Jucăriile LEGO orientează copiii spre „modele culturale străine” și poartă un „subtext agresiv”. De această părere este protopopul belarus Fiodor Povnîi, care a abordat subiectul în ultima sa predică duminicală.
„Este destul să vă uitați la calendarele Lego, distribuite, de altfel, gratuit, ca reclamă. Le-am văzut la expoziția „Lumea copilăriei”. Ce este de fapt asta? Este „Western”, „Vânătoarea de Comori a Faraonului”, „Catastrofe Mondiale”, „Extratereștri Spațiali” și diverse războaie – acestea sunt tematicile principale. În cele din urmă, astfel de jucării orientează copilul către modele culturale străine și au un subtext agresiv ascuns”, a spus slujitorul bisericii.
Potrivit protopopului, copiii simt subtextul negativ și uneori chiar agresiv al jucăriilor LEGO. Fețele personajelor și acțiunile acestora ar promova în rândul celor mici emoțiile negative precum ura și furia. Drept alternativă, Povnîi le-a recomandat taților să confecționează soldăței și războinici de jucărie alături de fiii lor.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
„Desigur, este absolut necesar să le insuflăm fiilor noștri curajul și bărbăția. Dar oare Occidentul contribuie la dezvoltarea acestor calități? Oare cowboy-ii și „agenții 007” reprezintă un ideal spre care trebuie să tindeți? Poate că războinicii de jucărie pe care îi veți confecționa alături de fiii voștri vor fi mai eficienți în scopuri educaționale?”, conchide fața bisericească.
LEGO a părăsit Federația Rusă în luna iulie a acestui an, drept urmare a războiului purtat de Kremlin în Ucraina. Invetive Retail Group, companie care care administra cele 81 de magazine LEGO din Rusia, a decis redeschiderea brandului sub denumirea „Mir Kubikov”.
Grupul LEGO este o companie daneză de producție de jucării cu sediul în Billund, Danemarca, fondată în 1932. Compania produce jucării de marca Lego, alcătuite în principal din cărămizi de plastic interconectate. În prima jumătate a anului 2015, Grupul Lego a devenit cea mai mare companie de jucării în venituri, cu vânzări în valoare de 2,1 miliarde de dolari.

