Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

Unele ucrainence ar putea fi obligate să ia armele în mâini: Cine va fi înrolat și când

08 Sept. 2022, 12:26
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
08 Sept. 2022, 12:26 // Actualitate //  Realitatea.md

În Ucraina se poartă discuții aprinse în privința mobilizării femeilor. Deși acum nu există necesitatea de a introduce serviciul militar obligatoriu pentru femei, Ministerul Apărării de la Kiev admite astfel de acțiuni pe viitor. Fiodor Venislavskii, membru al Comisiei Radei Supreme a Ucrainei pentru Securitate Națională, Apărare și Informații, a anunțat detaliile viitoarelor decizii pe această temă, în cadrul unei ediții speciale a emisiunii TSN, la postul de televiziune „1+1”.

„Autorii proiectului de lege propun ca evidența militară obligatorie să rămână valabilă doar pentru acele femei, care au profesia de medic – care are legătură cu profesia de medic militar. Toate celelalte categorii de femei apte de a îndeplini serviciul militar pot fi puse la evidență, doar dacă au una dintre specialitățile militare sau profesiile conexe, care se regăsesc în ordinul emis de Ministerul Apărării”, a declarat Venislavskii, precizând că înrolarea obligatorie pentru femeile cu profesii relevante este amânată până la 1 octombrie 2023.

Deputatul a adăugat că obligația de apărare a patriei nu are gen, așa că femeile care se află în registrul militar au aceleași restricții ca și bărbații apți de a îndeplini serviciul militar. Una dintre acestea ar fi interdicția de a părăsi Ucraina.

Potrivit lui, acum sunt analizate două idei. Prima presupune păstrarea înregistrării obligatorii pentru femeile cu profesia de medic. A doua este cea de a permite tuturor doritoarelor să se pună la evidenţă militară.

Ministrul adjunct al Apărării, Hanna Maliar, a reiterat că autoritățile din Ucraina nu intenționează să interzică femeilor să părăsească țara. Înrolarea ucrainencelor este voluntară, în timp ce mobilizarea obligatorie a femeilor cu profesii relevante este amânată până la 1 octombrie 2023.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 19:32
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 19:32 // Slider //  Ana Panaguța

Drona găsită în apropierea satului Gordinești, raionul Rezina, este de tip „Gerbera”, anunță Poliția. Aparatul de zbor este utilizat, de regulă, în scopuri de recunoaștere și nu avea la bord dispozitive sau substanțe explozive.

Potrivit Poliției, drona a fost depistată într-o fâșie forestieră din extravilanul localității. La fața locului s-au deplasat specialiștii Secției tehnico-explozive, care au examinat aparatul de zbor pentru a-i stabili natura și caracteristicile.

În urma verificărilor, experții au confirmat că este vorba despre un aparat de tip „Gerbera” și au constatat că acesta nu conținea explozibili.

O dronă, găsită într-o pădure din raionul Rezina. Poliția investighează cazul

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!