Curs valutar
  • EUR
    19.9459
    0.0461%
  • USD
    17.1851
    -0.217%
  • RUB
    0.2023
    -0.1483%
  • RON
    3.8018
    -0.0053%
  • UAH
    0.3844
    -0.026%

Toate știrile

20 august 2026

Rusia a lansat linia fierbinte pe probleme de mobilizare. Iată ce presupune

22 Sept. 2022, 21:22
 // Categoria: Uncategorized // Autor:  Ursu Ana
22 Sept. 2022, 21:22 // Uncategorized //  Ursu Ana

Cetăţenii ruși vor putea afla informaţii despre mobilizarea parţială anunţată în Rusia pe linia fierbinte deschisă la numărul 122, a anunțat, joi, vicepremierul Dmitri Cernîşenko, informează Interfax.ru, scrie libertatea.ro.

„În conformitate cu decretul președintelui și în numele premierului, vom folosi linia fierbinte 122 pentru a informa cetățenii asupra problemelor de mobilizare parțială. Serviciul este deschis în toate regiunile țării, gata să primească apeluri.

Guvernatorii ajută la organizarea muncii operatorilor pe liniile fierbinți”, a declarat Dmitri Cernîșenko. Oficialul rus de rang înalt a amintit că centrele de apeluri 112 și-au dovedit eficiența în perioadele de vârf ale pandemiei de COVID-19. „Guvernul adună și rezolvă cele mai frecvente întrebări ale cetățenilor și, împreună cu Ministerul Apărării, pregătește răspunsuri la acestea. Răspunsurile la întrebările nou primite vor fi oferite pe măsură ce sunt procesate”, a spus Dmitri Cernîșenko.

De asemenea, informații despre mobilizarea parțială pot fi obținute pe pagina oficială a guvernului rus „Explain.rf”, a adăugat vicepremierul rus. „Fii ghidat de surse oficiale, nu ai încredere în zvonuri și informații neverificate”, a punctat Dmitri Cernîșenko.

Pe 21 septembrie, președintele Federației Ruse a semnat un decret privind mobilizarea parțială. Potrivit ministrului Apărării, Serghei Şoigu, se preconizează mobilizarea a 300.000 de rezerviști, adică 1,1% din rezerva de mobilizare.

Realitatea Live

19 Aug. 2026, 22:41
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
19 Aug. 2026, 22:41 // Slider //  Ana Panaguța

Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat miercuri, 19 august, că intenționează să se întâlnească cu liderul nord-coreean Kim Jong Un în cursul acestui an și a afirmat că această țară asiatică deține 57 de arme nucleare „foarte puternice”, informează hotnews.ro.

Declarațiile au venit după ce Trump a ordonat oficialilor de la Pentagon să întrerupă exercițiile militare comune cu Coreea de Sud, afirmând că acestea transmiteau Phenianului un mesaj „total inadecvat și ostil” față de o țară care s-a arătat „neamenințătoare și respectuoasă”.

Când a fost întrebat, miercuri, dacă se așteaptă să se întâlnească cu Kim în cursul acestui an, Trump a răspuns: „Da, o voi face”.

Trump a declarat luni că a primit un răspuns de la Kim în urma încercărilor lui de a relua dialogul. The Wall Street Journal a relatat că liderul de la Casa Albă i-a îndemnat pe consilieri să organizeze o întâlnire față în față cu Kim încă din această toamnă.

Misiunea Coreei de Nord la Națiunile Unite din New York nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii cu privire la ultimele declarații ale lui Trump, dar acestea au venit imediat după ce sora influentă a lui Kim, Kim Yo Jong, a afirmat că nu are cunoștință de vreo comunicare recentă între liderii celor două țări.

Kim Yo Jong a mai spus că, deși relația dintre liderii Statelor Unite și Coreei de Nord era „cu adevărat excelentă”, Washingtonul continua să desfășoare exerciții militare alături de Seul și amenința securitatea națională a Phenianului.

Trump a organizat o serie fără precedent de summituri cu Kim în 2018 și 2019, dar eforturile diplomatice au eșuat din cauza cererilor SUA ca Phenianul să renunțe la armele sale nucleare. De atunci, Trump s-a referit în repetate rânduri la Coreea de Nord ca la o „putere nucleară”, deși administrația lui a continuat să solicite denuclearizarea țării și nu o recunoaște oficial ca stat posesor de arme nucleare.

Trump a încercat să relanseze eforturile diplomatice în al doilea mandat al său.

„Îl cunosc foarte bine pe Kim Jong Un, iar el va fi în regulă atâta timp cât noi avem un președinte inteligent”, le-a spus președintele american reporterilor miercuri, în timpul unei vizite la un heliport pe care îl construiește pe istoricul South Lawn al Casei Albe.

„Faptul că mă înțeleg bine cu el – ăsta e un lucru bun, nu unul rău. El are 57 de arme nucleare foarte puternice”, a spus Trump. „Asta nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată. Dacă aș fi fost președinte, nu aș fi permis-o. Dar el (Kim, n.r.) le are”, a adăugat președintele SUA.

Faptul că Trump a menționat un număr specific de arme nucleare deținute de Coreea de Nord este unul extrem de neobișnuit, notează Reuters.

Guvernul SUA nu publică oficial o estimare a arsenalului nuclear al Coreei de Nord, deși un raport din 2025 al Serviciului de Cercetare al Congresului a menționat că experții din sectorul neguvernamental estimează că Phenianul a produs suficient material fisionabil pentru până la 90 de focoase nucleare, dar ar fi asamblat aproximativ 50.

În iunie, Institutul Internațional de Cercetare pentru Pace din Stockholm a estimat că Coreea de Nord „a asamblat, probabil, în jur de 60 de focoase și deține suficient material fisionabil pentru a produce cel puțin încă 30”.

În timpul primului mandat al lui Trump, Kim l-a numit pe acesta „un bătrân senil și deraiat mintal din SUA” și a amenințat că are la dispoziție un „buton nuclear” pe biroul său.

Însă cei doi lideri au transformat acea tensiune în întâlniri față în față, inclusiv un scurt schimb de replici în zona demilitarizată dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud, vizită în cadrul căruia Trump a devenit primul președinte american în exercițiu care a pășit pe teritoriul Coreei de Nord.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!