Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

Doar două țări europene nu au susținut Ucraina cu arme și echipamente militare. Care sunt acestea

23 Aug. 2022, 16:12
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
23 Aug. 2022, 16:12 // În Lume //  Realitatea.md

Doar două țări europene nu au susținut Ucraina cu arme și echipamente militare spune ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba. În același timp, șeful diplomației ucrainene a confirmat că România se numără printre țările care furnizează, în prezent, armament Ucrainei.

Kuleab a declarat la televiziunea națională că Ungaria și Austria sunt singurele dintre țările europene care nu furnizează arme Ucrainei, în prezent.

Acesta a precizat că multe țări care nu au furnizat niciodată arme zonelor de conflict în istoria modernă și-au schimbat poziția după începerea invaziei pe scară largă, iar unele state și-au schimbat chiar și legislația națională în acest scop, pentru a permite transferuri de arme către Ucraina, scrie Ukrinform.net.

„Cu excepția Ungariei și Austriei ca țară neutră, livrarea de arme Ucrainei nu mai este un tabu pentru nicio țară europeană, așa cum era înainte de război”, a declarat Kuleba.

Ca țară neutră, Austria nu poate furniza arme Ucrainei, după cum a confirmat recent  ministrul de externe Alexander Schallenberg conducerii ucrainene în timpul vizitei sale la Kiev, în iulie.

SUA, Marea Britanie, Olanda, Franța, Italia, Germania, Polonia, Slovacia, Cehia sau Statele Baltice sunt doar câteva din țările care au comunicat public și transparent ce și cât armament greu au trimis Ucrainei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 07:53
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
05 Nov. 2026, 07:53 // Slider //  Ursu Ana

Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, avertizează cetățenii să fie atenți la eventuale tentative de escrocherie legate de acordarea compensațiilor la energie. Plugaru a precizat la o emisiune de la Europa Liberă că există riscul ca persoane rău intenționate să se dea drept reprezentanți ai autorităților și să solicite date bancare sau informații personale prin telefon și linkuri false.

Ministra a explicat că principala îngrijorare nu ține atât de posibile atacuri asupra sistemului informatic de acordare a compensațiilor, cât de metodele prin care escrocii ar putea încerca să obțină datele beneficiarilor.

Natalia Plugaru spune că cetățenii ar putea primi apeluri în care li se comunică fie că nu sunt eligibili pentru compensații și trebuie să ofere un cont bancar, fie că au fost acceptați în program, dar trebuie să transmită datele bancare pentru a primi banii.

O altă metodă ar putea fi transmiterea unor linkuri false, prin care oamenii sunt îndemnați să acceseze pagini pentru a-și verifica sau completa cererile. În realitate, acestea ar putea permite escrocilor să extragă date din telefoanele victimelor.

„Mai degrabă la astfel de situații ne așteptăm”, a subliniat ministra.

Oficiala îndeamnă cetățenii să manifeste prudență și să nu ofere date bancare sau informații personale unor persoane necunoscute care îi contactează telefonic și să nu acceseze linkuri suspecte primite în legătură cu dosarele de compensații.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!