Curs valutar
  • EUR
    20.0508
    0.3217%
  • USD
    17.1338
    0.2667%
  • RUB
    0.2066
    0.7744%
  • RON
    3.8136
    0.2255%
  • UAH
    0.3835
    0.1043%

Toate știrile

24 august 2026

Serviciile secrete de la Kiev susţin că Rusia se pregăteşte să înceapă manevre nucleare la scară largă

20 Feb. 2023, 06:57
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
20 Feb. 2023, 06:57 // În Lume //  Redacția Realitatea

Serviciile secrete ucrainene au avertizat că Rusia se pregăteşte să desfăşoare ”exerciţii de amploare ale forţelor nucleare strategice” cu scop de ”şantaj” în ajunul vizitei preşedintelui american, Joe Biden, în Polonia, relatează EFE, citată de Agerpres.

Direcţia principală de informaţii (GUR) a Ministerului Apărării din Ucraina a anunţat confirmarea faptului că Moscova pregăteşte componente ale forţelor sale nucleare pentru manevre care implică lansarea de rachete balistice şi de croazieră. În pregătirea acestor exerciţii, a fost testată funcţionarea sistemului centralizat de control de luptă al forţelor armate ruse şi, ca parte a testului, forţele nucleare au fost plasate la cel mai înalt nivel de alarmă de luptă, a precizat GUR în comunicatul său.

Potrivit serviciilor secrete ucrainene, decizia de a efectua aceste manevre face parte dintr-o tentativă de a ”împiedica” deplasarea în Europa a lui Biden, care va ateriza luni la Varşovia, într-o deplasare care coincide cu împlinirea unui an de la invazia Rusiei în Ucraina. Strategia Moscovei este de a folosi „şantajul nuclear direct” pentru a „slăbi sprijinul internaţional pentru Ucraina”, au concluzionat ele.

Avertismentul GUR vine la câteva zile după ce raportul anual al Ministerului Apărării din Norvegia a evocat posibilitatea ca Rusia să fi transferat o parte din capacităţile sale nucleare către navele şi submarinele din flota sa nordică.

Realitatea Live

24 Aug. 2026, 15:55
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
24 Aug. 2026, 15:55 // Slider //  Realitatea.md

Debitul Dunării este așteptat să crească în următoarele zile, până la 1.600 de metri cubi pe secundă, însă va rămâne mult sub media multianuală pentru luna august, care este de 3.900 mc/s, transmite antena3.ro. 

Potrivit prognozei Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) din România, în perioada 24 august, ora 7:00 – 31 august, ora 7:00, debitul fluviului, măsurat la Baziaș, va crește de la valoarea de 1.300 mc/s înregistrată pe 23 august. În aval de Porțile de Fier, debitele vor crește în prima parte a intervalului pe sectorul Gruia–Calafat, în timp ce pe tronsonul Bechet–Tulcea vor fi relativ staționare. În a doua parte a perioadei, creșteri sunt prognozate pe sectorul Gruia–Vadu Oii, iar pe segmentul Brăila–Tulcea debitele vor rămâne relativ stabile.

Hidrologii avertizează și asupra riscului de viituri pe unele râuri mici. În perioada 25 august, ora 7:00 – 1 septembrie, ora 7:00, debitele râurilor vor fi, în general, staționare, însă în primele trei zile ploile sub formă de averse pot provoca scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie.

Sunt posibile viituri rapide pe unele râuri mici, creșteri ale nivelurilor și debitelor și depășirea cotelor de atenție, în special în zonele de deal și de munte. Hidrologii nu exclud nici apariția unor inundații locale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!