Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

ULTIMA ORĂ! Nu rămânem pe întuneric. Moldova și România vor face schimb de energie electrică din luna octombrie

11 Aug. 2022, 13:19
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
11 Aug. 2022, 13:19 // Economie //  Realitatea.md

Operatorii de Transport și de Sistem (OTS), Transelectrica din România și Moldelectrica din Republica Moldova au semnat astăzi 11 august contractul care va permite alocarea de capacitate pentru schimburile comerciale de energie electrică pe linia de interconexiune între cele două țări, iar schimbul de energie între București și Chișinău urmează să înceapă din luna octombrie curent.

Colaborarea celor doi operatori urmează să fie legalizată prin intermediul unui acord comun, care se va concretiza prin alocarea de capacitate de interconexiune, va exista un flux dinamic al tranzacțiilor de energie electrică între participanții la piața de energie din România și cei din Republica Moldova.

Schimburile comerciale de energie electrică cu Republica Moldova vor începe imediat după finalizarea întregului proces care implică armonizarea detaliilor tehnice și aspectelor comerciale.

Astfel, primele tranzacții de energie electrică între România și Republica Moldova sunt estimate pentru luna octombrie a acestui an.

Realizarea cu succes a procesului de comercializare a energiei electrice pe interconexiunea între România și Republica Moldova reprezintă un angajament de susținere între cei doi OTS și contribuie la dezvoltarea și buna funcționare a pieței de energie la nivel european.

Amintim că, la 16 martie curent s-a realizat sincronizarea cu succes a sistemelor electroenergetice din Ucraina și Republica Moldova cu sistemul electroenergetic european.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!