Anul 2022 este declarat cel mai călduros an înregistrat în Spania după 1916, de la începerea înregistrării acestor date la nivel naţional, a anunţat luni Agenţia Naţională de Meteorologie (AEMET), informează Agerpres, care citează AFP.
Și anii 2017 și 2020 au înregistrat temperaturi sufocante, însă 2022 bate recordul. Din cauza cădurii excesive și-au pierdut viața peste 4.700 de oameni.
„2022 a fost anul cel mai călduros din Spania după, cel puţin, 1916”, a precizat Agenţia pe Twitter, subliniind că a fost „prima dată când temperatura medie anuală a depăşit 15 grade Celsius”.
„Până în 2011, (temperatura medie anuală) de 14,5 grade Celsius nu a fost niciodată depăşită.
De atunci, acest lucru s-a produs de cinci ori”, a adăugat AEMET. 2022 este cel mai călduros an înregistrat în Spania, urmat de 2017 şi 2020.

