Curs valutar
  • EUR
    19.9459
    0.0461%
  • USD
    17.1851
    -0.217%
  • RUB
    0.2023
    -0.1483%
  • RON
    3.8018
    -0.0053%
  • UAH
    0.3844
    -0.026%

Toate știrile

20 august 2026

Germania își închide ultimele trei centrale nucleare la 15 aprilie

20 Mart. 2023, 16:59
 // Categoria: În Lume // Autor:  Elena Putregai
20 Mart. 2023, 16:59 // În Lume //  Elena Putregai

În mai puțin de patru săptămâni, la 15 aprilie, utilizarea energiei nucleare în Germania va lua sfârșit prin scoaterea din funcțiune a ultimelor trei centrale nucleare, a anunțat ministrul federal al mediului, Steffi Lemke, relatează Agerpres.

„Renunțarea la energia nucleară va fi menținută pentru mijlocul lunii aprilie”, a declarat politicianul ecologist pentru Funke Mediengruppe. „Riscurile energiei nucleare sunt în cele din urmă incontrolabile”, a subliniat aceasta.

În același timp. ministrul Mediului a respins temerile potrivit cărora aprovizionarea cu energie nu va mai fi sigură ca urmare a eliminării treptate a energiei nucleare.

„Avem un nivel foarte ridicat de securitate a aprovizionării în raport cu situația internațională”, a precizat Lemke. „Pe termen lung, concurența și mai multele tipuri de energie regenerabilă sunt cele mai bune mijloace pentru prețuri stabile”, a adăugat oficialul german.

Eliminarea energiei nucleare ar fi trebuit să aibă loc la începutul anului în Germania. Din cauza situației energetice dificile rezultate din războiul din Ucraina, închiderea ultimelor trei centrale nucleare – Isar 2, Neckarwestheim 2 și Emsland – a fost amânată pentru 15 aprilie – printr-o decizie a cancelarului german Olaf Scholz. La acesta vreme, el a pus astfel capăt unei dispute în cadrul coaliției dintre Verzi și FDP, care ar putea acum să reizbucnească din nou. în timp ce FDP este în favoarea continuării utilizării energiei nucleare, Verzii și SPD se opun cu desăvârșire.

De altfel, Germania se află în fruntea unui grup de șapte state membre (Austria, Danemarca, Irlanda, Luxemburg, Portugalia şi Spania) care se opun vehement eforturilor Franței de a include energia nucleară în obiectivele UE privind energia regenerabilă. Miniștrii de resort din aceste țări au trimis o scrisoare Preşedinţiei sudeze a Consiliului în care cer ca sursele non-regenerabile să nu fie luate în calcul pentru atingerea obiectivelor privind energiile regenerabile.

Uniunea Europeană se află în proces de negociere a unor ținte mai ambițioase privind extinderea energiilor regenerabile în acest deceniu, însă discuțiile au ajuns în impas ca urmare a unei dispute legate de posibilitatea ca țările să-și îndeplinească obiectivele prin utilizarea hidrogenului cu emisii scăzute de dioxid de carbon, obținut cu ajutorul energiei nucleare.

Statele semnatare își argumentează opoziția spunând că „includerea hidrogenului cu emisii reduce de dioxid de carbon şi a combustibilor cu emisii reduse de dioxid de carbon în ţintele privind energiile regenerabile în 2030 ar însemna o diluare a ambiţiilor şi ar încetini dezvoltarea regenerabilelor, ceea ce, pe cale de consecinţă, ar pune în pericol atingerea obiectivelor climatice”.

De cealaltă parte, 11 țări membre, în frunte cu Franța și România, și-au reafirmat la finalul lunii februarie voința de a „consolida cooperarea europeană” în domeniul energiei nucleare pentru a dezvolta „noi proiecte”, insistând asupra rolului energiei atomice în decarbonizarea economiei.

Cele 11 ţări (Franţa, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Finlanda, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Olanda şi Ungaria) au convenit să îşi unească forţele pentru „a susţine noi proiecte nucleare, bazate în special pe tehnologiile inovatoare” precum şi „exploatarea centralelor existente”.

Textul acordului prevede proiecte comune de pregătire, „posibilităţi de cooperare ştiinţifică extinsă” şi „introducerea coordonată a celor mai bune practici în materie de securitate”.

De altfel, Comisia Europeană a decis să includă pe lista investițiilor verzi energia nucleară și gazele, în pofida nemulțumirilor exprimate de unele state care au decis să atace în justiție această hotărâre.

Realitatea Live

19 Aug. 2026, 22:58
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
19 Aug. 2026, 22:58 // Slider //  Ana Panaguța

Germania va contribui cu 50 de milioane de euro la restaurarea Noii Izolări Sigure (NSC) de la Centrala Nucleară de la Cernobîl, care a fost avariată în urma unui atac cu dronă rusească, scrie mediafax.ro.

Anunțul a fost făcut de Ministerul Energiei din Ucraina, după o întâlnire între oficialii ucraineni și o delegație germană aflată în vizită la centrala nucleară. Prim-vicepremierul Ucrainei și ministrul Energiei, Denys Shmyhal, a salutat decizia Berlinului.

„Ieri, în timpul unei întâlniri față în față, am discutat posibilitatea asigurării finanțării. Le mulțumesc ministrului [Carsten] Schneider și delegației germane pentru vizita lor la Centrala Nucleară de la Cernobîl. Apreciem decizia promptă de a aloca fondurile. Restaurarea structurii de izolare este de o importanță critică pentru asigurarea siguranței nucleare în Ucraina și în întreaga Europă”, a declarat Denys Shmyhal.

Contribuția Germaniei ar urma să fie transferată în Contul de Cooperare Internațională de la Cernobîl, care este de fapt destinat proiectelor de securitate și restaurare de la centrala nucleară.

În timpul vizitei, delegația germană, condusă de ministrul federal al Mediului, Acțiunilor Climatice, Conservării Naturii și Siguranței Nucleare, Carsten Schneider, a inspectat infrastructura acesteia.

Oficialii germani au vizitat și noua centrală solară construită pe platforma industrială de la Cernobîl. Potrivit informațiilor, ei au adus un omagiu persoanelor care au participat la operațiunile de curățare după dezastrul nuclear din 1986.

Când a fost avariată centrala nucleară

Noua Izolare Sigură a fost avariată în februarie 2025, după ce o dronă rusească a lovit structura construită pentru a izola reactorul afectat în urma accidentului nuclear de la Cernobîl.

Potrivit estimărilor preliminare ale Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, costurile pentru restaurarea structurii ar putea ajunge la aproximativ 500 de milioane de euro.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!