Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

FOTO, VIDEO Copilul a mers spre vis! Ce i-a spus Ronaldo lui Angelo, băiatul care i-a sărit în brațe lângă hotel?

16 Sept. 2022, 14:01
 // Categoria: Life // Autor:  Victoria Laur
16 Sept. 2022, 14:01 // Life //  Victoria Laur

Băiatul care a fost îmbrățișat de Ronaldo în fața hotelului este Angelo. De cinci ani, pasiunea micuțului din Comrat este fotbalul, iar Ronaldo – exemplu pentru el.

Mama lui povestește că a reușit să cumpere doar un bilet la meci, însă a început să caute hotelul unde se vor opri fotbaliștii de la Manchester, pentru ca piciul să își realizeze visul și să își vadă idolul. Ea i-a explicat fiului ce trebuie să facă și i-a spus că ar putea fi unica lui șansă să îl vadă pe starul de la Manchester și nu o poate rata.

Când echipa engleză pornea spre meci, Angelo a reușit să treacă de pază și l-a îmbrățișat pe Ronaldo. Semnătura lăsată de portughez pe maiou i-a permis copilului să intre împreună cu mama sa la meci.

„Bravo, băiatule. Așa cum ai mers spre mine astăzi, să mergi spre succes”, i-a spus Ronaldo în timpul discuției scurte de lângă autocar.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Mama lui Angelo a îndemnat părinții să creadă în visul copiilor lor și să încerce să îl realizeze. „Cineva a râs de ideea mea. Nimeni nu a crezut. Cine a crezut, erau puțini. Să nu ascultați niciodată pe nimeni. Nu cedați și mergeți spre vis”, spune femeia.

„Mi se părea că se cunosc de mult timp. Asta nu a arătat ca o întâlnire între un fan și un idol. Păreau a fi doi oameni apropiați, care s-au întâlnit după despărțire de durată. Atâta bunătate în ochii lui Ronaldo, nu pot să transmit. Apoi l-a luat de mână pe Angelo și împreună s-au dus spre autobuz, unde Ronaldo a semnat tricoul lui Angelo, după care s-au îmbrățișat din nou și și-au luat rămas bun”, mărturisește mama lui Angelo.

După ce copilului i-a fost semnat tricoului, fanii l-au asaltat pentru a fotografia autograful lui Ronaldo. Acesta a devenit vedetă în presa națională și a demonstrat, alături de mama sa, că orice vis poate fi realizat.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 18:57
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
06 Nov. 2026, 18:57 // Slider //  Daniela Baranovschi

John D. „Jay” Rockefeller al IV-lea a murit vineri la locuința sa din capitala SUA, a anunțat The Washington Post, citat de Reuters. Avea 89 de ani. El era descendentul uneia dintre cele mai cunoscute și mai bogate familii din America, care, de-a lungul celor trei decenii petrecute în Senatul SUA, a susținut extinderea accesului persoanelor sărace la serviciile medicale și l-a criticat vehement pe președintele George W. Bush pentru modul în care a gestionat războiul din Irak, transmite Hotnews.ro.

Rockefeller, un democrat înalt, cu o fire rezervată și opinii liberale, a fost ales în 1984 pentru primul dintre cele cinci mandate de câte șase ani în care a reprezentat Virgina de Vest în Senat, după ce ocupase două mandate în funcția de guvernator al acestui stat sărac, cu o economie bazată pe mineritul cărbunelui.

În 2002, Rockefeller a votat în favoarea proiectului de lege al republicanului George W. Bush, care autoriza declanșarea războiului din Irak, început prin invazia condusă de SUA în 2003. Ulterior, el și-a exprimat regretul pentru acel vot și, în calitate de președinte al Comisiei pentru Informații a Senatului, l-a acuzat pe Bush că a dus țara la război pe baza unor „pretexte false”.

Era strănepotul magnatului petrolier John D. Rockefeller și descendentul unei familii care a construit o adevărată dinastie politică, din care a făcut parte și unchiul său Nelson Rockefeller, guvernator al statului New York.

Un Rockefeller născut la New York a făcut carieră politică în Virginia de Vest

Viața lui Jay Rockefeller, născut la New York, a luat o altă direcție după absolvirea Universității Harvard și participarea, între 1964 și 1966, la un program de serviciu în folosul comunității, desfășurat în zonele rurale sărace din Virginia de Vest.

După ce a intrat în viața publică, a militat pentru extinderea accesului la serviciile medicale, combaterea sărăciei, acordarea de beneficii medicale minerilor din industria cărbunelui și sprijinirea veteranilor militari. În calitate de senator, a contribuit la conturarea programului creat în 1997, prin intermediul căruia guvernul federal american ajută statele să asigure acoperire medicală pentru milioane de copii neasigurați.

