Curs valutar
  • EUR
    20.1068
    0%
  • USD
    17.8007
    0%
  • RUB
    0.2133
    0%
  • RON
    3.8098
    0%
  • UAH
    0.3965
    0%

Toate știrile

03 octombrie 2026

HOROSCOP 16 decembrie: Zi excelentă pentru trei zodii. Vezi dacă te numeri printre ele

16 Dec. 2022, 05:45
 // Categoria: Life // Autor:  Realitatea.md
16 Dec. 2022, 05:45 // Life //  Realitatea.md

Berbec

Va trebui să faci niște calcule mai amănunțite, pentru a vedea cum ar trebui să îți repartizezi bugetul în următoarea perioadă. Este bine să ții o evidență a banilor, mai ales că urmează multe cheltuieli.

Taur

Azi te-ai putea confrunta cu o criză de timp. Indiferent de cât de mare este graba, nu renunța la calitate. Este important să faci totul la cel mai înalt nivel.

Gemeni

Se anunță o zi excelentă pentru tine, din toate punctele de vedere. Spre seară vei avea parte de o surpriză plăcută în plan personal. Un om drag sufletului tău se va gândi la tine, iar asta te va bucura foarte tare.

Rac

În viața ta poate să apară astăzi o persoană cu care ai avut o legătură puternică în trecut. Se pot reactiva tot felul de sentimente, unele contradictorii. Ziua de vineri va avea un impact puternic asupra ta.

Leu

Încearcă să nu îi implici prea mult pe cei dragi în problemele care au legătură cu jobul. Profită de timpul pe care îl ai la dispoziție pentru a consolida relația dintre voi și lasă munca de-o parte.

Fecioară

Ai o stare de spirit foarte bună astăzi și totul îți va merge ca pe roate. Spre seară vei primi informațiile pe care le așteptai de ceva vreme și care îți vor umple sufletul de bucurie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Balanță

Te așteaptă o zi cu multe reușite în plan profesional. Dacă urmează să faci un bilanț sau să prezinți o statistică, datele vor fi în favoarea ta. Meritul este doar al tău, așa că te poți bucura din plin de acest moment.

Scorpion

Va trebui să iei unele decizii importante în plan personal, care nu mai suportă amânare. Este un moment bun pentru a prinde la curaj și a rezolva problemele mai vechi.

Săgetător

Te îngrijorează viitorul atât de mult, încât ai încetat să mai trăiești în prezent. Comiți o greșeală foarte mare, care, pe termen lung, te poate afecta puternic. Nu lăsa grijile să te doboare.

Capricorn

Încearcă să renunți la unele obiceiuri nesănătoase. Ar fi bine să te pui pe primul loc și să te gândești mai mult la sănătatea ta. Ai putea începe să faci mici schimbări chiar azi.

Vărsător

Deciziile pe care le vei lua astăzi pot influența bunul mers al lucrurilor până la finalul acestui an. Astfel, trebuie să te gândești foarte bine în ce direcție vrei să te îndrepți și să iei măsurile potrivite.

Pești

Vei avea mai mult de muncă decât de obicei, lucru care te va epuiza totalmente. Vei începe weekendul cu o stare de oboseala accentuată.

Realitatea Live

Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
02 Oct. 2026, 22:48
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
02 Oct. 2026, 22:48 // Slider //  Ana Panaguța

Grupul de ţări cu cele mai puternice economii de piaţă G7 va proceda la o eliberare coordonată a 100 de milioane de barili de motorină şi alţi combustibili din rezervele pe care le are, prin intermediul Agenţiei Internaţionale pentru Energie (AIE), informează știrileprotv.ro.

Măsura vine în încercarea de a stabiliza pieţele energetice mondiale, potrivit unei declaraţii comune a liderilor G7 de vineri, relatează Reuters şi AFP.

„Ne vom îndeplini angajamentele printr-o eliberare coordonată, prin intermediul AIE, a 100 de milioane de barili, care va începe imediat şi se va desfăşura pe o perioadă de 4 luni, incluzând o eliberare substanţială de motorină, concentrată la începutul perioadei, în primele 20 de zile, de către membrii şi partenerii G7”, se arată în declaraţia publicată de biroul preşedintelui francez Emmanuel Macron la finalul unei reuniuni a preşedinţilor şi şefilor de guvern din G7.

