Curs valutar
  • EUR
    19.9819
    -0.0891%
  • USD
    17.3213
    -0.0981%
  • RUB
    0.2071
    -0.8691%
  • RON
    3.8106
    -0.1627%
  • UAH
    0.3876
    -0.0258%

Toate știrile

14 august 2026

Femeile – aproape jumătate din guvernul Recean

22 Feb. 2023, 15:03
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
22 Feb. 2023, 15:03 // Actualitate //  Realitatea.md

Guvernul Recean a fost învestit în funcție pe 16 februarie curent, la aproape o săptămână după ce Natalia Gavrilița și-a anunțat demisia. În noul cabinet sunt patru miniștri noi, iar ponderea femeilor a ajuns la 40%, scrie Bani.md.

Miniștri noi

Noul Guvern are patru miniștri noi, iar șase dintre cei 15 membri ai cabinetului sunt femei. Din noul Executiv nu mai face parte fostul vicepremier Andrei Spînu, ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco și ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi.

Din Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale nu mai face parte și domeniul energetic. Există un minister separat al Energiei, condus de Victor Parlicov – care a deținut în perioada 2010-2014 funcția de director general al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Ministru al Infrastructurii este Lilia Dabija, fostul secretar general al instituției publice. Ea a activat în trecut și ca expert în cadrul mai multor organizații internaționale, printre care și Banca Mondială.

Veronica Sirețeanu-Vragaleva este noul ministru al Finanțelor. Ea a mai deținut funcții de conducere în domeniul economic și a fost și secretar de stat în cadrul ministerului.

Veronica Mihailov-Moraru este noul ministru al Justiției. Începând cu 2021, aceasta a fost secretar de stat în același minister. Este avocat de profesie și președinte al Comisiei de Licențiere a Uniunii Avocaților.

Și-au păstrat fotoliile

Zece dintre miniștrii din vechiul cabinet și-au pătrat portofoliile. Astfel, Alexei Buzu este ministru al Muncii, Ala Nemerenco – ministru al Sănătății, Dumitru Alaiba – ministru al Economiei, iar Anatol Nosatîi – ministru al Apărării.

De asemenea, Vladimir Bolea deține funcția de ministru al Agriculturii, Rodica Iordanov – la Mediu, Anatolie Topală – Educație, iar Nicu Popescu, Ala Revenco și Sergiu Prodan la Externe, Interne și respectiv – Cultură.

Oleg Serebrean a rămas vicepremier pentru reintegrare, iar ministrul Agriculturii Vladimir Bolea a preluat și fotoliul de vicepremier.

Realitatea Live

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
14 Aug. 2026, 16:23
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
14 Aug. 2026, 16:23 // Slider //  Vlada Ciorici

Noapte grea pentru turiștii aflați în vacanță în Halkidiki, Grecia, printre care și români, după incendiul violent izbucnit joi în zona Kassandra. Oamenii au fost scoși în grabă din hoteluri și de pe plaje, iar unii au plecat doar cu actele și banii pe care au apucat să îi ia.

Pe grupurile românilor din Grecia au apărut mesaje de la familii care caută cazare, dar și de la turiști care spun că au dormit în mașini după ce nu au mai putut reveni la hoteluri. Vineri dimineață, incendiul din apropiere de Siviri era sub control, însă pompierii continuau să supravegheze numeroase focare și zone cu jar, în condițiile în care rafalele de vânt pot depăși 100 km/h, scrie antena3.ro.

Focul a izbucnit joi după-amiază, în zona Siviri, pe brațul Kassandra din peninsula Halkidiki, și s-a extins rapid din cauza vântului puternic. Autoritățile grecești au trimis mai multe mesaje de evacuare prin sistemul 112, iar în unele zone oamenii au fost scoși inclusiv pe mare. În imaginile difuzate de ERT, turiști în costume de baie, unii cu copii în brațe, puteau fi văzuți îndreptându-se spre ambarcațiunile trimise pentru evacuare.

Printre turiștii afectați, și mărturii ale unor români

O turistă română a povestit pe Forum Halkidiki că ea și familia ei au ajuns pe o plajă fără bagaje și fără să știe unde vor petrece noaptea.

„Suntem sinistrați, fără bagaje pe o plajă. Ne gândim dacă să o luăm spre Salonic sau ce să facem în seara asta. Spre Salonic este un trafic infernal. Noroc că am apucat să luăm bani și acte. În rest, în șlapi și costume de baie”, a scris femeia.