Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

„Am dormit în mașină. Nu puteam sta în picioare. Atât de puternic a fost”. Mărturii șocante despre calvarul din Turcia

07 Feb. 2023, 15:00
 // Categoria: În Lume // Autor:  Victoria Laur
07 Feb. 2023, 15:00 // În Lume //  Victoria Laur

Orașele afectate cel mai mult de cutremurele din Turcia s-au transformat în fantome, iar oamenii speriați nu s-au mai întors de ieri noaptea în casele lor, de frica replicilor. Ana Maria Gunsel, o româncă stabilită în regiunea unde a fost înregistrat epicentrul seismelor, a relatat pentru Digi24 prin ce a trecut împreună cu familia.

Cutremurul a prins oamenii în somn și i-a făcut să iasă din case. Deși constructorii promiteau că edificiile noi sunt rezistente, acestea s-au prăbușit printre primele, iar orașul în care locuia practic nu mai există.

„Dacă vorbim de al doilea cutremur, ieri pe la prânz eram în curtea cartierului în care locuim. Nu am putut să stăm în picioare, a trebuit să ne rezemăm de o balustradă, atât de puternic a fost. Primul cutremur ne-a prins în pat, dormeam, a durat o veșnicie. Avem norocul să locuim într-o clădire foarte zdravănă, bine făcută. Un lucru care pe mine m-a șocat este ușa de la sufragerie care s-a închis de la sine, atât de mare putere a avut cutremurul. N-am intrat în casă de ieri noapte. Suntem la țară. Orașele mari din cele 10 județe afectate sunt orașe fantome la ora actuală. Poate că e bine că este așa, pentru că autoritățile se poate ocupa de operațiunile de salvare mai bine”, a povestit Ana Maria.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Românca nu este pregătită să se întoarcă în oraș, cel puțin până când nu se termină replicile. Unul dintre cutremurele de 5,5 grade i-a prins familia într-o casă de la țară, însă de frica replicilor multiple, ea și apropiații săi au petrecut noaptea în automobil.

„Aseară, la țară fiind, într-o casă pe pământ, fără etaj, ne-a prins o replică de 5,5 grade și nu am dormit în casă. Ne-am dus și ne-am culcat în mașină, în curte”, mai relatează românca.

Cele două cutremure de peste 7 grade, care au lovit Turcia luni, au avut mai mult de 100 de replici. În total, specialiștii europeni au estimat că pe continent s-au produs peste 240 de seisme.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 18:14
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 18:14 // Slider //  Daniela Baranovschi

Sindicatele și grupurile studențești franceze au ieșit în stradă pentru o nouă zi de proteste, în timp ce mișcarea Vestele Galbene a organizat un miting separat în centrul Parisului, în ciuda interdicției impuse de autorități. Demonstrațiile vin după săptămâni de tulburări conduse de tineri și de greve la nivel național, la care au participat sute de mii de muncitori care protestau împotriva creșterii costului vieții, relatează France24.

Aproximativ 100 de manifestanți din mișcarea Vestele Galbene s-au adunat în Place de la Concorde din Paris, în ciuda interdicției oficiale, în timp ce unul dintre liderii mișcării a fost arestat în fața Adunării Naționale, a relatat un jurnalist al AFP.

Protestatarii – dintre care majoritatea nu purtau vestele reflectorizante caracteristice mișcării – au fost rapid înconjurați de un cordon de polițiști anti-revoltă, transmite Digi24.

„În prezent, aceștia sunt verificați de către forțele de ordine”, a declarat Prefectura Poliției din Paris într-un comunicat de presă.

„Nu reușesc să-mi acopăr cheltuielile cu un program de lucru de 40 de ore pe săptămână”, a spus Marie, o pariziană în vârstă de 20 de ani care a participat la încercarea de protest.

„Totul se scumpește, exceptând salariile – ei (liderii) mănâncă popcorn în timp ce se uită cum suntem zdrobiți”, a adăugat ea.

În fața Adunării Naționale, situată lângă Place de la Concorde, Benjamin Ball, membru al grupului de coordonare al mișcării Vestele Galbene, și purtătoarea de cuvânt a mișcării, Azelma Sigaux, au fost arestați la începutul după-amiezii.

Prefectura Poliției din Paris a anunțat pe X că, până la ora 11:00, a efectuat 847 de controale în gările din Paris și din suburbiile apropiate, în efortul de a menține ordinea și siguranța publică în contextul unei zile marcate de proteste planificate.

Autoritățile mețin estimarea că între 130.000 și 170.000 de persoane vor participa la proteste în toată țara, dintre care 60.000 la Paris, a relatat sâmbătă AFP, citând surse familiarizate cu situația.

Ministrul de Interne, Laurent Nunez, a declarat că 70.000 de polițiști și membri ai forțelor de securitate vor fi mobilizați pe întreg teritoriul țării.

„Dacă vor apărea revoltători sau jefuitori… vom fi pregătiți și îi vom aștepta”, a spus el.

Manifestațiile s-au desfășurat în mare parte pașnic, dar au existat și ciocniri cu forțele de ordine sau acte de vandalism, inclusiv pe 17 octombrie, când Franța a cunoscut cele mai grave tulburări din ultimii ani.

Joi, sute de mii de muncitori aflați în grevă au ieșit în stradă în toată Franța, în cadrul unor proteste care s-au desfășurat, în mare parte, în condiții de ordine, deși în mai multe orașe au izbucnit ciocniri între manifestanți și forțele de ordine.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!