Curs valutar
  • EUR
    20.1760
    -0.1988%
  • USD
    18.1032
    0.2486%
  • RUB
    0.2248
    0.3559%
  • RON
    3.7720
    -0.2306%
  • UAH
    0.3968
    0.252%

Toate știrile

28 octombrie 2026

Un deputat PAS explică de ce Moldova nu va mai finanța televiziunea CSI-ului „MIR”

06 Mart. 2023, 15:13
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
06 Mart. 2023, 15:13 // Actualitate //  Realitatea.md

Deputatul PAS, Vitali Gavrouc, a anunțat într-o dezbatere publică organizată de IPN,  la tema „Retragerea parțială din acordurile CSI: motive și efecte”, că statul este în proces de retragere din acordul de finanțare a televiziunii CSI, MIR, pentru care Cancelaria de Stat cheltuia anual peste 3 milioane de lei.

Conferința a fost transmisă live de Rlive.md.

Compania de televiziune „MIR” a fost fondată în 1992 de către statele care intrau atunci în Comunitatea Statelor Independente. Acordul de creare a „telecompaniei interstatale MIR” a fost ratificat de Republica Moldova în 1995. Tot atunci, prin Hotărârea Guvernului, la Chișinău a fost constituită reprezentanța acestei televiziuni.

„Noi suntem și în proces de retragere din acordul de finanțare a televiziunii CSI, MIR, care nu respectă deontologia. Denunțarea tuturor acordurilor este un proces care durează, dar dacă aderăm la Uniunea Europeană vor exista incompatibilități, provocări cărora trebuie să le facem față. Uitându-ne la vectorul geopolitic Uniunea Europeană sau Uniunea Euroasiatică, răspunsul cetățenilor la această întrebare deja a fost dat, dar ele nici nu pot fi puse pe o balanță. Uniunea Europeană este o structură solidă, funcțională. Dar dacă vorbim de Uniunea Euroasiatică este o organizație inexistentă, fără niciun conținut. Iar CSI este o organizație moartă, care se limitează doar la întâlniri de protocol, fără decizii cu impact social sau economic”, a spus Vitali Gavrouc.

La aceeași dezbatere, deputatul a mai precizat că instituțiile statului analizează funcționalitatea tuturor acordurilor cu CSI și, ulterior, va fi luată decizia denunțării acordurilor care sunt inaplicabile sau depășite de timp.

„Avem situații când cetățenii nu pot obține cazierele din Federația Rusă, anterior era o procedură simplă, prin MAI se obținea acest cazier, nu trebuia să mergi în Rusia. Dar acum această comunicare între structuri nu funcționează, este vorba și de situația geopolitică, de război, de lipsa unei încrederi. Respectiv, dacă vorbim de apartenența la o comunitate, e vorba nu doar de drepturi, dar și de responsabilități, iar ele trebuie să existe de ambele părți. Făcând parte din această comunitate avem probleme și la capitolul extrădare. Deci, sunt aspecte care nu funcționează în cadrul CSI. Republica Moldova este în stare să-și onoreze angajamentele pe aceste segmente, iar statele cu care avem acorduri, nu”, a spus deputatul PAS, Vitali Gavrouc.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
27 Oct. 2026, 22:41
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
27 Oct. 2026, 22:41 // Slider //  Ana Panaguța

Secretarul britanic al Apărării, Wes Streeting, a afirmat, marți, 27 octombrie, că președintele rus Vladimir Putin „ne pune la încercare și testează hotărârea NATO” și a avertizat că Marea Britanie și Alianța Nord-Atlantică trebuie să fie pregătită pentru scenariul în care „se află în război cu Rusia”, scrie mediafax.ro.

Potrivit The Guardian, el a mai spus că „trebuie să fim pregătiți pentru un scenariu în care Regatul Unit și NATO se vor afla în război cu Rusia”, aducând în discuțiile afirmațiile făcute de Putin înaintea invaziei din Ucraina, contrare acțiunilor întreprinse ulterior.

„Nu pentru că ne dorim războiul – nu avem nimic împotriva poporului rus și nu dorim un război cu Rusia; NATO este o alianță defensivă –, dar când Putin ne asigură că nu are intenția de a provoca un război cu NATO, ne amintim de ceea ce a spus despre Ucraina cu doar câteva zile înainte de invazie”, a subliniat secretarul britanic al Apărării, potrivit sursei citate.

El a continuat spunând că NATO este pregătită „să apere fiecare centimetru din teritoriul său” și a reitera continuarea sprijinului pentru Ucraina.

„Cu cât suntem mai pregătiți să facem față Rusiei, să apărăm fiecare centimetru din teritoriul NATO, cu atât este mai puțin probabil să ne regăsim în acel scenariu. Polonia este unul dintre cei mai mari și, cu siguranță, cel mai de încredere prieten al nostru din Europa, iar noi prețuim și apreciem foarte mult această prietenie”, a adăugat Wes Streeting.

Declarațiile acestuia vin după ce în urmă cu două săptămâni, directorul general al MI5, Sir Ken McCallum, a descris Rusia drept „agresorul numărul unu” și a acuzat Moscova că desfășoară un război hibrid, încercând însă să rămână sub pragul care ar putea provoca un răspuns colectiv al NATO.

Potrivit lui McCallum, Kremlinul încearcă să destabilizeze statele europene în timp ce ofensiva sa militară din Ucraina înregistrează progrese reduse, obținute cu costuri foarte mari.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!