Curs valutar
  • EUR
    19.9367
    -0.1741%
  • USD
    17.2224
    -0.0447%
  • RUB
    0.2026
    0.0494%
  • RON
    3.8020
    -0.2209%
  • UAH
    0.3845
    -0.1821%

Toate știrile

19 august 2026

Rusia nu acceptă decizia adoptată de forul mondial, susţinând că este „nulă din punct de vedere juridic”

15 Nov. 2022, 08:14
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
15 Nov. 2022, 08:14 // În Lume //  Redacția Realitatea

După ce Adunarea Naţiunilor Unite a adoptat o rezoluţie prin care cere Rusiei să plătească despăgubiri de război Ucrainei, este timpul ca Statele Unite să se angajeze să „despăgubească integral daunele aduse Coreei, Vietnamului, Irakului, Iugoslaviei şi multor alte victime ale americanilor şi ale NATO”. Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat despre acest lucru pe Telegram.

Altfel, potrivit lui Medvedev, ar fi „începutul agoniei ONU ca principală instituţie internaţională de reconciliere”.

„Sfârşitul va fi dureros pentru întreaga comunitate internaţională”, a spus fostul preşedinte rus, care i-a acuzat şi pe „anglo-saxoni” că „încearcă să pună cap la cap o bază legală pentru furtul bunurilor ruseşti confiscate ilegal”.

Rezoluţia aprobată de Adunarea Generală a ONU conform căreia Rusia este responsabilă pentru ostilităţile din Ucraina şi care prevede despăgubiri de către Moscova pentru prejudiciul cauzat este „nulă din punct de vedere juridic”, a afirmat Vasili Nebenzia, reprezentantul permanent al Rusiei la Naţiunile Unite, citat de agenţia Tass.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Noi sancţiuni ale SUA împotriva armatei ruse

În acest timp, administraţia Biden a impus o serie de noi sancţiuni împotriva armatei ruse şi a două reţele internaţionale care susţin doi oligarhi ruşi deja sancţionaţi. Noile sancţiuni ale Departamentului de Trezorerie şi Departamentului de Stat vizează „o reţea transnaţională care furnizează tehnologie în sprijinul complexului militar-industrial rus”. În total, sunt 14 persoane fizice şi 28 de entităţi.

Realitatea Live

18 Aug. 2026, 22:44
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
18 Aug. 2026, 22:44 // Slider //  Ana Panaguța

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a publicat în seara zilei de 18 august o fotografie de pe patul de spital, după ce a trecut printr-o intervenție chirurgicală care a durat aproape șapte ore. Edilul a anunțat că, în prezent, starea sa este bună.

„După o intervenție chirurgicală de aproape 7 ore, vă comunic că, la această etapă, totul este bine”, a transmis Ceban într-o postare pe rețelele sociale.

Primarul le-a mulțumit medicilor care au efectuat intervenția, dar și tuturor celor care i-au transmis mesaje și gânduri bune în această perioadă.

Ceban a încheiat mesajul cu o urare de sănătate pentru toți, indiferent de opiniile pe care le au.

Anterior, primarul Capitalei anunțase că este internat într-o instituție medicală din Chișinău și că este monitorizat de medici. Acesta precizase că, după revenirea în țară, a fost internat inițial într-un spital municipal, iar ulterior a fost transferat, la recomandarea medicilor, într-o altă instituție medicală.

În perioada în care s-a aflat internat, Ion Ceban a susținut că și-a continuat activitatea de la distanță, participând la ședințe și menținând legătura cu colegii din cadrul municipalității.

Primarul Capitalei, Ion Ceban, anunță că va fi supus unei intervenții chirurgicale: Mă întorc de urgență în țară

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!