Curs valutar
  • EUR
    20.1960
    0.1887%
  • USD
    18.0644
    0.4379%
  • RUB
    0.2215
    -0.2257%
  • RON
    3.7799
    0.1455%
  • UAH
    0.3957
    0.4549%

Toate știrile

04 noiembrie 2026

În Chișinău va fi organizată o amplă acțiune de salubrizare. Punctele de întâlnire pentru participanți

21 Oct. 2022, 11:11
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
21 Oct. 2022, 11:11 // Societate //  Realitatea.md

Primăria municipiului Chișinău va organiza o amplă acțiune de salubrizare a teritoriului orașului, care va avea loc sâmbătă, 22 octombrie, în intervalul 09:00-12:00.

Astfel, preturile de sector, în comun cu Uniunea Naţională a Studenţilor şi Tineretului din Moldova, voluntari şi serviciile municipale de profil, vor desfășura acțiuni de salubrizare a parcurilor, scuarurilor, aleilor, inclusiv a teritoriilor de la instituţiile de învăţământ din sectoarele capitalei.

Punctele de întâlnire pentru participanții la acțiunile de salubrizare:

  • Parcul „Valea Trandafirilor”, str. Natalia Gheorghiu, intersecţie cu str. Malina Mare;
  • Pădurea – Parc „Butoiaş”;
  • Parcul „La Izor”;
  • Parcul „Valea Morilor”, perimetrul străzilor Drumul Viilor, Ciocârliei, Trifan Baltă;
  • Pădurea – Parc Râşcani, în perimetrul str. A. Russo – M. Sadoveanu – Studenţilor;
  • Str. Alecu Russo – str.  M. Sadoveanu (sens giratoriu), str. Alecu Russo – str. N. Dimo, adiacent Pădure parc Râşcani;
  • Scuarul Ginta Latină;
  • Pădurea – Parc „Dumitru Râşcanu” (perimetrul str. Vadul lui Vodă);
  • Pădurea – Parc „Calea Orheiului” – str. Florilor, 2 – 32;
  • Strada Valea Trandafirilor, 15, (lângă Parcul de distracţii);
  • Bd. Dacia, colţ cu str. Valea Crucii;
  • Tronsonul str. Băcioii Noi, 14/4 – 16/1;
  • Teritoriul Scuarului de pe lângă Centrul de Excelenţă în Transporturi;
  • Parcul „Muzeul Satului”.

În acest sens, Primăria Chișinău face apel către locuitorii Capitalei, precum și către asociațiile obștești, gestionarii fondului locativ, agenţii economici etc., să participe organizat la salubrizarea din curțile blocurilor în care locuiesc, a clădirilor pe care le deţin sau în care îşi desfăşoară activitatea, pentru a îmbunătăţi aspectul oraşului. Ulterior serviciile municipale specializate vor organiza transport de evacuare a deşeurilor vegetale colectate.

Campania de salubrizare de toamnă se desfășoară în perioada 12 septembrie – 30 noiembrie 2022.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 22:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
03 Nov. 2026, 22:43 // Slider //  Ana Panaguța

Președintele american Donald Trump și-a reiterat din nou, într-un interviu pentru Fox News, încrederea într-o victorie a republicanilor în alegerile de marți, 3 noiembrie, de la jumătatea mandatului, relatează Agerpres.

„Cred că rezultatele vor fi mai bune decât credeți”, a spus Trump în interviu.

Liderul de la Casa Albă a declarat că este convins că partidul său, cunoscut sub numele de Grand Old Party (GOP), își va păstra majoritățile în Camera Reprezentanților și Senat.

Trump și-a reiterat afirmația că SUA sunt cea mai respectată țară din lume. Prin contrast, el a prezentat o imagine sumbră a Europei.

„Uitați-vă la Franța. Uitați-vă la Europa. Totul se prăbușește acolo”, a afirmat Trump.

Toate cele 453 de locuri din Camera Reprezentanților vor fi ocupate în urma scrutinului, precum și 35 din cele 100 de locuri din Senat.

Sondajele sugerează că democrații ar putea obține majoritatea în Camera Reprezentanților, în timp ce rezultatele din Senat sunt încă neclare.

Pierderea majorității în ambele camere ale Congresului ar putea reprezenta o înfrângere dramatică pentru Trump, notează dpa. Primele rezultate semnificative sunt așteptate miercuri dimineața devreme.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!