Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

FOTO La înmormântarea fostei soții, alături de actuala. Cum s-a afișat Donald Trump la ceremonia funerară a Ivanei Trump

21 Iul. 2022, 09:07
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
21 Iul. 2022, 09:07 // În Lume //  Realitatea.md

Înmormântarea Ivanei Trump, fosta soție a lui Donald Trump, a avut loc miercuri în New York, familia reunindu-se astfel pentru o întâlnire publică rară, iar ex-soțul ei s-a afișat la ceremonia funerară alături de actuala consoartă, Melania Trump, scrie BBC.

Printre cei prezenți la înmormântare au fost cei trei copii ai lui Donald și Ivana Trump – Ivanka, Eric și Donald Trump Jr, care i-au adus omagii. Cei trei copii ai Ivanei și Donald Trump au fost văzuți stând împreună, alături de soții și familiile lor, în timp ce mașina funerară care transporta sicriul a sosit la Biserica Catolică Sf. Vincent Ferrer.

Ivana Trump, în vârstă de 73 de ani, a murit săptămâna trecută, după ce, potrivit legiștilor, ar fi căzut pe scările apartamentului ei din Manhattan.

Donald Trump nu a sosit separat, alături de personalul de securitate.

Fostul fotomodel Ivana Trump, prima soție a lui Donald Trump, a murit la vârsta de 73 de ani. Ivana Trump, care a crescut sub regimul comunist în fosta Cehoslovacie, s-a căsătorit cu Donald Trump în 1977 și a divorțat în 1992.

Ivana Marie Trump, născută Zelnickova, la 20 februarie 1949, în Cehia a fost fotomodel, designer de modă, personalitate media și femeie de afaceri. A deținut poziții manageriale-cheie în cadrul Organizației Trump – vicepreședinte al departamentului de design interior,  director executiv și președinte al rețelei de cazinouri Trump’s Castle și manager al Hotelului Plaza.

Divorțul Ivanei de Donald Trump, finalizat în 1992, a fost subiectul unei ample acoperiri mediatice în anii ’90. După divorț, ea și-a dezvoltat propriile linii vestimentare, de bijuterii și produse de înfrumusețare. A ținut o rubrică de sfaturi în tabloidul Globe intitulată „Ask Ivana” (Întreab-o pe Ivana – n.r.) din 1995 până în 2010 și a publicat mai multe cărți, inclusiv de ficțiune, și o autobiografie.

Născută în Cehoslovacia, tatăl Ivanei a fost inginer electrician, iar mama ei a lucrat ca operator de telefonie. De la vârsta de 4 ani Ivana a început să practice schiul, dovedind un real talent, pe care tatăl ei l-a încurajat, iar Ivana a ajuns în echipa națională de juniori, ceea ce i-a oferit oportunități de a călători dincolo de granițele comuniste din epoca sovietică. A urmat apoi cursurile Universității din Praga, unde în 1972 a obținut diplomă de profesor de educație fizică.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!