Curs valutar
  • EUR
    19.9819
    0%
  • USD
    17.3213
    0%
  • RUB
    0.2071
    0%
  • RON
    3.8106
    0%
  • UAH
    0.3876
    0%

Toate știrile

15 august 2026

Mituri despre narghilea. De ce utilizarea acesteia nu este mai puțin nocivă decât fumatul

02 Feb. 2023, 12:38
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
02 Feb. 2023, 12:38 // Actualitate //  Realitatea.md

Perceput drept un ritual „la modă” în unele baruri și restaurante din Republica Moldova, fumatul narghilelei nu este nici pe departe atât de inofensiv cum ar putea părea. Atrași de varietatea mare de arome, utilizatorii ignoră faptul că o sesiune de narghilea poate echivala cu fumatul a 100 de țigări, după volumul de fum inhalat. Specialiștii menționează că narghileaua nu poate fi considerată drept o alternativă mai puțin nocivă a fumatului, iar consecințele pentru sănătate pot fi grave. Mai jos, deschide.md demontează cele mai frecvente mituri legate de utilizarea narghilelei.

Mit: Fumul narghilelei este purificat datorită apei

Realitate: Atunci când cineva folosește o narghilea, tutunul este ars prin intermediul cărbunelui. Astfel rezultă fumul, care trece prin apă și este apoi inspirat printr-un tub de cauciuc. Deși apa din narghilea răcește fumul, aceasta nu filtrează toxinele obținute în urma arderii.

Cercetările arată că printre substanțele prezente în cele din urmă în fumul de narghilea se numără gudronul, monoxidul de carbon, metalele grele, formaldehida, acetaldehida, acroleina și alte diverse substanțe cancerigene.

Mit: Fumatul narghilelei este mai puțin dăunător decât fumatul unei țigări

Realitate: Întrucât narghileaua este utilizată un timp îndelungat, volumul de fum inhalat este unul semnificativ.

Calculele sunt simple. În medie, o sesiune de narghilea durează între 15 și 90 de minute. În acest timp, fumătorul inspiră 50-200 de fumuri, fiecare conținând între 0,15 și 1 litru de fum. Prin urmare, un fumător de narghilea poate inhala mai mult fum într-o singură sesiune decât dacă ar fuma 100 de țigări. Respectiv, cu cât volumul narghilelei este mai mare, cu atât consecințele sunt mai nefaste.

La fel ca fumatul țigărilor, utilizarea narghilelei poate provoca cancer pulmonar, esofagian și oral, cancerul vezicii urinare, boli pulmonare și de inimă. Nu este de ignorat nici faptul că fumul de narghilea prezintă pericole legate de fumatul pasiv, iar folosirea unei pipe necurățate sau împărțirea acesteia cu alți fumători crește șansele de a contracta gripa, tuberculoza, herpesul, hepatita, etc.

Mit: Narghileaua este o alternativă țigărilor

Realitate: Narghileaua nu poate fi utilizată pe post de alternativă mai puțin nocivă a fumatului. Aceasta presupune arderea tutunului, iar, potrivit studiilor, anume acest proces provoacă emiterea unui volum mai mare de substanțe nocive prin intermediul fumului.

Instituții precum Public Health England, Food and Drug Administration, recomandă fumătorilor care nu pot renunța la acest obicei, să treacă la produse fără fum. În lipsa procesului de ardere, țigările electronice și dispozitivele de încălzire a tutunului generează un aerosol în care nivelul substanțelor chimice este redus cu 90-95%. Aerosolul produselor fără fum este format în mare parte din apă, glicerină și nicotină. Instituții recunoscute internațional au stabilit că, deși consumul de nicotină generează dependență și nu este lipsit de riscuri, nicotina în sine nu este principala cauză a bolilor asociate fumatului. Din contră, cauza primară a bolilor asociate fumatului sunt substanțele toxice generate în timpul arderii tutunului, care sunt inhalate de către un fumător în timpul consumului de țigări sau narghilea.

