Vladimir Putin l-a primit vineri pe omologul său turc, Recep Erdogan, la Soci, stațiunea rusă de pe malul Mării Negre. Însă, întâlnirea dintre cei doi a început cu o ușoară întârziere, asta pentru că Erdogan a uitat să-și pună casca traducător, în timp ce Putin deja începuse să vorbească despre negocieri, scrie rupor.md.
În imaginile video se observă cum Putin se adresează lui Erdogan în fața jurnaliștilor cu „Stimate domnule președinte”.
A urmat o scurtă pauză după ce liderul rus a văzut că omologul său turc nu se conectase la casca pentru a traduce din rusă în turcă.
Putin a încercat să-i indice lui Erdogan prin gesturi că colegul său ar trebui să pornească dispozitivul, dar nu l-a înțeles.
În cele din urmă, consilierii Kremlinului au trebuit să intervină și să-l ajute pe Erdogan să conecteze gadgetul, după care Putin și-a început discursul.


