Curs valutar
  • EUR
    20.1260
    0.1029%
  • USD
    17.9568
    0.1916%
  • RUB
    0.2171
    0.0921%
  • RON
    3.7742
    -0.0344%
  • UAH
    0.3984
    0.1004%

Toate știrile

21 octombrie 2026

Au început primele transfuzii cu sânge creat în laborator. În ce cazuri ar putea fi utilizat

12 Nov. 2022, 15:17
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
12 Nov. 2022, 15:17 // În Lume //  Realitatea.md

Cercetătorii din Marea Britanie au realizat, într-un centru din Cambridge, primele transfuzii cu sânge creat în laborator. Momentan cantitatea de sânge administrată voluntarilor este minusculă – echivalentul a două linguriţe – însă doza va creşte pe măsură ce testele clinice vor continua.

Experimentul este considerat unul revoluţionar de oamenii de ştiinţă, care speră că sângele creat în laborator va putea fi administrat, în viitor, persoanelor cu grupe de sânge foarte rare sau care suferă de afecţiuni precum anemia celulelor în seceră, unde ţesutul sanguin normal poate fi respins de corp. Cum este obţinut sângele în laborator Pentru a fabrica sângele care să se potrivească perfect cu persoana care îl primeşe, cercetătorii britanici folosesc iniţial o pungă de sânge normală, de 470 de mililitri.

Sângele este pus într-o centrifugă magnetică, care permite separarea celulelor stem de celelalte. Celulele stem sunt celule nediferenţiate, care pot forma, ulterior, orice tip de ţesut. Prin manipularea lor, cercetătorii au reuşit să le transforme în globulele roşii, găsite în sânge. Acestea sunt lăsate apoi în soluţii nutritive, pentru a se înmulţi. Este nevoie de trei săptămni pentru ca de la jumătate de milion de globule să se ajungă la 15 de miliarde – cantitatea necesară pentru o transfuzie.

„Vrem să fabricăm cât mai mult sânge, în viitor. Imaginea pe care o am în cap este o cameră plină cu maşini care îl produc în continuu din sângele normal, de la donatori”, a declarat profesorul Ashley Toye, unul dintre cercetătorii care a dezvoltat proiectul.

Cine ar putea beneficia de transfuzii Ashley Toye spune că, în primă fază, de sângele creat în laborator ar putea beneficia pacienţii care nu au grupele sanguine normale A, B, AB sau 0.

„Unele grupe sunt atât de rare încât doar 10 oameni din ţară pot fi donatori”, spune cercetătorul.

Grupa denumită „Bombay”, de exemplu, după ce a fost descoperită în India, apare la o persoană din zece mii, în sudul Asiei şi la o persoană dintr-un milion, în Europa. Sângele fabricat în laborator ar putea fi folosit şi în cazul pacienţilor care necesită transfuzii frecvente, în combinaţie cu sângele primit de la donatori. Avantajul globulelor roşii realizate în laborator este că supravieţuiesc în jur de 120 de zile și pot spori eficacitatea unei transfuzii în care este folosit sânge mai vechi.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Un alt grup de persoane care ar putea beneficia de sângele creat în laborator sunt pacienţii cu anemie a celulelor în seceră. Aceştia au nevoie de transfuzii regulate, pentru deblocarea vaselor de sânge. Însă chiar dacă tipul de sânge primit este din grupa lor, dacă alte substanţe, precum anumiţi antigeni, nu se potrivesc, corpul lor va respinge transfuzia.

„Această cercetare de elită stabileşte o fundaţie pentru fabricarea de globule roşii care pot fi transfuzate în siguranţă oamenilor cu anemie a celulelor în seceră sau care au nevoie în mod frecvent de transfuzii”, a declarat Farrukh Shah, directorul diviziei de transfuzii din sistemul naţional de sănătate britanic.

Transfuziile de la donatori nu vor dispărea prea curând Testele clinice vor continua pe parcursul a mai multor luni și urmează să fie extinse la un grup mai mare de voluntari. Cercetătorii nu au observat până acum efecte adverse, din contră, speră ca sângele creat în laborator să fie mai eficient ca cel de la donatori. Rămân, însă, constrângeri financiare și tehnologice.

Crearea sângelui în laborator este costisitoare, iar celulele stem recoltate au o durată de viață limitată, ceea ce limitează cantitatea în care pot fi produse. Cercetătorii spun că în viitorul apropiat sângele de la donatori va rămâne baza, când vine vorba de transfuzii, iar cel crescut în laborator va fi folosit doar în cazuri de strictă necesitate.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
21 Oct. 2026, 15:33
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
21 Oct. 2026, 15:33 // Societate //  Valentina Buza

Peste o mie de locuri de muncă vor fi disponibile la Târgul de Cariere, programat în perioada 23-24 octombrie, la Palatul Național „Nicolae Sulac”. Evenimentul va reuni aproximativ 20 de angajatori, transmite IPN.

Oportunitățile de angajare vizează mai multe domenii, printre care producția, industria auto, tehnologia informației, consultanța, resursele umane, marketingul și comunicarea.

Sunt disponibile posturi pentru specialiști în relații cu clienții, șefi de echipă, consultanți, ingineri, electricieni, economiști și contabili, precum și stagii de practică pentru studenți.

Târgul se va deschide de la ora 10:00 și va putea fi vizitat până la ora 17:00. Candidații vor avea posibilitatea să discute direct cu angajatorii, să afle detalii despre posturile disponibile, despre condițiile de muncă și echipele din care ar putea face parte.

Programul include și două ateliere practice, organizate în prima zi de târg: la primul, programat la ora 11:00, va fi dedicat redactării CV-ului, astfel încât să treacă de sistemele automate de selecție a candidaților, și identificării anunțurilor false de angajare. La cel de-al doilea, de la ora 12:00, se va discuta despre tehnicile de prezentare a experienței profesionale în CV și despre interviul de angajare.

Participanții vor putea lua parte și la concursuri cu premii, precum și la activități recreative.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Ediția din această toamnă marchează 20 de ani de la lansarea Târgului de Cariere. La ediția organizată la Chișinău în primăvară au participat aproximativ 2 750 de persoane, iar 26 de companii au oferit 1 529 de locuri de muncă.