Curs valutar
  • EUR
    20.0508
    0.3217%
  • USD
    17.1338
    0.2667%
  • RUB
    0.2066
    0.7744%
  • RON
    3.8136
    0.2255%
  • UAH
    0.3835
    0.1043%

Toate știrile

24 august 2026

Ministra germană de Externe: Rusia amplifică încercările de a destabiliza Moldova și Georgia

20 Mart. 2023, 11:39
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
20 Mart. 2023, 11:39 // Actualitate //  Victoria Laur

Rusia încearcă să amplifice încercările de a destabiliza Moldova in Georgia, declară ministra germană de Externe.  Annalena Baerbock, citată de TASS, afirmă că aceasta este strategia Kremlinului de a influența calea europeană a acestor țări.

Oficiala de la Berlin menționează într-un interviu acordat pentru publicația spaniolă El Pais că Germania susține dorința Moldovei și Georgiei de a deveni state europene

„Acesta face parte din strategia Rusiei de a destabiliza societățile care urmează calea europeană. Încercările Rusiei de a exercita influență în Moldova și Georgia se intensifică. Susținem dorința lor de a trăi în pace și libertate, prin perspectiva aderării la Uniunea Europeană”, a spus Baerbock, întrebată despre riscurile ca Tbilisi și Chișinău să bată palma cu Federația Rusă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Precizăm că, luni, la reuniunea miniștrilor de Externe ai UE se discută despre eventualele destabilizări din Republica Moldova. Bogdan Aurescu a reiterat înaintea întrunirii că țara noastră are nevoie de sprijin.

Realitatea Live

24 Aug. 2026, 20:04
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
24 Aug. 2026, 20:04 // Slider //  Ana Panaguța

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a pledat pentru consolidarea apărării antiaeriene a Ucrainei, în cadrul reuniunii liderilor Coaliției de Voință, desfășurată astăzi la Kiev. Șefa statului a participat la evenimentele dedicate împlinirii a 35 de ani de la proclamarea independenței Ucrainei.

„Ucrainenii își sărbătoresc independența și, în aceeași zi, își plâng morții. Niciun popor din Europa nu plătește astăzi un preț mai mare pentru libertatea sa”, a declarat Maia Sandu.

Președinta a subliniat că Ucraina continuă să reziste în fața agresiunii ruse, menționând eforturile militarilor, inginerilor, salvatorilor, medicilor și profesorilor care mențin țara funcțională în condiții de război.

Maia Sandu a atras atenția și asupra riscurilor pentru Republica Moldova, în contextul încălcărilor spațiului aerian. Potrivit șefei statului, din 2022 au fost înregistrate aproape 60 de violări ale spațiului aerian al Republicii Moldova, iar în acest an numărul acestora a crescut semnificativ.

„Mai multă apărare antiaeriană pentru Ucraina ar însemna un cer mai sigur și deasupra Republicii Moldova. Fiecare dronă doborâtă de Ucraina înseamnă și un pericol mai mic pentru satele noastre”, a declarat Sandu.

Șefa statului a reafirmat sprijinul Republicii Moldova pentru Ucraina și a subliniat legătura directă dintre securitatea celor două țări.

„Este greu de imaginat o Moldovă liberă fără o Ucraină liberă”, a spus Maia Sandu.

Președinta le-a transmis ucrainenilor speranța că următoarea aniversare a independenței va fi sărbătorită în condiții de pace.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!