Experiența României în procesul de aderare la Uniunea Europeană oferă Republicii Moldova un precedent valoros, dar care nu trebuie copiat mecanic. România a negociat aderarea într-un context european diferit, în timp ce Moldova parcurge astăzi un proces bazat pe metodologia revizuită a extinderii, în care statul de drept, instituțiile democratice și capacitatea administrativă sunt puse în centrul negocierilor.

Negocierile de aderare a României la Uniunea Europeană s-au desfășurat în perioada februarie 2000 – decembrie 2004. Ulterior, în aprilie 2005, România a semnat Tratatul de aderare la UE, acesta intrând în vigoare la 1 ianuarie 2007. De-a lungul procesului de aderare a României principalele probleme au fost legate de îndeplinirea criteriilor de la Copenhaga, reforma administrației și funcționarea statului de drept.

Republica Moldova a început oficial negocierile de oficial în iunie 2024, depășind deja cu succes etapa screeningului acquis-ului în septembrie 2025. În iunie 2026, s-a deschis primul cluster de negocieri, iar în iulie 2026 UE a trecut și la deschiderea negocierilor privind relațiile externe. Prin urmare, Moldova a intrat în etapa în care succesul va depinde în primul rând de calitatea pregătirii tehnice, de capacitatea instituțiilor și de disciplina negocierii. Cunoașterea parcursului de negocieri a României poate oferi un tablou util pentru evitarea unor greșeli de etapă și valorificarea optima a ferestrei de oportunitate deschise de UE.

Aderarea ca exercițiu de transformare a statului și societății

Documentele Comisiei Europene privind România arată amploarea procesului de adaptare legislativă, instituțională și administrativă necesar aderării.

Ideea principală este că întregul proces vizează derularea concomitentă atât a negocierilor de aderare cu instituțiile UE cât și pregătirea internă pentru a face față provocărilor viitoarei calități de stat membru al Uniunii Europene.

Una dintre lecțiile esențiale ale experienței românești este că aderarea nu se limitează doar la negocierile de la Bruxelles. Cea mai mare parte a pregătirilor pentru negocieri s-a desfășurat la București, în ministere, agenții, parlament, administrația locală, sistemul judiciar și mediul de afaceri.

De-a lungul negocierilor Comisia Europeană a subliniat că nu este suficientă doar adoptarea legislației europeane, ci este de fundamentală importanță crearea structurilor administrative  capabile să o aplice efectiv. Experiența României ne-a arătat că devansarea adoptării aquis-ului comunitar față de pregătirea instituțiilor de implementare poate deveni un obstacol funcțional.

Așadar, Republica Moldova ar trebui sa coreleze procesul de adoptare a legislației europene cu un amplu plan național de reforme administrative și instituționale care să vizeze consolidarea capacității de gestionare și implementare a aquis-ul comunitar. Un plan național de reforme nu trebuie privit doar ca un instrument de facilitare a integrării europene, ci ca un veritabil exercițiu de transformare și modernizare a statului, a mediului socio-economic și a societății în ansamblu.

Procesul tehnic: de la screening la închiderea capitolelor

Comisia Europeană descrie procesul de aderare ca pe un parcurs în care statul candidat trebuie să adopte legislația UE, să fie capabil să o aplice și să realizeze reformele judiciare, administrative și economice necesare. În metodologia actuală, cele 33 de capitole sunt grupate în șase clustere:

1. Fundamente;
2. Piața internă;
3. Competitivitate și creștere incluzivă;
4. Agenda verde și conectivitate durabilă;
5. Resurse, agricultură și coeziune;
6. Relații externe.

O observație specială vizează primul cluster, Fundamentele – care include statul de drept, funcționarea instituțiilor democratice și drepturile fundamentale. Acesta este considerat „coloana vertebrală” a procesului de aderare iar menținerea unui cadru democratic “sănătos” pe întreaga durată a procesului de pregătire de aderare este imperios necesară.

