Curs valutar
  • EUR
    20.1068
    -0.097%
  • USD
    17.8007
    0.4539%
  • RUB
    0.2133
    0.7032%
  • RON
    3.8098
    -0.0735%
  • UAH
    0.3965
    -0.0252%

Toate știrile

02 octombrie 2026

Semnificația bradului de Crăciun: de unde vine tradiția și ce simbolizează

09 Dec. 2022, 07:51
 // Categoria: Life // Autor:  Redacția Realitatea
09 Dec. 2022, 07:51 // Life //  Redacția Realitatea

Se spune că istoria brazilor de Crăciun datează încă din perioada Egiptului Antic și a Romei Antice. Ulterior, folosirea lumânărilor pentru împodobirea bradului de Crăciun a aparținut tradițiilor germane. Mai târziu, în anii 1800, acest obicei a pătruns pentru prima dată în America. 

Se apropie Crăciunul și cu siguranță mulți oameni au început deja să își decoreze casa pentru Sărbătorile de iarnă. Pe lângă găsirea ornamentelor perfecte pentru Crăciun, această perioadă reprezintă un stres și în ceea ce privește cadoul potrivit pentru cei dragi sau în legătură cu meniul din seara de Ajun.

Sărbătorile se apropie cu pași repezi, iar pregătirile sunt în toi. Puțini cunosc însă care este semnificația bradului de Crăciun. Pe lângă faptul că bradul reprezintă vedeta principală, cu mult înainte de apariția creștinismului bradul era considerat un simbol al iernii și avea o semnificație specială.

Oamenii credeau că toate plantele și copacii care rămâneau verzi pe tot parcursul anului îi apărau de fantome, spirite rele, vrăjitoare sau boli, potrivit History.

La fel ca în zilele noastre, oamenii își decorau atunci locuințele în timpul sezonului festiv cu crenguțe de pin, brazi sau molizi pentru a se proteja de cele rele. În popoarele antice se atârnau mereu deasupra ușilor ramuri veșnic verzi, de aici și tradiția crengilor de vâsc.

Una dintre legendele cu Martin Luther ar putea să explice semnificația bradului de Crăciun. Luther credea că pinii reprezentau bunătatea lui Dumnezeu. Un mit din secolul al XV-lea susține că Sfântul Bonifaciu ar fi împiedicat sacrificarea unui păgân, iar în locul respectiv ar fi crescut un brad falnic și verde. Aceste ramuri ar fi reprezentat adevărul etern al lui Dumnezeu.

Mai multe mituri sunt folosite pentru a demonstra semnificația bradului de Crăciun. Legende ale Egiptului Antic spuneau că egiptenii își umpleau casele de frunze verzi ca un simbol al triumfării Zeului Ra, în perioada solstițiului.

Semnificația bradului de Crăciun în nordul Europei

Druzii, preoți vechi din perioada celtică, își decorau templele cu ramuri verzi pentru a simboliza viața veșnică. De asemenea, semnificația frunzelor verzi de brad era împărtășită și de vikingii din Scandinavia. Aceștia credeau că ramurile verzi ale brazilor erau speciale și aparțineau zeului soarelui, Balder.

America anilor 1800 și bradul de Crăciun

Regina Victoria, alături de Prințul German, Albert, au fost desenați de unul dintre artiștii Familiei Regale, în timpul unei ceremonii de Crăciun. Aceștia apăreau alături de familie în jurul unui brad împodobit cu lumânări de ceară. Această imagine a devenit extrem de populară și a ajuns pe meleagurile Americii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Mai târziu, în anii 1890 au apărut în Germania primele decorațiuni de Crăciun, iar americanii și le-au dorit și ei din ce în ce mai mult. Tradiția decorațiunilor de Crăciun continuă până în zilele noastre. Împodobirea bradului reprezintă una dintre cele mai plăcute activități din perioada Sărbătorilor.

Realitatea Live

Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
02 Oct. 2026, 19:50
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
02 Oct. 2026, 19:50 // Slider //  Daniela Baranovschi

Pacienții care au suportat o intervenție chirurgicală cauzată de o apendicită (inflamația apendicelui) au prezentat un risc semnificativ mai mic de a dezvolta cancer colorectal în comparație cu cei care au fost tratați cu antibiotice, potrivit unei analize ce a vizat peste 30.000 de cazuri, informează Reuters, transmite Agerpres.

În trecut, intervenția chirurgicală reprezenta standardul de tratament pentru apendicita acută. Gestionarea acestei afecțiuni ”s-a schimbat semnificativ în ultimul deceniu, iar tratamentul cu antibiotice este acum o opțiune acceptată”, a explicat coordonatorul studiului, Valentine Nfonsam, de la Facultatea de Medicină Morehouse din Atlanta, într-un comunicat.

Studiile anterioare care au comparat cele două metode s-au concentrat doar asupra rezultatelor pe termen scurt.

În cadrul noului studiu, Valentine Nfonsam și colegii lui au analizat datele obținute de la 15.774 de pacienți diagnosticați cu apendicită acută care au suferit o apendicectomie și de la 15.295 de pacienți care au fost tratați exclusiv cu antibiotice.

În anii care au urmat, cancerul colorectal a fost diagnosticat la 0,7% dintre pacienții din grupul cu apendicectomie și la 1,7% dintre cei tratați cu antibiotice, potrivit rezultatelor prezentate la congresul Colegiului American al Chirurgilor, organizat la Washington.

După luarea în considerare a factorilor de risc individuali, apendicectomia a fost asociată cu un risc relativ cu 58% mai scăzut de diagnosticare ulterioară a cancerului colorectal.

În trecut se credea că apendicele este inutil, însă cercetările medicale recente sugerează că această ipoteză nu este adevărată, a precizat Valentine Nfonsam.

În schimb, apendicele ar putea juca un rol în sistemul imunitar intestinal și în microbiomul intestinal – comunitatea de microorganisme care trăiesc în tractul digestiv.

Ipoteza potrivit căreia inflamația persistentă sau modificările microbiomului intestinal ar contribui la apariția cancerului este plauzibilă din punct de vedere biologic, însă studiul nu a fost conceput pentru a o oferi un răspuns la această întrebare, a precizat Valentine Nfonsam.

”Aceste rezultate nu trebuie interpretate în sensul că orice pacient cu apendicită necesită o apendicectomie pentru a preveni cancerul”, a spus el.

”Tratamentul cu antibiotice rămâne o opțiune importantă. Totuși, atunci când discutăm despre o gestionare non-chirurgicală, trebuie să privim dincolo de episodul acut de apendicită și să avem în vedere riscul oncologic potențial pe termen lung, precum și o monitorizare adecvată”, a explicat coordonatorul studiului.