Curs valutar
  • EUR
    20.1760
    -0.1988%
  • USD
    18.1032
    0.2486%
  • RUB
    0.2248
    0.3559%
  • RON
    3.7720
    -0.2306%
  • UAH
    0.3968
    0.252%

Toate știrile

28 octombrie 2026

BANI.MD: Energocom își numără kilowații! Cu cât și de unde a cumpărat Republica Moldova curent electric

01 Feb. 2023, 10:29
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
01 Feb. 2023, 10:29 // Actualitate //  Realitatea.md

În 2022, SA Energocom a achiziționat energie electrică direct de la 10 producători din Republica Moldova, Ucraina și România, precum și de la mai mulți agenți economici care dețin statutul de producător eligibil de energie regenerabilă, se arată în informația operatorului de stat, scrie Bani.md.

Conform prevederilor dispozițiilor Comisiei pentru Situații Excepționale, în perioada mai-decembrie 2022, întreprinderea a fost împuternicită să cumpere energia electrică necesară pe piață. În total, în anul 2022, a fost procurat un volum de 3,2 mln. MWh, la prețul mediu ponderat de circa 2.085 lei/ MWh (sau 2,08 lei/ kWh).

Din volumele totale achiziționate, aproximativ 9% reprezintă electricitate produsă în Republica Moldova (malul drept al Nistrului). Cea mai mare parte, circa 57%, a fost cumpărată de la Centrala termoelectrică Moldovenească din regiunea transnistreană (MGRES), o treime din volum a constituit energia electrică de import – din Ucraina și România.

Anul trecut, SA Energocom a încheiat pentru prima dată contracte de procurări de electricitate direct, fără intermediari, de la producători din Ucraina și România, iar atunci când a fost necesar a procurat și de pe bursa română, după ce obținuse în prealabil o licență de trading de la ANRE România și și-a deschis o sucursală peste Prut.

Acest pas a ajutat ca Republica Moldova, în luna noiembrie 2022, să achiziționeze 82% din necesarul de electricitate din România, urmare a reducerii cantităților gazelor livrate Moldovei de concernul Gazprom și a atacurilor asupra mai multor obiective energetice din Ucraina.

Spre deosebire de 2021, anul trecut centralele termice de la Chișinău și Bălți au generat mai puțină energie electrică. Una din explicații poate fi temperaturile mai blânzi, ce a dus la un consum de gaze mai rațional.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În același timp, se atestă o ușoară creștere volumului de energie regenerabilă (se au în vedere doar contractele încheiate de SA Energocom cu companii ce dețin statutul de producător eligibil). În lunile iunie-septembrie, când CET-urile își minimizează activitatea, energia verde procurată de SA Energocom depășește cantitățile furnizate de CET-uri. Acest lucru presupune că în perioada caldă centralele termoelectrice lucrează la o capacitate minimă și este necesar de a achiziționa volume mai mari de la producători din afara țării.

În ceea ce privește prețurile de achiziție, cel mai mic preț pentru 1 kWh este la MGRES, unde prețul mediu ponderat în 2022 a constituit echivalentul a 1,19 lei. Din Ucraina SA Energocom a procurat în medie 1 kWh cu 1,51 lei. Pe piața locală (malul drept al râului Nistru) 1 kWh a constituit 3,5 lei, iar din România, în deosebi procurările de pe bursă, au dus la un preț mediu ponderat de circa 3,72 lei moldovenești.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
27 Oct. 2026, 22:41
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
27 Oct. 2026, 22:41 // Slider //  Ana Panaguța

Secretarul britanic al Apărării, Wes Streeting, a afirmat, marți, 27 octombrie, că președintele rus Vladimir Putin „ne pune la încercare și testează hotărârea NATO” și a avertizat că Marea Britanie și Alianța Nord-Atlantică trebuie să fie pregătită pentru scenariul în care „se află în război cu Rusia”, scrie mediafax.ro.

Potrivit The Guardian, el a mai spus că „trebuie să fim pregătiți pentru un scenariu în care Regatul Unit și NATO se vor afla în război cu Rusia”, aducând în discuțiile afirmațiile făcute de Putin înaintea invaziei din Ucraina, contrare acțiunilor întreprinse ulterior.

„Nu pentru că ne dorim războiul – nu avem nimic împotriva poporului rus și nu dorim un război cu Rusia; NATO este o alianță defensivă –, dar când Putin ne asigură că nu are intenția de a provoca un război cu NATO, ne amintim de ceea ce a spus despre Ucraina cu doar câteva zile înainte de invazie”, a subliniat secretarul britanic al Apărării, potrivit sursei citate.

El a continuat spunând că NATO este pregătită „să apere fiecare centimetru din teritoriul său” și a reitera continuarea sprijinului pentru Ucraina.

„Cu cât suntem mai pregătiți să facem față Rusiei, să apărăm fiecare centimetru din teritoriul NATO, cu atât este mai puțin probabil să ne regăsim în acel scenariu. Polonia este unul dintre cei mai mari și, cu siguranță, cel mai de încredere prieten al nostru din Europa, iar noi prețuim și apreciem foarte mult această prietenie”, a adăugat Wes Streeting.

Declarațiile acestuia vin după ce în urmă cu două săptămâni, directorul general al MI5, Sir Ken McCallum, a descris Rusia drept „agresorul numărul unu” și a acuzat Moscova că desfășoară un război hibrid, încercând însă să rămână sub pragul care ar putea provoca un răspuns colectiv al NATO.

Potrivit lui McCallum, Kremlinul încearcă să destabilizeze statele europene în timp ce ofensiva sa militară din Ucraina înregistrează progrese reduse, obținute cu costuri foarte mari.