Curs valutar
  • EUR
    20.1960
    0.1887%
  • USD
    18.0644
    0.4379%
  • RUB
    0.2215
    -0.2257%
  • RON
    3.7799
    0.1455%
  • UAH
    0.3957
    0.4549%

Toate știrile

04 noiembrie 2026

VIDEO Le-a venit rândul. CNA s-a apucat de capul deputaților, președinților de Parlament și stat, bănuiți de îmbogățire

22 Iul. 2022, 11:26
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
22 Iul. 2022, 11:26 // Politica //  Realitatea.md

Eradicarea corupției mari este un principiu după care se bazează Centrul Național Anticorupție (CNA) în ultima perioadă, astfel încât 23 actuali și foști deputați, un fost președinte de Parlament, un ex-șef de stat și zece procurori și judecători sunt investigați sub aspectul îmbogățirii ilicite. Dezvăluirile au fost făcute de către directorul CNA, Iulian Rusu, în cadrul prezentării raportului de activitate a instituției din anul 2021, în plenul Parlamentului de joi, 21 iulie.

Iulian Rusu nu a dat numele deputaților actuali și foști, vizați în aceste investigații, precum nici a ex-președintelui Parlamentului, însă se presupune că ar fi vorba de Adrian Candu, întrucât, mai bine de o săptămână în urmă, ofițerii CNA au efectuat percheziții la domiciliul lui, dar și în alte spații ce îi aparțin.

Referitor la ex-președintele țării, care este vizat în ancheta de investigații a CNA e știut că e vorba de Igor Dodon, care în prezent se află în arest la domiciliu.

„Pe parcursul acestui an, noi ne-am axat pe cazurile cele mai importante ce țin de corupția mare. Noi avem 43 de solicitări de îmbogățire ilicită, pentru efectuarea investigației financiare paralele. Dintre acestea se referă la 23 de deputați foști sau actuali. Un fost președinte de Parlament, un fost șef de stat, zece procurori și judecători, nouă angajați din primării, inclusiv primari și secretari ai Consiliilor sătești, precum și alți subiecți, care nu sunt examinați prin prisma corupției mari, dar au tangență cu îmbogățirea ilicită, fiind vorba de angajați din cadrul Ministerului Afacerilor Interne”, a spus directorul CNA, în timpul prezentării raportului de activitate pentru anul 2021, în plenul Parlamentului.

Precizăm că, în anul 2021, ofițerii de investigații ai CNA au depistat 743 de infracțiuni, care țin de coruperea pasivă, traficul de influență, coruperea activă, escrocheria, abuzul de putere sau abuzul de serviciu. Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI), pe parcursul anului trecut a aplicat sechestre pe 865 de bunuri, în valoare totală de 736 198 779 de lei, dintre care aproape 70 la sută le revine bunurilor identificate în calitate de beneficiar efectiv.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

04 Nov. 2026, 16:20
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
04 Nov. 2026, 16:20 // Slider //  Victoria Laur

Comisia Europeană a publicat raportul de extindere pentru 2026, care vizează Republica Moldova. Autoritățile de la Bruxelles ne apreciază progresele, dar menționează și anumite probleme, precizând că reformele adoptate trebuie să aibă rezultate clare.

În document se menționează Republica Moldova și-a stabilit obiectivul de a încheia negocierile de aderare până în 2028 și de a adera la Uniunea Europeană în 2030.

Conform raportului, alegerile parlamentare din septembrie 2025 au reconfirmat viziunile pro-UE în creștere ale populației, dar persistă în că polarizarea societății. Conform reprezentanților UE, mai complicată rămâne situația în domeniile financiar, economic și cel al justiției, pe când în sistemul energetic a devenit mai consolidat, iar în cel vamal există progrese semnificative.

„Comisia Europeană a publicat azi Pachetul anual de extindere, care arată unde se află fiecare țară candidată pe drumul spre Uniunea Europeană. Raportul despre Republica Moldova reflectă munca depusă în ultimul an pentru alinierea la standardele UE. În ultimele 12 luni am înregistrat progrese în toate cele 33 de capitole de negocieri.

Ne-am propus să încheiem negocierile de aderare către anul 2028. Comisia Europeană consideră acest obiectiv ambițios, dar realizabil, dacă păstrăm ritmul reformelor. Această apreciere trebuie să ne dea încredere că, lucrând mai departe, putem atinge obiectivele pe care ni le-am propus ca țară. Raportul precizează și unde mai avem de lucru: aplicarea legilor adoptate și rezultate concrete în dosarele de corupție. Știm ce avem de făcut. Mulțumesc tuturor celor care duc această muncă zi de zi – în instituții, în societatea civilă și în sectorul privat”, a transmis Maia Sandu, după publicarea documentului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

La rândul său, premierul Vasile Tofan a menționat că a primite documentul de la ambasadoarea UE la Chișinău, Iwona Piórko. În opinia sa, evaluarea este foarte bună și „confirmă că reformele din ultimii ani ne-au adus mai aproape ca niciodata de obiectivul nostru”.

„Comisia spune direct că ținta noastră de a închide provizoriu negocierile la începutul lui 2028 este ambițioasă, dar realizabilă, dacă menținem ritmul reformelor. Este o recunoaștere importantă pentru Moldova și pentru toți cei care au muncit pentru acest rezultat – în instituții și în societate, inclusiv într-o perioadă foarte dificilă. Ne bucurăm de rezultat, dar nu încetinim. Integrarea europeană este proiectul nostru național și depinde, înainte de toate, de cât de bine ne facem lucrul acasă. Vezi mai puţin”, afirmă Tofan.

Conform reprezentanților Uniunii Europene, evaluarea Comisiei rămâne aceea că Republica Moldova a îndeplinit condițiile necesare pentru deschiderea tuturor clusterelor de negociere pentru aderare rămase, și-a intensificat alinierea legislației la cea comunitară. Potrivit lor, este important ca țara noastră mențină ritmul actual al reformelor, ca să poată încheia negocierile de aderare până la începutul anului 2028.