Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Boala care se întâlnește la 1 din 10 adulți și care, în următorii ani, va deveni a 5 cauză de deces de pe glob

09 Mart. 2023, 12:36
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
09 Mart. 2023, 12:36 // Actualitate //  Realitatea.md

Boala Renală Cronică (BRC) reprezintă pierderea progresivă a funcției renale pentru o perioadă de luni sau ani. Se estimează că 1 din 10 adulți din întreaga lume suferă de această afecțiune. Potrivit prognozelor, până în 2040 aceasta va deveni a 5-a cauză de deces de pe glob, se arată într-un material publicat de Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP).

La nivel mondial, între 8 și 10% din populația adultă are o anumită formă de afecțiune renală, iar în fiecare an milioane de oameni decedează prematur din cauza complicațiilor legate de BRC.

În regiunea europeană, în jur de 100 milioane de persoane suferă de bolile renale cronice. Ratele mortalității sunt îngrijorătoare: 20% la cei care au suportat transplantul renal și 21% la pacienții dializați. Mai mult de atât, a fost raportat că leziunea renală acută (IRA) afectează 58% din pacienții spitalizați cu COVID-19, cu o rată a mortalității asociate de peste 30%.

În Republica Moldova, incidența prin bolile aparatului genito-urinar la 10 mii locuitori, a constituit în anul 2021 — 180,2 cazuri, fiind în creștere comparativ cu anul 2020 — 151,6 cazuri.

Pe 9 martie este marcată Ziua mondială a rinichiului, iar genericul din acest an este ,,Pregătirea pentru imprevizibil, sprijinirea celor vulnerabili!”.

Care sunt simptomele bolii cronice de rinichi

În stadiile incipiente ale bolii renale, de obicei nu sunt simptome vizibile. Pe măsură ce boala se agravează, simptomele pot include: nevoia de a urina mai des, oboseală, slăbiciune, nivel scăzut de energie, pierderea poftei de mâncare, umflarea mâinilor, picioarelor și gleznelor, dificultăți de respirație, sânge în urină; edeme sub ochi, piele uscată și mâncărime, probleme de concentrare, probleme cu somnul, amorţeală, greață sau vărsături, crampe musculare, tensiune arterială crescută.

Pentru sănătatea rinichilor, urmați pașii:

— Fiți activi! Vă va ajuta la menținerea greutății, reducerea tensiunii arteriale și a riscului de BRC;
— Alimentați-vă sănătos pentru a preveni apariția diabetului zaharat, a bolilor de inimă și a altor afecțiuni cronice asociate bolilor renale;
— Țineți glicemia sub control! Jumătate din persoanele care au diabet dezvoltă leziuni renale, iar acest lucru poate fi prevenit atunci când glicemia este ținută sub control;
— Verificați și controlați tensiunea arterială! Hipertensiunea arterială vă poate afecta rinichii;
— Asigurați-vă un aport suficient de lichide! Este important să ajustați cantitatea de lichide în funcție de efortul fizic, climă, starea de sănătate, sarcină sau alăptare;
— Nu fumați! Tutunul încetinește fluxul de sânge spre rinichi, ceea ce afectează negativ funcționarea acestora. Fumatul sporește riscul apariției cancerului renal cu 50%.
— Nu luați în mod regulat pastile antiinflamatoare/analgezice, fără prescripție medicală. Aceste medicamente pot dăuna rinichilor în caz că sunt administrate frecvent;
— Verificați funcția renală dacă aveți unul sau mai mulți factori de risc: diabet, hipertensiune arterială, obezitate, antecedente familiale de boală renală.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 16:57
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
07 Nov. 2026, 16:57 // Slider //  Realitatea.md

Doar aproximativ 20 dintre cele 76 de întreprinderi și societăți pe acțiuni cu capital de stat, aflate în prezent în activitate, înregistrează profit. Declarația a fost făcută de șeful Agenției Proprietății Publice, Ion Dodon, care susține că această situație reflectă problemele acumulate de-a lungul anilor în gestionarea patrimoniului public, transmite IPN.

Potrivit șefului APP, statul gestionează în total 168 de entități, însă mai puțin de jumătate sunt active. Restul se află în proces de lichidare sau insolvabilitate ori sunt inactive.

„Avem în total 168 de întreprinderi, dintre care 76 de întreprinderi și societăți pe acțiuni cu capital de stat sunt active. Restul sunt în proces de lichidare, de insolvabilitate sau sunt inactive. Profit din cele 76 de întreprinderi aduc aproximativ 20. Este foarte puțin. Acest lucru este rezultatul a zeci de ani de ineficiență”, a declarat Ion Dodon în cadrul emisiunii „Realitatea te privește”, de la Realitatea TV.

Oficialul a vorbit și despre remunerarea membrilor consiliilor de administrație, care primesc o indemnizație lunară de 6 300 de lei, la care se pot adăuga plăți suplimentare în funcție de rezultatele financiare ale întreprinderilor.

„Acolo unde întreprinderile au înregistrat un profit mare, membrii Consiliului pot primi remunerații suplimentare. În unele entități, într-adevăr, au fost remunerații care au depășit limitele bunului-simț. Nu vom admite acest lucru în continuare”, a explicat Ion Dodon.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!