Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

25 octombrie 2026

Moscova introduce pregătirea militară de bază în școli

30 Ian. 2023, 06:36
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
30 Ian. 2023, 06:36 // În Lume //  Redacția Realitatea

Ministerul rus al Educației a oferit noi amănunte cu privire la planul său de a integra pregătirea militară de bază în programa școlilor secundare, anunță ministerul britanic al Apărării.

În buletinul informativ, ministerul susține că modulul din cadrul cursului „Principiile de bază ale siguranței vieții” „va include antrenamente cu puști de asalt seria AK și grenade, exerciții militare și saluturi”.

De asemenea, ministerul britanic a precizat că inițiativele, care vor intra în vigoare din luna septembrie, sunt o „evocare a Uniunii Sovietice”.

Rusia a retras programul de „pregătire militară de bază”, care îi învăța pe adolescenți să răspundă la un atac nuclear sau chimic, să acorde primul ajutor și să mânuiască arme de foc, în anul 1993 și au existat de-a lungul anilor mai multe încercări de a readuce cursul în sistemul de învățământ.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Conform publicației ruse independente iStories, orele de patriotism care au fost introduse la începutul anului școlar în programa rusă îi învață pe școlari despre „valorile societății ruse”. Acestea cuprind nevoia ca elevii de până la opt ani să priceapă că a-ți iubi țara înseamnă să fi dispus să iei „arma în mână pentru apărarea ei” în vremuri periculoase.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
25 Oct. 2026, 19:46
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
25 Oct. 2026, 19:46 // Slider //  Ana Panaguța

Schimbările climatice fac ca Pământul să devină treptat tot mai rotund, arată un nou studiu. Descoperirea este un semnal al schimbărilor climatice provocate de om, iar urmărirea formei Pământului poate ajuta la înțelegerea impactului real pe care îl au oamenii asupra calotelor glaciare, scrie antena3.ro.

Planeta noastră nu este o sferă perfectă. Din cauza mișcării de rotație, este ușor turtită la poli și bombată la mijloc. Noul studiu arată însă că Pământul se rotunjește într-un ritm tot mai accelerat, în mare parte din cauza schimbărilor provocate de topirea gheții de la poli.

Concluzia se aplică doar părții solide a planetei, pentru că oceanul continuă să se bombeze tot mai mult în zona Ecuatorului.

Studiul, publicat pe 9 septembrie în revista JGR Solid Earth, s-a bazat pe măsurători directe realizate prin sistemul global de navigație prin satelit (GNSS), pentru a urmări cum se schimbă forma planetei de-a lungul timpului. Deși oferă măsurători directe, sistemul are și limite.

De exemplu, există puține stații GNSS în apropierea Polului Nord și a Polului Sud și foarte puține în largul oceanelor, unde trebuie montate pe geamanduri.

Christoforos Kotsakis, profesor de geodezie la Universitatea Aristotel din Salonic, Grecia, a dezvoltat o nouă metodă de analiză a datelor GNSS, care surprinde mai bine schimbările de la suprafața planetei.

Cercetătorul a constatat că, între 2011 și 2015, polii s-au ridicat, iar bombarea de la Ecuator s-a redus, fiecare cu aproximativ un milimetru pe an. Pare puțin, având în vedere că diametrul Pământului la Ecuator este de aproximativ 12.756 de kilometri.

Schimbarea este însă mai mare decât cea din perioada 1997-2000, când Pământul se rotunjea cu aproximativ 0,5 milimetri pe an. Asta înseamnă că, de la un deceniu la altul, ritmul în care se rotunjește planeta crește cu 0,4 milimetri pe an.

Potrivit lui Kotsakis, fenomenul este provocat de topirea gheții de la poli, care reduce presiunea asupra scoarței terestre și îi permite acesteia să se ridice încet, la fel cum aluatul crescut revine la forma inițială după ce apeși cu degetul în el.
În același timp, masa tot mai mare din zona Ecuatorului apasă pe scoarță în acea regiune, reducându-i bombarea.

Există însă și o capcană: dacă luăm în calcul împreună partea solidă a Pământului și oceanul, planeta devine de fapt mai turtită, cu aproximativ 0,8 milimetri pe an, pentru că, pe măsură ce apa se deplasează dinspre poli, oceanul se bombează tot mai mult la Ecuator.

Această „greutate a apei” depășește efectul de rotunjire care are loc în roca de dedesubt.

Alte cercetări au arătat că aceste schimbări încetinesc și rotația Pământului.

Oamenii de știință urmăresc schimbările de formă ale Pământului și prin măsurători ale câmpului său gravitațional, care variază în funcție de masa fiecărei regiuni.

Kotsakis a constatat că datele GNSS și măsurătorile câmpului gravitațional nu se potrivesc perfect, ceea ce arată că forma planetei și câmpul ei gravitațional nu evoluează în perfectă sincronie.

Cele două metode pot fi însă folosite împreună pentru a urmări efectele majore ale schimbărilor climatice, în special topirea gheții din Groenlanda și Antarctica și mișcările variabile ale apei din oceane.