Mit: Narghileaua nu creează dependență

Realitate: Toate tipurile de tutun conțin nicotină, substanță care creează dependență. Din cauza volumului mare de fum inspirat, narghileaua livrează doze mari de nicotină și, astfel, provoacă o dependență mai accentuată. Unii experți consideră, de asemenea, că dependența de narghilea este mai complexă decât simpla dependență de nicotină, întrucât substanțele chimice din amestecurile de tutun pentru narghilea pot duce la comportamente de dependență mai complicate.

Despre reglementare

În țări precum Marea Britanie, de exemplu, legea pune pe aceeași balanță fumatul narghilelei și fumatul țigărilor. Astfel, este ilegală utilizarea acesteia în încăperile închise. Arabia Saudită și Libanul taxează utilizarea narghilelei, iar Iordania și Camerun – au interzis-o în totalitate.

Legislația din Republica Moldova nu interzice fumatul narghilelei în restaurante și baruri, așa cum se întâmplă în cazul țigărilor și al altor produse din tutun.

Realitatea Live

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
15 Aug. 2026, 14:19
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
15 Aug. 2026, 14:19 // Societate //  Daniela Baranovschi

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a inițiat un control al averii și intereselor personale în cazul lui Ștefan Eremia, șeful Direcției plăți în avans din cadrul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA). Acesta se află în arest, fiind cercetat într-un dosar de trafic de influență.

ANI s-a autosesizat în contextul dosarului penal în care Eremia a fost reținut în data de 5 august. Potrivit anchetei, acesta ar fi pretins și primit 130 000 de lei de la reprezentantul unui agent economic. Banii ar fi fost oferiți pentru ca Eremia să influențeze membrii unei comisii din cadrul AIPA în procesul de acordare a unei subvenții.

În urma perchezițiilor efectuate în cadrul dosarului, oamenii legii au ridicat de la domiciliul lui Eremia aproximativ 2,5 milioane de lei. Acesta susține că banii îi aparțin și că reprezintă economii provenite, în mare parte, din sumele primite la nuntă.

În acest context, ANI a analizat declarația de avere și interese personale depusă de Eremia pentru anul 2025 și a decis inițierea controlului. În declarație, acesta a indicat venituri obținute în urma unor evenimente de familie: 90 000 de lei cu ocazia zilei de naștere și, la nuntă, 190 000 de lei, 75 750 de euro, 11 700 de dolari și 1 400 de lire sterline.

Tot în 2025, Eremia a declarat că a primit prin donație un apartament cu suprafața de 114,3 metri pătrați, a cărui valoare de piață indicată în declarație este de 5,992 milioane de lei.

În aceeași declarație figurează un BMW X5, fabricat în 2019, cu o valoare declarată de 390 000 de lei și o valoare de piață de 520 000 de lei. ANI mai notează că Eremia a indicat în posesie alte trei automobile: un Lexus din 2017, un Dodge din 2015 și un Mercedes din 2013.

Inspectorii de integritate vor verifica dacă veniturile declarate corespund modificărilor patrimoniale și dacă există justificări pentru sumele primite la evenimentele de familie. De asemenea, ANI va examina proveniența banilor și capacitatea financiară a lui Eremia și a membrilor familiei sale de a acumula economiile în numerar indicate în declarațiile de avere.

 

„Se atestă necesitatea de a demara procedura de control a averii și intereselor personale în privința dlui Ștefan Eremia, întru verificarea corespunderii veniturilor obținute în raport cu modificările patrimoniale suportate, cât și existența mijloacelor bănești obținute sub formă de donație de la evenimente de familie”, se arată în actul ANI.

 

Amintim că, la 7 august, Ștefan Eremia a fost plasat în arest în Penitenciarul nr. 13 fiind învinuit de trafic de influență. Acesta respinge acuzațiile care i se aduc și susține că cei aproximativ 2,5 milioane de lei ridicați în urma perchezițiilor îi aparțin și reprezintă banii primiți la nuntă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking