinău.
Totodată, autoritățile recomandă purtarea măștilor în transportul public și în spații închise și aglomerate.