„Am convenit că nu vor exista restricţii sau interdicţii de export între membrii G7”, a precizat Emmanuel Macron, subliniind că Donald Trump, care ameninţase că va interzice exporturile de gaz american, a fost, de asemenea, „foarte clar în această privinţă”.

În acelaşi timp, preşedintele american a afirmat vineri că „Europa tocmai a acceptat să pună pe piaţă o cantitate uriaşă din motorina sa stocată în cantităţi mari”, într-un mesaj postat pe reţeaua sa Truth Social. „Procesul va începe imediat”, a asigurat preşedintele american.

Reuniunea G7 care a avut vineri prin videoconferinţă urma să încerce să găsească o soluţie la creşterea vertiginoasă a preţurilor la carburanţi. Aceasta a avut un efect pozitiv asupra preţurilor petrolului, care erau în scădere vineri, piaţa anticipând o deblocare a rezervelor europene de motorină sub presiunea Statelor Unite.

În jurul orei 13:55 GMT (16:55 la Bucureşti), preţul barilului de Brent din Marea Nordului, cu livrare în decembrie, scădea cu 1,98%, ajungând la 100,28 dolari. Echivalentul său american, West Texas Intermediate, cu livrare în noiembrie, scăzuse cu 2,93%, ajungând la 90,15 dolari, după ce a înregistrat o scădere de peste 5%, ajungând la 88,06 dolari.

Pentru a calma piaţa mondială, guvernul american face presiuni asupra Europei să recurgă la stocurile sale de urgenţă de motorină şi a ameninţat chiar să interzică exporturile sale de carburanţi către UE în cazul unui refuz.

Apropierea alegerilor legislative de la jumătatea mandatului lui Trump, de la începutul lunii noiembrie, sporeşte presiunea asupra administraţiei Trump pentru a reduce preţurile acestui combustibil utilizat pe scară largă în sectorul agricol şi în transportul de mărfuri cu camioanele. O interdicţie a exporturilor impusă de Washington ar putea, într-adevăr, să reducă preţurile pe piaţa internă, dar ar face ca preţurile motorinei să crească brusc în ţările importatoare şi ar risca să aibă repercusiuni negative asupra altor produse rafinate din Statele Unite în câteva săptămâni. Pentru Casa Albă, alternativa este ca ţările din UE să recurgă la rezervele proprii de motorină pentru a susţine piaţa.

O armă cu două tăișuri

Războiul din Orientul Mijlociu a determinat creşterea preţurilor la ţiţei în acest an, dar, mai ales, piaţa produselor rafinate este cea care stârneşte îngrijorare înainte de venirea iernii. „Scăderea capacităţilor de rafinare şi a producţiei în Orientul Mijlociu şi în Rusia, combinată cu anularea de către China a transporturilor de produse destinate exportului pentru a-şi susţine aprovizionarea internă, continuă să limiteze disponibilitatea combustibililor”, explică Ole Hansen, analist la Saxo Bank.

„O prelevare din rezervele strategice ar contribui la compensarea scăderii stocurilor comerciale” şi ar uşura presiunea asupra preţurilor, adaugă Giovanni Staunovo, într-un comentariu pentru AFP. Cu toate acestea, „rezervele strategice sunt concepute pentru a face faţă perturbărilor temporare ale ofertei, şi nu dezechilibrelor structurale ale pieţei”, reaminteşte el. Rezerve mai reduse înseamnă că „piaţa ar putea deveni din ce în ce mai sensibilă la riscurile care afectează oferta, ceea ce s-ar putea traduce prin fluctuaţii mai mari ale preţurilor”, avertizează analistul.

Preşedintele francez Macron a purtat o discuţie cu Trump în cursul nopţii, subliniind necesitatea de a colabora pentru a combate creşterea preţurilor la combustibili şi pentru a asigura disponibilitatea la nivel global a produselor rafinate, a anunţat vineri Palatul Élysée. Franţa deţine în prezent preşedinţia G7.

Reuters a relatat joi că administraţia Trump le-a cerut Germaniei şi Franţei să-şi reducă stocurile de motorină de urgenţă, sub ameninţarea unei posibile interdicţii a exporturilor de motorină din SUA, potrivit a trei persoane apropiate discuţiilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată