O estradă de vară, unde vor putea fi organizate evenimente artistice și unde localnicii se vor putea odihni și petrece timpul liber, a fost construită și inaugurată în satul Stolniceni, raionul Edineț.
Proiectul a fost realizat de echipa Partidului „ȘOR”. Oamenii spun că aceste investiții îi asigură localității un viitor prosper.
„Îi suntem recunoscători lui Ilan Șor pentru această estradă, unde vom putea să ne plimbăm, să ne distrăm”.
„Este nemaipomenită această estradă. Este un proiect binevenit, mai ales pentru tineri. Le suntem recunoscători tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui proiect”.
Primarul satului Stolniceni, Serghei Lupașco, s-a arătat recunoscător pentru susținerea echipei Partidului „ȘOR”.
”Timp de peste 30 de ani, mai exact, de la destrămarea Uniunii Sovietice, în localitatea noastră nu s-a construit nimic, ce a mai rămas a fost vândut sau distrus. Cu ajutorul echipei Partidului „ȘOR”, a fost construită această estradă, unde fiecare localnic, împreună cu copiii, nepoții, pot petrece timp liber. Suntem foarte recunoscători pentru acest proiect”, a declarat primarul Serghei Lupașco.
La eveniment a participat și deputatul Partidului „ȘOR”, Reghina Apostolova, care a reiterat că echipa din care face parte este singura care își îndeplinește promisiunile făcute în fața cetățenilor.
”Mă bucur că în localitatea dvs. a fost construită această estradă, că mamele vor avea unde să-i plimbe pe copii cu cărucioarele și că vârstnicii vor avea unde să se odihnească”, a menționat Reghina Apostolova.
”Construirea estradei de vară reprezintă o dovadă în plus că echipa noastră lucrează pentru oameni și pentru oferirea unei perspective satelor noastre. Acest loc îi va reuni pe localnici, care vor avea unde să petreacă timp liber alături de cei dragi. Împreună am făcut multe lucruri frumoase. Știu că suntem în stare să facem mult mai multe, dacă vom fi uniți și dornici de a lupta pentru un trai decent, acasă, în Moldova”, a dat asigurări Ilan Șor.
Acum doi ani, la inițiativa lui Ilan Șor, în această localitate a fost construit un teren de joacă pentru copii. În prezent, se desfășoară lucrările de asigurare a localității cu apă.
