Postul național de televiziune din Belarus ONT, a difuzat noi imagini video cu Roman Protasevici, fondatorul canalului de Telegram NEXTA, din timpul audierilor. Înregistrarea a apărut la circa o săptămână de la ultima sa apariție, în care depunea mărturii.
În înregistrare, Roman Protasevici apare singur în cadru în timp ce dă declarații. Fostul jurnalist este îmbrăcat cu aceleași haine din momentul arestării sale pe aeroportul din Minsk și este filmat de la distanță fără a se vedea clar dacă mai are sau nu vânătăi pe față.
Totodată, el spune că probabil a fost predat de un tovarăș cu care ar fi avut un conflict.
„Inițial, nu am avut cu el conflicte mari, cu excepția cazului când ne-am aflat ambii la aceeași beție, când mi-ai spus ca am putea avea probleme, pentru că suntem ambii oameni puternici cu caracter de lideri și cu siguranță mai devreme sau mai târziu vom avea probleme. Sincer, până în prezent nu știu dacă acest moment este continuarea conflictului. Având în vedere faptul că, singura dată când am menționat cum, când și cu ce avion voi zbura, a fost cu 40 de minute înainte de zbor, într-o discuție prin mesaje, iar acest om era membru al grupului. Am înțeles că am fost trădat. Deoarece nu am zis nicăieri că plec undeva, iar în momentul în care am scris acel mesaj, m-am trezit deodată la Minsk”, a declarat Protasevici.
Pe 23 mai curent, Roman Protasevici și iubita sa Sofia Sapega au fost arestați pe aeroportul din Minsk, după ce un avion al companiei Ryanair, care circula pe ruta Atena-Vilnius, a fost redirecționat către capitala Belarusului. Pretextul a fost că ar fi existat o amenințare cu bombă la bord, iar autoritățile belaruse au obligat aeronava să aterizeze la Minsk.
Zi cu emoții pentru sute de mii de copii din întreaga țară. Astăzi, odată cu primul sunet, instituțiile de învățământ au prins din nou viață, iar pentru cei care au pășit pentru prima dată pragul școlii, emoțiile au fost și mai mari. La Liceul Teoretic ”Alexandru Ioan Cuza” din sectorul Rîșcani al Capitalei, forfota a început încă de la primele ore. Copii cu ghiozdane noi, flori în mâini și părinți emoționați au venit să trăiască împreună primul sunet.
Cei mici au participat la festivitatea dedicată începutului de an școlar, alături de profesori, părinți și colegii lor.
„Dragi elevi din clasa I, vă urez un bun venit călduros. Pentru voi azi se deschide o ușă magică, școala nu înseamnă doar teme și reguli, ci locul unde veți învăța să citiți primele cuvinte. Unde veți descoperi veți lega prietenii care pot dura o viața întreagă”, a spus Maia Dobzeu, directoare L.T ”Alexandru Ioan Cuza”, Chișinău.
Momentul mult așteptat nu putea trece fără primul sunet. Clopoțelul a răsunat, marcând începutul unei noi etape pentru elevi.
Pentru unii părinți acest liceu este mai mult decât o instituție de învățământ. Este locul în care au învățat ei, iar acum îi aduc aici și pe copiii lor.
„Ne-am gătit cu zece zile în urmă, cămașa călcată, la fetiță tot, rechizite, am venit cu niște emoții foarte frumoase. Noi să învățăm în școala asta deja e tradiție, părinții, mama, tata, au învățat în școala asta, eu am învățat aici. Cunosc toți profesorii”, a declarat Sergiu Bujeniță, locuitor al Capitalei.
Pentru alte familii, începutul școlii este o tradiție care se duce mai departe de la un copil la altul.
„Ne-am pregătit foarte intens, am mers la dansuri, profesoara de coreografie a făcut dansul excepțional pentru copiii noștri. A fost foarte emoționant, deoarece am o fată mai mare, care deja este la colegiu, dar a absolvit aici nouă clase. Pe aceasta mică am hotărât să o aducem tot aici, deoarece școala ne îndeamnă să fim buni, sunt profesori buni și școala este bună”, a spus Ina Bragarenco, locuitoare a Capitalei.
Așteptările pentru noul an nu sunt puține, iar părinții le doresc copiilor curaj, răbdare și cât mai multe reușite.
„Le urez multă, multă reziliență și să aibă curaj și rezistență, mai puțină frică și să pășească cu încredere în viitor”, a spus Ana Clopot, locuitoare a orașului Chișinău.
Prima lecție din acest an școlar a avut și un mesaj aparte. Sub genericul ”Independența care ne unește”, elevii au discutat despre Republica Moldova, istoria și tradițiile țării, dar și despre viitorul acesteia.
La Liceul Teoretic ”Alexandru Ioan Cuza”, în acest an au fost formate patru clase de întâi.
„Avem cerca 130 de copii. Este un număr mai mare ca ultimii ani și ne bucurăm de acest fapt. Avem și deja copiii foștelor noștri elevi, adică absolvenți. Și numărul este cam în creștere. Avem copii care sunt de pe sector, dar la moment când sunt locuri vacante, primim și copiii din alte sectoare. Se ajunge chiar până la 36-37 de copii în clasa a 1-a. De la numărul care acum cândva a fost 960 de copii, s-a ajuns la 1260 de copii”, a spus Tatiana Tverdohleb, director adjunct Director adjunct L.T ”Alexandru Ioan Cuza”, Chișinău.
În acest an, în Moldova, 27.572 de copii au pășit pentru prima dată pragul școlii, iar 473 de tineri specialiști intră pentru prima dată în clasă în calitate de profesori. În total, în anul de studii 2026–2027, în instituțiile de învățământ din Republica Moldova sunt înscriși aproximativ 334.600 de elevi.
Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, a analiza traficul site-ului și a asigura funcționalitatea Realitatea.md. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți. Puteți accepta toate cookie-urile, respinge cookie-urile neesențiale sau vă puteți gestiona preferințele.
Funcționale
Always active
Aceste cookie-uri permit site-ului să rețină preferințele utilizatorului și să ofere funcționalități îmbunătățite și personalizate.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistice
Aceste cookie-uri ne ajută să înțelegem modul în care vizitatorii utilizează site-ul și să îmbunătățim conținutul și funcționalitatea acestuia.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Aceste cookie-uri sunt utilizate pentru afișarea și măsurarea publicității, precum și pentru personalizarea conținutului publicitar în funcție de interesele utilizatorului.