Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Un bărbat din Strășeni a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru violență în familie

11 Nov. 2022, 17:58
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
11 Nov. 2022, 17:58 // Societate //  Realitatea.md

Un bărbat în vârstă de 55 de ani, a fost condamnat la o pedeapsă de 8 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie, care a cauzat o vătămare gravă a integrității corporale.

„Inculpatul a fost acuzat că, la data de 07.02.2017, aproximativ la ora 19:30, aflând-se la domiciliul său, într-un sat din raionul Strășeni, i-a aplicat acesteia o lovitură cu palma în regiunea feței, în rezultatul cărui fapt ultima a căzut, după care i-a mai aplicat o lovitură cu piciorul în regiunea abdomenului”, se arată în nota informativă a Procuraturii Generale.

Conform raportului de expertiză judiciară medico-legală, efectuat în privința victimei, s-a constatat: trauma abdomenului cu ruptura splinei în doi timpi, hemoragie internă a cavității abdominale care s-au format sub acțiunea traumatică a unui corp contondent.

Pe parcursul examinării cauzei, inculpatul a pledat nevinovat.

De menționat că, persoana condamnată nu este la prima abatere de ordin penal.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 19:30
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
06 Nov. 2026, 19:30 // Slider //  Daniela Baranovschi

Cetățenii vor putea verifica dacă datele lor personale au fost accesate neautorizat în urma atacului cibernetic asupra sistemelor guvernamentale din octombrie. Agenția de Guvernare Electronică (AGE) pregătește o funcționalitate care va permite verificarea informațiilor direct în aplicația EVO sau în cabinetul personal de pe portalul evo.gov.md.

Noua opțiune ar urma să fie disponibilă până la 27 noiembrie. Pentru a verifica datele, utilizatorii vor trebui să se autentifice cu semnătura electronică. Astfel, fiecare persoană va putea afla dacă informațiile sale au fost accesate fără autorizare și, după caz, ce date au fost vizate.

Cetățenii care nu folosesc EVO vor putea solicita aceste informații direct de la AGE, printr-o petiție. Cererea poate fi transmisă online, pe platforma edemocratie.gov.md sau la adresa de e-mail petitii@egov.md, cu semnătură electronică. De asemenea, petiția poate fi expediată prin poștă sau depusă personal la sediul instituției, cu semnătură olografă.

AGE precizează că verificările privind datele extrase neautorizat continuă, în colaborare cu Agenția pentru Securitate Cibernetică și Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică. Răspunsurile oferite cetățenilor vor include informațiile confirmate la momentul comunicării și vor putea fi completate pe măsură ce verificările avansează.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!