Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

25 octombrie 2026

Crește ponderea medicamentelor neautorizate pe piața Republicii Moldova

19 Feb. 2023, 09:45
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
19 Feb. 2023, 09:45 // Economie //  Realitatea.md

În Republica Moldova se găsesc tot mai puține medicamente, iar dispozitivele medicale achiziționate, la prețuri exagerate, de către instituțiile medicale, adesea nu sunt utilizate, relevă Raportul auditului conformității introducerii pe piață și gestionării medicamentelor și dispozitivelor medicale. Reprezentanții Agenției Medicamentului au explicat pentru Radio Moldova că sunt întreprinse măsurile necesare pentru a asigura necesarul de preparate și vor propune, în acest an, modificarea unor acte legislative.

Potrivit Raportului Curții de Conturi, în anul 2021 , în Nomenclatorul de Stat al Medicamentelor erau introduse 5800 de medicamente, cu 350 mai puține decât în 2020. În Catalogul național al Prețurilor sunt introduse taxe doar pentru jumătate dintre ele. Lipsa unui preț fix pentru cealaltă jumătate, le permite distribuitorilor să le comercializeze la costuri majorate. La prețuri mărite se vând și medicamentele care au fost înregistrate ca suplimente alimentare. În același timp, crește ponderea medicamentelor neautorizate pe piața Republicii Moldova, spune șefa echipei de audit, Irina Pîntea.

„Medicamente în sumă de 55 de milioane de lei au fost importate în țară după expirarea termenului de valabilitate a autorizației. Medicamente în sumă de 117 milioane de lei au fost importate în țară înainte de a fi emisă autorizație pentru permisiunea importului. Constatările misiunii de audit denotă insuficiența activităților de verificare, evaluare și sistematizare a datelor aferente importului de medicamente de către autoritățile responsabile”, a explicat Irina Pîntea.

Potrivit legii în vigoare, importul neautorizat al medicamentelor este permis în cazuri de cataclisme, epidemii și dar și absența analogilor pe piața farmaceutică, a declarat directorul general Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, Dragoș Guțu. Funcționarul a precizat că lipsa medicamentelor în Republica Moldova a început să fie resimțită încă din anul 2010.

„De anul trecut am schimbat procedura de înregistrare a prețului de producător. Deci noi avem acum în jur de o mie de medicamente, care ar vrea să înregistreze prețul și în condițiile noi. Respectiv vom avea pe piață o mie de medicamente noi”, a declarat Dragoș Guțu.

Raportul Curții de Conturi mai relevă că unele dispozitive medicale achiziționate la prețuri exagerate, nu sunt utilizate, fiind păstrate în depozite, iar o parte din ele nu se regăsesc în Registrul Dispozitivelor. De asemenea, majoritatea farmaciilor sunt concentrate în orașe, iar populația de la sate este nevoită sa se deplaseze în alte localități pentru a se asigura cu medicamente.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
25 Oct. 2026, 11:58
 // Categoria: Societate // Autor:  Ana Panaguța
25 Oct. 2026, 11:58 // Societate //  Ana Panaguța

Autoritățile din Republica Moldova au stopat un atac cibernetic asupra mai multor servicii publice digitale, în urma căruia au fost înregistrate aproximativ 11 milioane de solicitări de accesare a sistemelor, cu scopul de a obține ilegal date cu caracter personal. Investigația continuă pentru a stabili toate circumstanțele incidentului.

Atacul a avut loc în noaptea de 22 octombrie și a vizat mai multe platforme digitale ale statului, anunță Agenția de Guvernare Electronică (AGE), Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică (STISC) și Agenția pentru Securitate Cibernetică (ASC).

Potrivit autorităților, au fost depistate activități neobișnuite în accesarea serviciilor publice digitale și în interogările de date. Pentru a preveni eventuale prejudicii, serviciile vizate au fost deconectate temporar, iar atacul a fost stopat pe 23 octombrie.

Incidentul a fost raportat Poliției și Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal. Deocamdată, investigațiile continuă pentru a stabili circumstanțele atacului și eventualele consecințe.

Autoritățile precizează că lucrările de securizare a sistemelor continuă inclusiv în weekend. Din acest motiv, unele servicii și platforme publice ar putea fi temporar indisponibile sau accesibile cu dificultate.

În acest context, cetățenii sunt îndemnați să fie vigilenți, deoarece datele personale ar putea fi folosite în tentative de fraudă. Persoanele rău intenționate se pot prezenta drept angajați ai instituțiilor publice, ai băncilor sau ai altor organizații și pot invoca numele și IDNP-ul victimei pentru a-i câștiga încrederea.

Autoritățile recomandă cetățenilor să nu divulge parole, coduri de autentificare sau alte informații confidențiale și să nu autorizeze operațiuni la solicitarea unor persoane necunoscute. Faptul că un apelant cunoaște date personale nu confirmă că acesta reprezintă o instituție oficială.

Instituțiile responsabile anunță că vor reveni cu informații suplimentare pe măsură ce investigația avansează și vor fi disponibile rezultate confirmate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova