Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Putin a încercat să îl asasineze pe Zelenski înainte de război. Întâlnire secretă între șeful CIA și președinte

18 Ian. 2023, 08:42
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
18 Ian. 2023, 08:42 // În Lume //  Redacția Realitatea

Directorul CIA Bill Burns s-a întâlnit în secret cu președintele ucrainean Vladimir Zelenski la Kiev înainte ca Putin să declanșeze invazia anul trecut ca să îl informeaze despre un subiect care l-a luat prin surprindere pe liderul ucrainean: rușii complotau să îl asasineze, informează Insider.

În cartea sa recent publicată, „The Fight of His Life: Inside Joe Biden’s White House”, autorul Chris Whipple scrie că, în timp ce Zelenski respingea public avertismentele venite din partea oficialilor americani conform cărora Moscova urma în curând să lanseze cea mai mare invazie terestră de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, președintele ucrainean era informat de directorul CIA de faptul că viața sa este în pericol, scrie The Independent.

Planul lui Zelenski cu privire la avertismentele americanilor era să le infirme și să sugereze că SUA riscau să creeze panică și efecte negative pentru economia Ucrainei. Dar, potrivit lui Whipple, Burns s-a deplasat la Kiev ca să îi explice președintelui ucrainean cum stau lucrurile cu adevărat. Dezvăluirile făc

ute de americani au fost foarte neobișnuite întrucât oficialii Statelor Unite rareori împărtășeau informații secrete în public, ceea ce sugerează faptul că Washintonul avea mare încredere în evaluarea lor a intențiilor Rusiei.

Zelenski a supraviețuit la peste 12 tentative de asasinat puse la cale de ruși

Directorul CIA i-a spus lui Zelenski că forțele speciale rusești îl vânau, scrie Whipple, adăugând că președintele american Joe Biden i-a transmis lui Burns „să împărtășească detalii precise despre comploturile rusești”. Informația „i-a captat imediat atenția lui Zelenski; a fost surprins, trezit la realitate de această veste”, scrie Whipple.

Informațiile au fost atât de detaliate încât au ajutat forțele de securitate ale lui Zelenski să dejoace două tentative separate ale rușilor de a-i lua viața președintelui ucrainean. Oficialii ucraineni spun că Zelenski a fost ținta a cel puțin 12 tentative de asasinare puse la cale de forțele rusești de la începutul războiului din Ucraina.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Burns i-a împărtășit lui Zelenski și o „schiță a planului de invazie al lui Putin” pentru a-i ajuta pe ucraineni să se pregătească, potrivit lui Whipple. Printre informațiile transmise se număra și faptul că rușii plănuiau să atace aeroportul Antonov, la nord de Kiev, și să îl folosească pentru a asedia Kievul.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 12:27
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
06 Nov. 2026, 12:27 // Slider //  Victoria Laur

Marco Rubio ia în considerare demisia, după înfrângerea republicanilor la alegeri. Conform Bloomberg, cu referire la surse, discuții de acest gen au avut avut loc cu oficiali de la Casa Albă.

Rubio ar fi anunțat despre decizia sa, dar i s-ar fi cerut să rămână. Decizia finală nu a fost luată încă, potrivit unor interlocutori familiarizați cu situația..

Pe de altă parte, Rubio a spus într-un interviu acordat The New York Times că a planificat întotdeauna să servească administrația Trump până la sfârșitul mandatului și nu înțelege de unde ar proveni zvonurile. Casa Albă, la fel, a infirmat aceste informații.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În ultimul deceniu, Rubio a evoluat de la rivalul lui Trump la unul dintre cei mai de încredere susținători ai săi. Demisia anticipată l-ar putea ajuta să se distanțeze de războiul din Iran și să se pregătească de eventuala participare la alegerile prezidențiale, scrie Meduza. Oficialul ar putea prefera să nu concureze cu Vance pentru nominalizarea din 2028, ci să se concentreze pe scrutinul din 2032.

Dacă Rubio demisionează înainte de ianuarie, Trump va putea nominaliza un înlocuitor înainte ca democrații să preia controlul asupra Congresului. Potrivit The Washington Sun, succesorul lui Rubio ca secretar de stat ar putea fi Sergio Gore, un ambasador american în India, născut în Uniunea Sovietică, care a vizitat Rusia înainte de a se alătura administrației Trump.