Curs valutar
  • EUR
    20.0698
    -0.2476%
  • USD
    17.3142
    0.2385%
  • RUB
    0.1996
    -1.1022%
  • RON
    3.8174
    -0.2305%
  • UAH
    0.3894
    0.4622%

Toate știrile

02 septembrie 2026

Georgienii se răzbună pe ruși și nu le dau voie în baruri decât dacă dau declarație anti-Putin

20 Sept. 2022, 08:53
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
20 Sept. 2022, 08:53 // În Lume //  Redacția Realitatea

„Lumea ar trebui să oprească agresiunea rusă” scrie pe un afiș de pe peretele unui bar din Georgia, țară unde zeci de mii de ruși au emigrat de la începutul invaziei. Pentru mulți georgieni, invazia Rusiei în Ucraina a reînviat amintiri dureroase despre războiul ruso-georgian din 2008 și despre sprijinul oferit de Moscova regiunilor separatiste ale Georgiei. 

„Rușii care vin în Georgia nu ar trebui să uite niciodată că vin într-un loc care este atacat de țara lor”, a declarat proprietarul barului respectiv.

Totul se întâmplă în condițiile în care rușii care se tem să nu fie recrutați pentru război sau cărora le e frică de criza economică și de o eventuală represiune politică acasă, au ajuns să fie o prezență vizibilă pe străzile capitalei Georgiei, Tbilisi, informează digi24.ro.

Deși cei mai mulți georgieni nu au probleme cu noua comunitate rusă, unele tensiuni continuă să crească, deoarece războiul de șase luni din Ucraina nu dă semne că se va încheia.  În acest context, câțiva proprietari de afaceri georgieni au început să solicite clienților ruși să confirme că nu îl susțin pe președintele Vladimir Putin – verbal sau în scris.

Barul Dedaena este printre locurile care au implementat ceea ce a primit numele de „politică de vize”. Astfel, cetățenii ruşi care doresc să intre în bar trebuie să completeze un formular online şi să fie de acord cu o listă de afirmaţii, cum ar fi „Condamn agresiunea rusă în Ucraina”. Vizitatorii sunt rugați, de asemenea, să nu vorbească în rusă și să nu discute politică, potrivit formularului online.

„Este o politică extremă să spui că oamenii unei anumite națiuni nu sunt bineveniți aici. Dar nu vreau să am pe cineva care să susțină războiul din Ucraina și să voteze pe Putin la barul pe care îl dețin. Nu vrem să-i slujim pe ocupanți”, a declarat proprietarul barului, pentru The Moscow Times.

Nu este singurul om de afaceri care are cereri speciale pentru ruși. De exemplu, Banca Națională a Georgiei le-a cerut rușilor să semneze un formular în martie în care să spună: „condamn agresiunea Rusiei în Georgia și Ucraina”.  Cel mai cunoscut club de noapte din Georgia, Bassiani, a împiedicat intrarea rușilor din cauza naționalității lor. Barul Dedaena a decis să pună în aplicare „politica vizelor” din cauză că au fost înregistrate numeroase situații de comportament neadecvat din partea turiștilor ruși”, așa că măsura a fost luată pentru a proteja localul și pentru a-i păstra imaginea de locație prietenoasă.

„Este foarte obișnuit ca oamenii din Rusia nici măcar să nu solicite – ei cer servicii și meniuri în rusă sau să plătească în ruble. Uneori o fac agresiv, de parcă ar fi ceva care le aparține. Aș prefera să nu introduc politica de vize pentru că nu mi se pare bine – arată groaznic. Dar am fost forțați să o facem”, a spus proprietarul barului.

Regulile impuse în bar au dus luna trecută la o serie de atacuri cibernetice în care site-ul locației a înregistrat o avalanșă de recenzii negative.

Cu toate acestea, mulți ruși care locuiesc în Georgia spun că astfel de măsuri le încalcă drepturile. „Cred că astfel de măsuri sunt inacceptabile, contrazic legile internaționale – orice discriminare bazată pe naționalitate sau opinii politice este inacceptabilă. Este incitare la ură în țara în care trăim cu toții”, a declarat Uliana Kalinina, care s-a mutat în Georgia în 2017, pentru The Moscow Times.  În timp ce unii localnici sunt supărați de atitudinea rușilor, alții spun că o comunitate rusă în creștere ar putea reprezenta, de asemenea, o amenințare la adresa securității și stabilității politice în Georgia, o țară de doar 3,7 milioane de locuitori.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Capitala Georgiei este renumită pentru ospitalitatea, restaurantele și viața de noapte. Aproximativ 6.400 de companii au fost înregistrate de cetățeni ruși în Georgia în perioada martie – iunie a acestui an, potrivit Transparency International, o cifră de trei ori mai mare decât în ​​aceeași perioadă din 2019 înainte de începerea pandemiei de coronavirus. Preocupările privind securitatea au fost alimentate și de rapoartele despre ruși care lucrează pentru Serviciul Federal de Securitate (FSB) din Georgia. Un cetățean rus din Moscova a susținut în iulie că a fost recrutat pentru a spiona dizidenții ruși din Tbilisi.

