Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

După faptă și răsplată! Un individ din Chișinău a fost condamnat pentru declarații mincinoase

26 Dec. 2022, 11:41
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
26 Dec. 2022, 11:41 // Societate //  Realitatea.md

Un tânăr în vârstă de 27 de ani din Chișinău a fost condamnat la închisoare pe un termen de 2 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a exercita activitate legată de funcţii publice pe un termen 3 ani pentru declarații mincinoase legate de învinuirea în săvârșirea unei infracţiuni grave, însoţite de crearea artificială a probelor acuzatoare.

„Tânărul, aflându-se în incinta IP Ciocana, fiind audiat în calitate de victimă, a declarat că a fost răpit de cinci bărbaţi necunoscuţi, cu aplicarea violenţei fizice, în portbagajul unui automobil, unde aceleaşi persoane i-au aplicat numitului lovituri cu mâinile şi picioarele în diferite regiuni ale corpului şi i-au sustras în mod deschis telefonul mobil la preţ de 20 000 MDL şi mijloace băneşti în sumă de 2500 MDL”.

Ulterior, fiind audiat suplimentar, şi-a schimbat declaraţiile, care se contrazic cu cele declarate anterior.

„Acesta a comunicat că nu este adevărat că ar fi fost răpit şi urcat în portbagajul automobilului, deoarece în realitate, el de bună voie şi nesilit a urcat în acest automobil, iar telefonul mobil nu-i iar fi aparţinut lui, în acest context, solicitând clasarea cauzei penale, deoarece nu are faţă de nimeni careva pretenţii de ordin material, moral sau fizic, şi afirmând, că n-a fost influențat de nimeni pentru a-şi schimba declarațiile”.

Responsabilii spun că, momentan, inculpatul se află în arest preventiv.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 13:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 13:40 // Slider //  Daniela Baranovschi

Curtea Constituțională a declarat inadmisibile trei sesizări prin care au fost contestate mai multe prevederi ale Legii privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor. Printre prevederile vizate se numără dreptul Comisiei de evaluare de a contesta hotărârile Consiliului Superior al Procurorilor și competența Curții Supreme de Justiție de a constata promovarea sau nepromovarea evaluării externe, transmite IPN.

Sesizările au fost depuse în cadrul unor litigii privind evaluarea externă a trei procurori din cadrul Procuraturii Anticorupție. În toate cazurile, Comisia de evaluare a propus nepromovarea vettingului, însă CSP a respins rapoartele și a decis că procurorii au promovat evaluarea. Ulterior, Comisia a contestat hotărârile Consiliului la Curtea Supremă de Justiție.

În cadrul examinării acestor litigii, au fost ridicate excepții de neconstituționalitate privind competențele Comisiei și ale instanței supreme. Autorii sesizărilor au contestat dreptul Comisiei de a ataca hotărârile CSP, precum și competența CSJ de a decide asupra promovării sau nepromovării evaluării. Aceștia au invocat afectarea rolului constituțional al Consiliului Superior al Procurorilor și a securității raporturilor juridice.

Curtea Constituțională a reținut că dreptul Comisiei de a contesta hotărârile CSP asigură posibilitatea controlului judiciar și nu reprezintă o ingerință în activitatea Consiliului. Totodată, magistrații au subliniat că CSP rămâne autoritatea care decide inițial asupra rezultatului evaluării, iar CSJ exercită controlul jurisdicțional.

În ceea ce privește competența instanței supreme de a constata promovarea sau nepromovarea vettingului, Curtea a precizat că aceasta poate fi exercitată în condițiile prevăzute de lege, după reluarea procedurii de evaluare și anularea hotărârii adoptate ulterior de CSP.

Potrivit Curții, mecanismul urmărește să evite tergiversarea procedurilor prin trimiterea repetată a dosarelor spre reexaminare. În consecință, Curtea Constituțională a declarat inadmisibile cele trei sesizări, fără a trece la examinarea lor în fond.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!