Curs valutar
  • EUR
    20.1573
    0%
  • USD
    17.2846
    0%
  • RUB
    0.2055
    0%
  • RON
    3.8339
    0%
  • UAH
    0.3877
    0%

Toate știrile

31 august 2026

Klaus Iohannis a pus cuvânt pentru Moldova. Liderii europeni au lansat „un mesaj puternic” de susținere țării noastre

16 Dec. 2022, 13:34
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
16 Dec. 2022, 13:34 // Politica //  Realitatea.md

Liderii europeni au transmis un mesaj puternic de susținere a Republicii Moldova, care se confruntă cu impactul complex al războiului, după ce președintele României, Klaus Iohannis, a vorbit la Summitul Uniunea Europeană-Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) și la reuniunea Consiliului European, care au avut loc la Bruxelles, în perioada 14-15 decembrie, despre necesitatea aferirii ajutorului în continuare țării noastre.

În urma acestor concluzii ale Summitului s-a evidențiat în mod aparte că Uniunea Europeană va continua să furnizeze tot sprijinul relevant Republicii Moldova, mai ales în ceea ce privește securitatea energetică.

În domeniul energiei, Consiliul European a salutat progresul în implementarea concluziilor din octombrie 2022, solicitând miniștrilor de resort de la noi să finalizeze urgent pachetul legislativ privind consolidarea solidarității printr-o mai bună coordonare a achizițiilor de gaz, accelerarea implementării energiei regenerabile și instituirea unui mecanism de corecție a pieței pentru a proteja cetățenii și economia de prețuri excesive. Liderii europeni au subliniat importanța continuării lucrărilor privind operaționalizarea Platformei Energetice a UE, pregătirea pentru sezonul 2023/2024 și au reiterat importanța creșterii investițiilor. Se așteaptă la începutul anului 2023 propunerea Comisiei Europene privind reforma pieței de electricitate a UE, inclusiv pentru gestionarea efectului prețului gazului asupra prețului electricității, aspect susținut și de președintele României, scrie caleaeuropeană.eu.

Domeniul economic a fost abordat în strânsă legătură cu impactul prețurilor ridicate la energie, fiind subliniată de liderii europeni importanța salvgardării bazei economice, industriale și tehnologice a Uniunii Europene, a pregătirii economiei pentru tranziția verde și cea digitală și reducerea dependențelor strategice și a unui răspuns coordonat pentru consolidarea rezilienței economice.

În cadrul discuției strategice privind relația transatlantică, președintele României, Klaus Iohannis, a transmis că, în actualul context geopolitic, un parteneriat transatlantic solid rămâne esențial, inclusiv pentru sprijinirea Ucrainei, consolidarea rezilienței partenerilor estici și a securității continentului european per ansamblu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
30 Aug. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
30 Aug. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Nivelul Dunării a crescut cu până la 9 centimetri pe anumite porțiuni ale tronsonului bulgar în ultimele 24 de ore, însă navigația rămâne dificilă, toate restricțiile existente fiind încă în vigoare, scrie antena3.ro.

Nivelul fluviului a crescut la majoritatea stațiilor de monitorizare din părțile vestice și centrale ale tronsonului bulgar, arată datele Agenției Executive pentru Explorarea și Întreținerea Dunării, valabile la data de 29 august.

Cea mai mare creștere, de 9 centimetri, a fost înregistrată la Lom. La Vidin, nivelul Dunării a urcat cu 7 centimetri, iar la Novo Selo, cu 6 centimetri.

Creșteri mai mici au fost raportate la Oryahovo, de 4 centimetri, și la Nikopol, de 2 centimetri. La Svishtov, nivelul apei a rămas neschimbat.

Situația este diferită mai la est, unde fluviul continuă să se retragă. Nivelul apei la Ruse a scăzut cu 7 centimetri în ultima zi, în timp ce la Silistra s-a înregistrat o scădere de 1 centimetru.

Bulgaria ridică un dig de 300 de metri pe Dunăre

Situația de la Dunăre rămâne una fără precedent. În urmă cu câteva zile, apa crescuse ușor, iar asta a permis centralei să mențină în funcțiune Unitatea 5, dar la un nivel redus, de 91,4% din capacitate.

Astfel, ca să țină în funcțiune centrala nucleară de la Kozlodui, Bulgaria a decis să construiască un dig pe Dunăre, chiar în apropierea reactoarelor.

Digul ar urma să aibă între 250 și 300 de metri lungime. Cifra exactă se va stabili în etapa de proiectare. Petrova estimează că lucrarea propriu-zisă va dura undeva la 10-15 zile.

Proiectarea a început deja pentru varianta aleasă, dar autoritățile analizează în paralel și alte soluții. Una dintre ele ar fi aducerea apei la centrală din rezervoare interne. Studiile preliminare pentru toate variantele au fost, între timp, finalizate.
Bulgaria s-a mișcat și din timp. Încă de la începutul lunii iulie, când au apărut primele semne ale unei secete prelungite, la centrală a fost înființat un grup de lucru care analizează toate soluțiile tehnice posibile.

În paralel, ministrul Petrova a ținut legătura cu omologul său sârb, Dubravka Djedovic, pentru ca Serbia să contribuie, prin complexul hidroenergetic Djerdap – denumirea sârbă pentru Porțile de Fier, administrat împreună cu România – la menținerea nivelului Dunării la Kozlodui peste pragurile critice.