Curs valutar
  • EUR
    20.1960
    0.1887%
  • USD
    18.0644
    0.4379%
  • RUB
    0.2215
    -0.2257%
  • RON
    3.7799
    0.1455%
  • UAH
    0.3957
    0.4549%

Toate știrile

04 noiembrie 2026

Muniții din timpul celui de-al Doilea Război Mondial – depistate la Hîncești și Leova. Ce s-a întâmplat cu ele

03 Nov. 2022, 11:15
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
03 Nov. 2022, 11:15 // Societate //  Realitatea.md

Pe parcursul lunii octombrie, geniștii Armatei Naționale au executat 17 misiuni de deminare, fiind solicitate în localități din raioanele: Ștefan Vodă, Hîncești, Anenii Noi, Ungheni, Bălți, Ialoveni, Leova și Șoldănești. Așadar, în urma cercetării terenurilor, geniștii militari au identificat și nimicit 34 obiecte explozive și 1 600 cartușe de diferit calibru. Toate munițiile depistate datau din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

„În perioada respectivă, grupa de deminare a Batalionului Geniu „Codru”, condusă de locotenent-colonelul Adrian Cîrlig, a fost solicitată de localnicii satului Răscăieți, raionul Ștefan Vodă, unde în urma lucrărilor agricole, au fost găsite zece mine antiinfanterie, două grenade de mână, trei lovituri cumulative, precum și 1 600 cartușe de diferit calibru. Toate munițiile au fost distruse în condiții de maximă securitate”.

De menționat că, de la începutul anului curent, geniștii Armatei Naționale au executat 157 misiuni de deminare în urma cărora au nimicit 481 obiecte explozive de diferite tipuri și 13 161 cartușe.

În context, Ministerul Apărării atenţionează că în zonele în care există sau se presupune existenţa unor muniţii, cetățenii sunt rugaţi să anunțe autorităţile locale. În cazul depistării unor obiecte explozive neidentificate, este categoric interzisă atingerea muniţiilor cu mâna sau cu alte obiecte, lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă, demontarea focoaselor sau altor componente.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 22:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
03 Nov. 2026, 22:43 // Slider //  Ana Panaguța

Președintele american Donald Trump și-a reiterat din nou, într-un interviu pentru Fox News, încrederea într-o victorie a republicanilor în alegerile de marți, 3 noiembrie, de la jumătatea mandatului, relatează Agerpres.

„Cred că rezultatele vor fi mai bune decât credeți”, a spus Trump în interviu.

Liderul de la Casa Albă a declarat că este convins că partidul său, cunoscut sub numele de Grand Old Party (GOP), își va păstra majoritățile în Camera Reprezentanților și Senat.

Trump și-a reiterat afirmația că SUA sunt cea mai respectată țară din lume. Prin contrast, el a prezentat o imagine sumbră a Europei.

„Uitați-vă la Franța. Uitați-vă la Europa. Totul se prăbușește acolo”, a afirmat Trump.

Toate cele 453 de locuri din Camera Reprezentanților vor fi ocupate în urma scrutinului, precum și 35 din cele 100 de locuri din Senat.

Sondajele sugerează că democrații ar putea obține majoritatea în Camera Reprezentanților, în timp ce rezultatele din Senat sunt încă neclare.

Pierderea majorității în ambele camere ale Congresului ar putea reprezenta o înfrângere dramatică pentru Trump, notează dpa. Primele rezultate semnificative sunt așteptate miercuri dimineața devreme.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!