Curs valutar
  • EUR
    19.9819
    -0.0891%
  • USD
    17.3213
    -0.0981%
  • RUB
    0.2071
    -0.8691%
  • RON
    3.8106
    -0.1627%
  • UAH
    0.3876
    -0.0258%

Toate știrile

14 august 2026

SUA anunță un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina

03 Mart. 2023, 07:09
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
03 Mart. 2023, 07:09 // În Lume //  Redacția Realitatea

Statele Unite vor anunța vineri un nou pachet de ajutor militar pentru susținerea Ucrainei, transmite Casa Albă, potrivit Reuters.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, nu a oferit cifre legate de noul pachet de ajutor, dar a spus că mai multe detalii vor fi făcute publice în scurt timp. Se anticipează că subiectul privind ajutorul pentru Ucraina va fi dezbătut de președintele Joe Biden și cancelarul german Olaf Scholz, atunci când cei doi lideri se vor întâlni vineri la Casa Albă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În același timp, SUA poartă discuţii cu aliaţii apropiaţi pentru a se asigura că aceştia vor sprijini sancţiunile pe care americanii vor să le aplice regimului de la Beijing în cazul în care China va acorda sprijin militar Rusiei pentru campania din Ucraina, scrie Reuters. Kirby a fost întrebat dacă eventualele sancțiuni împotriva Chinei vor fi un subiect pentru Biden și Scholz, iar el a răspuns:

„Cu siguranță m-aș aștepta ca, în contextul discuțiilor despre ceea ce se întâmplă în Ucraina, să apară problema sprijinului unei terțe părți pentru Rusia”.

Între timp, șeful diplomaţiei europene Josep Borrell face presiuni ca statele europene să contribuie cu încă un miliard de euro la Facilitatea europeană pentru pace (FEP), un fond utilizat pentru achiziţia de arme destinate Ucrainei, această sumă urmând să fie alocată achiziţiei de obuze de calibrul 155 mm folosite de artileria ucraineană.

O asemenea finanţare ar permite livrarea rapidă către Ucraina a circa 250.000 de obuze de 155 mm, cumpărate la un preţ de 4.000 de euro bucata, conform indicaţiilor experţilor de la Bruxelles. Propunerea va fi discutată de miniştrii europeni ai apărării la reuniunea lor din 7 martie la Stockholm.

În timp ce Estonia a cerut alocarea a 4 miliarde de euro în FEP pentru achiziţia unui milion de obuze care să fie oferite Ucrainei, Borrell le-a cerut statelor UE să scoată muniţii din stocurile lor strategice pentru a le transfera Ucrainei şi a ajuta astfel această ţară în războiul cu Rusia, un conflict de înaltă intensitate caracterizat printr-un mare consum de muniţii.

„Este urgent. Trebuie să mobilizăm rapid mijloacele de care dispunem şi să acţionăm cu ce avem”, a insistat Borrell pe 21 februarie, la o conferinţă de presă comună cu ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba şi cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Realitatea Live

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
14 Aug. 2026, 11:29
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
14 Aug. 2026, 11:29 // Slider //  Daniela Baranovschi

Termenul în care investitorii pot depune cereri pentru participarea la licitațiile de privatizare a patru întreprinderi de stat a fost extins până la 19 octombrie 2026. Este vorba despre Hotelul „Zarea”, Întreprinderea experimentală chimică „Izomer”, Întreprinderea Editorial-Poligrafică „Știința” și Editura Didactică de Stat „Lumina”, anunță Agenția Proprietății Publice (APP). Termenul inițial urma să expire la 19 august. Decizia de prelungire a fost luată după ce premierul Vasile Tofan a solicitat examinarea posibilității extinderii perioadei pentru ca mai mulți investitori să poată analiza documentele și activele scoase la vânzare.

Până la 14 august, APP a înregistrat interes din partea a 13 potențiali investitori. Cinci dintre aceștia s-au interesat de „Izomer”, patru de Hotelul „Zarea”, iar câte doi de „Știința” și „Lumina”. Până în prezent însă, nu a fost depusă nicio cerere oficială de participare la licitație.

Potrivit APP, persoanele interesate au mers la sediul instituției pentru a consulta dosarele de privatizare, iar unele dintre ele au vizitat și întreprinderile pentru a vedea activele și situația acestora.

Printre bunurile scoase la privatizare se află Hotelul „Zarea”, situat în centrul Chișinăului. Acesta are 137 de camere și un imobil cu 12 niveluri, care poate fi folosit pentru activități hoteliere, administrative, comerciale sau mixte. Prețul inițial este de 106 milioane de lei.

Întreprinderea experimentală chimică „Izomer” are un preț de pornire de 9,5 milioane de lei. Potrivit APP, patrimoniul imobiliar al întreprinderii oferă posibilități pentru reconversie și dezvoltarea unor proiecte noi.

Întreprinderea Editorial-Poligrafică „Știința”, cu peste 65 de ani de activitate, este scoasă la licitație la un preț inițial de 6,3 milioane de lei. Compania are activitate în domeniul manualelor, publicațiilor științifice și cărților de patrimoniu.

Editura Didactică de Stat „Lumina”, care activează de aproximativ 60 de ani, are un preț inițial de 530 de mii de lei. Întreprinderea este specializată în manuale, materiale didactice și publicații și, potrivit APP, are posibilități de modernizare și dezvoltare a serviciilor digitale.

APP susține că prelungirea termenului ține cont atât de perioada estivală, cât și de timpul necesar investitorilor pentru a analiza documentația, a evalua activele și a decide dacă participă la licitații.

Anterior, premierul Vasile Tofan a vorbit despre necesitatea unei privatizări mai transparente a activelor statului care nu sunt administrate eficient. El consideră că banii obținuți din privatizare ar putea fi folosiți inclusiv pentru dezvoltarea pilonului II de pensii, fără majorarea contribuțiilor sociale.

Premierul a declarat că procesul trebuie să fie transparent, astfel încât cetățenii să aibă mai multă încredere în modul în care sunt valorificate bunurile statului. În viziunea sa, privatizarea ar trebui să înceapă cu active care nu sunt strategice, precum clădiri neutilizate sau terenuri lăsate în paragină. Ulterior, după recâștigarea încrederii publice, ar putea fi analizată și situația unor active strategice.