Infectarea cu HIV poate scurta speranța de viață a unui om cu aproximativ cinci ani

Potrivit experților de la Universitatea din California, Los Angeles (UCLA), HIV are o influență „timpurie și substanțială” asupra îmbătrânirii pacienților infectați, accelerând schimbările biologice ale organismului asociate cu îmbătrânirea normală în decurs de doi până la trei ani de la infectare.

Conform rezultatelor, infectarea cu HIV poate scurta speranța de viață a unui individ cu aproximativ cinci ani în comparație cu o persoană neinfectată.

„Cercetările noastre demonstrează că încă din primele luni și ani de la infectarea cu HIV, virusul pune deja în mișcare un proces de îmbătrânire accelerat la nivel de ADN.Acest lucru subliniază importanța critică a diagnosticării precoce al HIV și a conștientizării problemelor legate de îmbătrânire, precum și valoarea prevenirii infecției cu HIV în primul rând. ”, a declarat autorul principal, Elizabeth Crabb Breen, profesor emerit la UCLA, citat de SciTechDaily.

Diagnosticarea precoce a HIV este esențială

Studiile anterioare au arătat că atât HIV cât și tratamentele antiretrovirale utilizate pentru a gestiona infecția sunt legate de un debut timpuriu al bolilor specifice îmbătrânirii, precum ar fi bolile de inimă și rinichi, sindromul fragilității și tulburările cognitive.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Cercetătorii au examinat probe de sânge de la 102 bărbați prelevate cu cel mult șase luni înainte de a se infecta cu HIV și din nou doi – trei ani mai târziu. Acestea au fost comparate cu mostre colectate în aceeași perioadă de timp de la 102 bărbați neinfectați, care aveau aceeași vârstă. Potrivit autorilor, aceasta este prima cercetare care compară pacienții infectați și neinfectați în acest mod.

Cercetătorii s-au concentrat asupra modului în care HIV afectează metilarea epigenetică a ADN-ului, un proces pe care celulele îl folosesc pentru a activa sau dezactiva genele în cursul modificărilor fiziologice normale. Modificările epigenetice sunt cele făcute ca răspuns la influența mediului, la comportamentul oamenilor sau la alți factori externi care afectează modul în care genele se comportă fără a le modifica dizic, ceea ce include și unele boli.

Echipa a examinat cinci măsuri epigenetice ale îmbătrânirii. Patru dintre ele sunt ceea ce sunt cunoscute sub numele de „ceasuri” epigenetice, fiecare dintre ele utilizând o abordare ușor diferită pentru a estima accelerarea vârstei biologice în raport cu vârsta cronologică. Cea de-a cincea măsură a evaluat lungimea telomerilor, capetele de protecție ale cromozomilor care devin progresiv mai scurte odată cu vârsta pe măsură ce celulele se divid, până când devin atât de scurte încât diviziunea nu mai este posibilă.

O accelerare semnificativă a vârstei

Persoanele infectate cu HIV au prezentat o accelerare semnificativă a vârstei în fiecare dintre cele patru măsurători ale ceasului epigenetic – variind de la 1,9 la 4,8 ani – precum și o scurtare a telomerilor în absența unui tratament antiretroviral. O accelerare similară a vârstei nu a fost observată la participanții neinfectați în același interval de timp.

Cu toate acestea, nu există încă un consens cu privire la ceea ce constituie îmbătrânirea normală sau poate fi definită, au scris cercetătorii.

#HIV #infectie #pacienti

Pacienții care au suportat o intervenție chirurgicală cauzată de o apendicită (inflamația apendicelui) au prezentat un risc semnificativ mai mic de a dezvolta cancer colorectal în comparație cu cei care au fost tratați cu antibiotice, potrivit unei analize ce a vizat peste 30.000 de cazuri, informează Reuters, transmite Agerpres.

În trecut, intervenția chirurgicală reprezenta standardul de tratament pentru apendicita acută. Gestionarea acestei afecțiuni ”s-a schimbat semnificativ în ultimul deceniu, iar tratamentul cu antibiotice este acum o opțiune acceptată”, a explicat coordonatorul studiului, Valentine Nfonsam, de la Facultatea de Medicină Morehouse din Atlanta, într-un comunicat.

Studiile anterioare care au comparat cele două metode s-au concentrat doar asupra rezultatelor pe termen scurt.

În cadrul noului studiu, Valentine Nfonsam și colegii lui au analizat datele obținute de la 15.774 de pacienți diagnosticați cu apendicită acută care au suferit o apendicectomie și de la 15.295 de pacienți care au fost tratați exclusiv cu antibiotice.

În anii care au urmat, cancerul colorectal a fost diagnosticat la 0,7% dintre pacienții din grupul cu apendicectomie și la 1,7% dintre cei tratați cu antibiotice, potrivit rezultatelor prezentate la congresul Colegiului American al Chirurgilor, organizat la Washington.

După luarea în considerare a factorilor de risc individuali, apendicectomia a fost asociată cu un risc relativ cu 58% mai scăzut de diagnosticare ulterioară a cancerului colorectal.

În trecut se credea că apendicele este inutil, însă cercetările medicale recente sugerează că această ipoteză nu este adevărată, a precizat Valentine Nfonsam.

În schimb, apendicele ar putea juca un rol în sistemul imunitar intestinal și în microbiomul intestinal – comunitatea de microorganisme care trăiesc în tractul digestiv.

Ipoteza potrivit căreia inflamația persistentă sau modificările microbiomului intestinal ar contribui la apariția cancerului este plauzibilă din punct de vedere biologic, însă studiul nu a fost conceput pentru a o oferi un răspuns la această întrebare, a precizat Valentine Nfonsam.

”Aceste rezultate nu trebuie interpretate în sensul că orice pacient cu apendicită necesită o apendicectomie pentru a preveni cancerul”, a spus el.

”Tratamentul cu antibiotice rămâne o opțiune importantă. Totuși, atunci când discutăm despre o gestionare non-chirurgicală, trebuie să privim dincolo de episodul acut de apendicită și să avem în vedere riscul oncologic potențial pe termen lung, precum și o monitorizare adecvată”, a explicat coordonatorul studiului.