„Mă tem că ar putea fi un fel de provocare din partea Moscovei din cauza numărului mare de ruși. Oamenii vin aici, încep să cumpere apartamente, au permis de ședere, nu învață georgiana și apoi – cine știe – ce dacă Rusia vine aici pentru a-și oamenii, așa cum face în Ucraina?”, a spus o femeie din Georgia.   În timp ce capitala Georgiei este renumită pentru ospitalitatea, restaurantele și viața de noapte, unii politicieni au cerut introducerea vizelor pentru turiștii ruși încă de la începutul războiului.

Sunt dovezi că polițiștii de frontieră georgieni refuză din ce în ce mai mult intrarea jurnaliștilor și activiștilor ruși de seamă atunci când încearcă să intre în țară. Cei care se opun restricțiilor pentru cetățenii ruși susțin că aceste acțiuni contra rușilor nu fac decât să crească tensiunile cu localnicii.

„Majoritatea oamenilor care s-au mutat în Georgia nu susțin politica lui Putin și războiul – aceștia sunt oamenii care merg la proteste și vorbesc despre opiniile lor politice”, a spus un cetățean rus.

Realitatea Live

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
01 Sept. 2026, 22:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Sept. 2026, 22:40 // Slider //  Ana Panaguța

Germania închide ultimul consulat rus din ţară, cel de la Bonn, şi un centru cultural rus de la Berlin, a anunţat marţi, 1 septembrie, ministrul de Externe german Johann Wadephul, transmite DCnews.ro. Decizia vine după ce autorităţile germane i-au imputat Rusiei incidentul cu o dronă încărcată cu explozibil, descoperită la începutul lunii august pe aeroportul din Leipzig/Halle.

„Am ordonat măsurile următoare, în acord cu cancelarul federal (Friedrich Merz): consulatul general al Rusiei la Bonn va fi închis începând cu 18 septembrie. Contractul „Casei ruse” la Berlin va fi reziliat”, a afirmat Wadephul într-o declaraţie.

Germania acuză Rusia de operațiuni hibride în Europa

El a adăugat că incidentul de la Leipzig nu trebuie privit ca un caz izolat, întrucât „se înscrie într-un şablon al operaţiunilor hibride ruse în Europa”.

Cu puţin timp înainte, ministrul de Interne german Alexander Dobrindt a declarat că „în ansamblu, anchetele poliţiei, modul de operare şi informaţiile serviciilor speciale arată că Rusia este responsabilă pentru atacul eşuat cu o dronă încărcată cu explozibil de la aeroportul din Leipzig, luna trecută”.

„Configuraţia dronelor şi utilizarea diverselor componente, explozibilul şi dispozitivele de aprindere au legătură cu alte operaţiuni hibride desfăşurate de Rusia şi cu războiul său contra Ucrainei. Tehnologia utilizată şi interacţiunea diferitelor elemente trebuie să fie calificate de profesionişti şi indică un nivel ridicat de expertiză tehnică, precum şi un efort organizaţional considerabil”, a precizat el.

Rusia promite răspuns la acțiunile Germaniei

Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a reacţionat spunând că Moscova va răspunde la „toate acţiunile antiruse” ale Germaniei.

„Atât Casa Rusă de Știință și Cultură din Berlin, cât și Consulatul nostru General din Bonn hărțuiesc de mult timp elita aflată la putere. Acum au găsit un pretext. Ei bine, vor primi un răspuns pe măsură”, a spus ea, potrivit TASS.

Zaharova a adăugat că „sub un pretext complet tras de păr, Berlinul a escaladat din nou relațiile bilaterale”. „Ca de obicei, nu au fost prezentate dovezi convingătoare sau serioase. Pur și simplu nu există și nici nu pot exista!”, a mai spus ea.

„Au inventat un pretext. Între timp, Berlinul este profund compromis atât prin implicarea sa în conflictul din Ucraina, cât și prin implicarea în atacuri teroriste împotriva civililor. Casa Rusă îi preocupă de mult timp. Așa că au căutat ceva de care să se agațe. Moscova va răspunde tuturor deciziilor antirusești”, a mai adăugat, marți seară, purtătoarea de cuvânt a MAE rus.

Ce s-a întâmplat pe aeroportul Leipzig

În noaptea de 4 spre 5 august, o dronă încărcată cu explozibil a fost descoperită în zona securizată a aeroportului Leipzig/Halle, în apropierea mai multor avioane-cargo ucrainene, iar după câteva minute s-a înregistrat o coliziune între un avion-cargo al companiei de logistică şi curierat DHL aflat în zbor şi o altă dronă. Aeronava DHL a reuşit să aterizeze ulterior pe aeroportul din Hanovra fără incidente şi doar cu avarii minore.

Potrivit media germane, care au citat surse apropiate autorităţilor, o a treia dronă a fost găsită zece zile mai târziu la vest de aeroport. A fost găsită o substanţă ce corespundea cu circa 50 de grame de hexogen, un explozibil militar extrem de puternic.

Situat în partea de est a Germaniei, aeroportul Leipzig/Halle este un centru pentru transporturi militare, mai ales ale armatei germane şi ale aliaţilor din NATO, fiind de asemenea o bază operaţională pentru compania germană DHL şi compania aeriană ucraineană Antonov Airlines.

Un nou incident cu dronă la Leipzig. Un aparat de zbor cu explozibil, descoperit lângă un avion ucrainean cu muniție

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange