Doi polițiști ai BPRO Chișinău, au ajuns pe mâna ofițerilor de la CNA, după ce ar fi constrâns un tânăr din Bălți să le dea 3000 de lei pentru a nu fi documentat pentru pretinsa păstrare de substanțe narcotice. Potrivit denunțătorului, cei doi angajați i-ar fi cerut să le dea banii prin sistemul de transfer „cash by code”.
În baza denunțului, ofițerii CNA și procurorii anticorupție au pornit o urmărire penală pentru corupere pasivă, iar banii, în sumă de 3000 de lei, au fost transmiși sub control.
„Unul dintre suspecți s-a dovedit a fi subofițer al Batalionului de Patrulare și Reacționare Operativă (BPRO) din cadrul Direcției Poliție din Chișinău, care a fost reținut, sâmbătă noaptea, în urma primirii mijloacelor pretinse. Acesta a fost plasat în izolatorul CNA pentru 72 de ore, iar astăzi a fost pus sub învinuire și a făcut declarații relevante pentru cauză, recunoscându-și vinovăția”.
Responsabilii spun că cel de-al doilea angajat al BPRO a fost chemat astăzi la CNA pentru a-i fi adusă la cunoștință ordonanța de bănuit.
Acesta de asemenea a făcut declarații în cadrul dosarului și și-a recunoscut vinovăția.
Ambii polițiști urmează a fi cercetați în stare de libertate.