În ceea ce privește primul pas al procesului tehnic, Republica Moldova a trecut deja de această etapă, finalizând screeningul în septembrie 2025.  Ceea ce merită menționat este că procesul de screening nu trebuie privit doar ca un examen trecut, ci ca o hartă de lucru pentru următorii ani.

Odată cu finalizarea etapei de screening, urmează cea mai complexă provocare, respectiv formularea unor poziții de negociere solid fundamentate pentru fiecare domeniu.

Privind din nou la experiența României, au fost create structuri naționale de coordonare, organizate pe domenii și capitole de negociere, s-a elaborat un plan de abordare sistematică a întregul acquis și s-au creat planuri concrete de acțiune pentru perioada de pregătire a aderării. Principalele provocări ale primelor etape de negociere au derivat din faptul că instituțiile românești nu erau suficient pregătite, existau prea puțini specialiști în domeniile relevante, coordonarea dintre ministere era insuficientă iar unele documente de poziție nu erau transmise la timp.

Un alt aspect important se referă la faptul că pentru multe capitole, UE stabilește criterii care trebuie îndeplinite înainte de închiderea negocierilor iar procesul nu se termină prin simpla adoptare a unei legi. Trebuie avut în vedere faptul că o lege, chiar dacă este compatibilă cu acquis-ul comunitar, dar nu poate fi aplicată, nu rezolvă problema. De aceea, Republica Moldova trebuie să evite una dintre cele mai periculoase tentații ale proceselor de integrare: legislația de formă și să urmărească capacitatea de implementare și aplicarea integral și uniformă.

Obiectivul strategic: capacitatea de a funcționa in UE

România a negociat într-o Uniune care se pregătea pentru marea extindere din 2004–2007, în timp ce Republica Moldova negociază într-o Uniune care aplică o metodologie mai strictă și mai politică, cu Fundamentele în centrul procesului.

Dacă ne punem întrebarea ce trebuie să facă Moldova în cadrul procesului tehnic pentru a nu repeta problemele României, răspunsul strategic ar fi că Republica Moldova ar trebui să se concentreze pe proiecția viitorului statut de stat membru al UE concomitent cu negocierile pentru aderare. Pentru aceasta trebuie urmărite cu prioritate obiectivele de interes național și dezvoltarea unor politici interne care să includă de la bun început elementele de aquis corespunzătoare .

România a demonstrat că armonizarea legislativă poate fi realizată într-un ritm accelerat, dar experiența post-aderare a arătat cât de importantă este capacitatea instituțională. Pentru Moldova, aceasta trebuie să fie una dintre prioritățile centrale. Prin urmare, Republica Moldova ar trebui să trateze reforma administrației publice ca infrastructură critică pentru aderare.

Concluzie

Dacă România a negociat aderarea, Repblica Moldova trebuie să negocieze capacitatea de a funcționa în UE, aceasta fiind cea mai importantă diferență între cele două procese. Experiența României arată că aderarea la Uniunea Europeană nu este un contract negociat exclusiv între politicieni, diplomați și experți, ci este un proiect de transformare profundă a statului și societății.

Republica Moldova are astăzi avantajul de a putea învăța din experiența României: să evite adoptarea formală a legislației fără implementare, să nu transforme perioadele de tranziție în amânări, să construiască capacitatea administrativă concomitent  cu evoluția procesului de aderare și să fundamenteze fiecare poziție de negociere pe date economice și proiecții strategice.

În final, adevărata negociere nu va fi între Chișinău și Bruxelles, ci se va purta între capacitatea actuală a statului moldovean și standardele pe care Republica Moldova și-a asumat să le atingă.

Dacă această diferență este măsurată corect, finanțată și închisă sistematic, negocierile pot deveni nu doar drumul spre aderarea la spațiul comunitar, ci și cel mai amplu și important program de transformare, dezvoltare și modernizare a Republicii Moldova.

Autor: Cristian David, expert în afaceri europene și dezvoltare durabilă

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Despre Asociația pentru Dezvoltare Locală „Smart City”