Rockefeller a susținut propunerea eșuată a președintelui democrat Bill Clinton din anii 1990 privind instituirea unei asigurări de sănătate cu acoperire aproape universală. Ulterior, a luptat pentru adoptarea reformei sistemului de sănătate promovate de președintele democrat Barack Obama, care a fost încununată de succes și a devenit lege în 2010.

În dezbaterile privind reforma lui Obama, Rockefeller a încercat, fără succes, să convingă autoritățile federale să ofere un program de asigurări medicale întregii populații – pe lângă programele deja existente pentru persoanele sărace și cele în vârstă – ca alternativă la polițele de asigurare private, care pot fi costisitoare și restrictive.

„Lupta pentru cei care au cea mai mare nevoie de ajutor a fost menirea vieții mele și nu voi înceta niciodată să lupt pentru a face o diferență în viața oamenilor care înseamnă atât de mult pentru mine”, declara Rockefeller în 2013, când a anunțat la vârsta de 75 de ani că nu va mai candida pentru un al șaselea mandat în Senat.

Senatorul Jay Rockefeller a devenit unul dintre cei mai duri critici ai războiului din Irak

Înaintea invaziei din Irak, administrația Bush și-a construit argumentele în favoarea războiului invocând informații ale serviciilor de informații potrivit cărora Irakul ar fi deținut un arsenal de arme de distrugere în masă – arme care, în realitate, nu existau – și presupuse legături între liderii irakieni și rețeaua al-Qaida, responsabilă pentru atentatele din 11 septembrie 2001.

„Dacă aș fi știut atunci ceea ce știu acum, aș fi votat împotriva acestei măsuri”, declara Rockefeller în 2004 pentru ziarul Charleston Gazette, referindu-se la proiectul de lege din 2002 care autoriza războiul.

„Cred că informațiile serviciilor secrete au fost denaturate”, a continuat el. „Și cred că interpretarea acestor informații a fost, la rândul ei, denaturată. Am avut un președinte despre care știm acum că era hotărât să declanșeze războiul”, a mai spus acesta.

Un raport al Comisiei pentru Informații, publicat în 2008, în perioada în care Rockefeller ocupa funcția de președinte al acesteia, susținea că Bush, vicepreședintele Dick Cheney și alți oficiali de rang înalt au exagerat concluziile serviciilor de informații și au ignorat divergențele existente în interiorul comunității americane de informații cu privire la armele deținute de Irak și la controversatele legături ale acestei țări cu rețeaua al-Qaida.

Raportul respingea declarațiile făcute înaintea războiului de Bush și Cheney, potrivit cărora Irakul ar fi putut furniza rețelei al-Qaida arme de distrugere în masă.

„A le prezenta americanilor cele două entități ca având un parteneriat operațional și ca reprezentând o singură amenințare, imposibil de diferențiat, a fost fundamental înșelător și a condus țara la război pe baza unor pretexte false”, declara Rockefeller la publicarea raportului.

Senatorul a fost strănepotul celui mai bogat om din America

Rockefeller s-a născut la 18 iunie 1937, la câteva săptămâni după moartea străbunicului său, care fusese cel mai bogat om din America.

Numele Rockefeller venea la pachet cu așteptări foarte mari. Tatăl său era un filantrop celebru. Unchiul său Nelson a fost vicepreședinte al SUA, precum și guvernator al statului New York. Un alt unchi, David Rockefeller, a condus banca Chase Manhattan, iar unchiul Winthrop Rockefeller a fost guvernator al statului Arkansas.

A fost ales în legislativul statului Virginia de Vest în 1966, înainte de a împlini 30 de ani, iar în 1968 a fost ales secretar de stat al acestui stat.

A pierdut cursa pentru funcția de guvernator în 1972, apoi a ocupat funcția de președinte al unei instituții de învățământ superior, înainte de a fi ales guvernator în 1976. Rockefeller, care a devenit unul dintre cei mai bogați membri ai Congresului SUA, a cheltuit milioane de dolari din propria avere pentru a-și finanța campania electorală încununată de succes pentru un loc în Senat, în 1984.

Uneori, Rockefeller a fost eclipsat de celălalt senator al statului său, Robert Byrd, care a murit în 2010, la vârsta de 92 de ani, fiind, la acel moment, cel mai longeviv membru al Congresului din istoria SUA.

De regulă, el a susținut industriile cărbunelui și oțelului din statul său, dar i-a înfuriat pe directorii companiilor miniere în 2012, când s-a opus eforturilor republicanilor de a împiedica reglementarea emisiilor provenite de la centralele electrice pe bază de cărbune.

A fost căsătorit cu Sharon Percy Rockefeller, directoare de televiziune, alături de care a avut patru copii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!