Curs valutar
  • EUR
    20.1386
    0%
  • USD
    17.2686
    0%
  • RUB
    0.2046
    0%
  • RON
    3.8327
    0%
  • UAH
    0.3865
    0%

Toate știrile

27 august 2026

VIDEO Modernizarea școlilor și universităților – prioritate pentru Ministerul Educației. Ce spune Topală

24 Mart. 2023, 12:18
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
24 Mart. 2023, 12:18 // Actualitate //  Realitatea.md

Mai multe școli, universități și colegii trec, în prezent, printr-un amplu proces de modernizare, vor fi deschise câteva specialități noi, atractive pentru tineri, iar sute de școli vor trece la catalogul electronic. În același timp, vor fi adoptate mai multe măsuri sociale și economice pentru a motiva tinerii să aleagă o carieră didactică. Anatolie Topală, ministrul Educației și Cercetării, a prezentat astăzi, 24 martie 2023, în conferința de presă, prioritățile ministerului pentru perioada imediat următoare.

Potrivit ministrului, primul obiectiv al MEC este creșterea atractivității și relevanței studiilor pentru piața muncii.

„Studiile de calitate înseamnă, în primul rând, profesori buni, conținuturi relevante și infrastructură modernă. 13 universități și colegii pedagogice trec în prezent printr-un amplu proces de transformare și modernizare. Ministerul a alocat 289 de milioane de lei pentru 20 de proiecte de îmbunătățire a infrastructurii, dar și de schimbare a conținuturilor predate în aceste instituții”, a spus Anatolie Topală.

În perioada următoare cele 13 instituții vor fi dotate cu 52 de laboratoare și centre de cercetare; 67 de săli de curs, săli polifuncționale și alte spații de instruire; 18 centre didactice și de consiliere.

La fel, este preconizată introducerea unor noi programe de studii, printre care „Securitatea Informațională”,  „Știința Datelor”; „Inteligența artificială”.

„Investițiile în colegiile și universitățile pedagogice vor continua și pe viitor, urmând să fie anunțat un nou concurs de proiecte investiționale în sumă de circa 210 milioane lei. Procesul de modernizare a început și în domeniul învățământului general elevii urmând să aibă manualele noi la majoritatea disciplinelor școlare până în septembrie 2024. Pentru prima dată după mulți ani în care nu s-a investit aproape deloc în dotarea cabinetelor pentru științele exacte, în perioada următoare, circa 300 de școli vor avea laboratoare moderne de fizică, biologie și chimie”.

Totodată, va fi implementat catalogul electronic în majoritatea instituțiilor de învățământ general și în școlile profesionale. La moment, catalogul electronic este utilizat în circa 560 de instituții de învățământ.

Ministerul lucrează la elaborarea sistemului E-Admitere pentru învățământul superior, care va permite depunerea actelor pentru admitere la universitate în regim on-line. Pe viitor, și diplomele de licență vor fi emise în format digital.

„Va continua dotarea instituțiilor de învățământ general cu echipament IT. Astfel, în circa 70 de instituții de învățământ general vor fi create laboratoare digitale, dotate cu suportul UNICEF. Cu sprijinul Băncii Mondiale în școli vor ajunge peste 5000 de laptopuri. Echipamente IT vor fi achiziționate pentru școli și în baza unui grant din partea Parteneriatului Global pentru Educație, în acest scop urmând să utilizate peste 2 milioane de dolari. De asemenea, vor fi desfășurate cursuri de instruire în domeniul tehnologiilor informaționale pentru cadrele didactice”, se mai arată în comunicatul MEC.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Pentru a consolida resursa umană în sistemul educațional, ministerul propune extinderea perioadei de acordare a indemnizației pentru tinerii specialiști – de la 3 ani la 5 ani. Această prevedere este inclusă în proiectul de modificare a Codului Educației.

De asemenea, vor fi perfecționate criteriile de evaluare și de stabilire a sporurilor pentru cadrele didactice, care vor fi proporționale cu efortul depus de profesor și performanța obținută de acesta.

Ministerul lucrează și la reorganizarea Centrului Republican de Asistență Psihopedagogică (CRAP), astfel ca această structură să asigure calitatea și eficiența  domeniului de asistență psihopedagogică. Atât CRAP, cât și centrele de resurse pentru educația incluzivă vor fi dotate cu echipamente necesare la instruirea copiilor cu cerințe educaționale speciale.  Tot în anul curent, va fi aprobat programul de dezvoltare a educației incluzive pentru următorii patru  ani.

În curând, va fi aprobată Strategia în domeniul tineretului, care presupune modernizarea acestui sector și diversificarea programelor pentru organizațiile de tineret.

„Înțelegem și împărtășim așteptările societății cu privire la creșterea calității educației, precum și a relevanței acesteia în contextul noilor realități socio-economice. Ne dorim oameni motivați în toate instituțiile de învățământ din țară. Ne dorim ca profesorii și elevii să vină cu plăcere la lecții, iar studenții să aleagă să învețe în țara noastră, și după absolvire să rămână să muncească în Republica Moldova”, a menționat Anatolie Topală.

 

Realitatea Live

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”
26 Aug. 2026, 22:33
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
26 Aug. 2026, 22:33 // Slider //  Ana Panaguța

Aproximativ 70 de nave așteaptă în apropierea Canalului Sulina de pe Dunăre pentru a avea acces la porturile ucrainene în vederea încărcării cerealelor destinate exportului, au declarat miercuri, 26 august, comercianți și analiști, în contextul în care lipsa piloților și prioritatea acordată altor încărcături generează întârzieri semnificative, scrie hotnews.ro.

După ce atacurile rusești au blocat efectiv porturile ucrainene de la Marea Neagră, care gestionau 90% din exporturile de cereale ale țării, unele transporturi au fost redirecționate către porturile fluviale de pe Dunăre, care au o capacitate mult mai redusă.

Transporturile de cereale concurează pentru acces pe canalul Sulina cu transporturi care au prioritate mai mare, precum combustibilul, ceea ce încetinește exporturile. Alertele frecvente de raid aerian, care forțează suspendarea tuturor operațiunilor portuare, au agravat perturbările.

Ucraina este unul dintre cei mai mari exportatori de cereale din lume, iar perturbarea transporturilor sale pot determina creșterea prețurilor la nivel global.

„Situația s-ar putea înrăutăți”

„La data de 25 august, peste 50 de nave așteptau să treacă prin Canalul Sulina, în timp ce doar cinci până la șapte nave pe zi se îndreptau spre porturile ucrainene de pe Dunăre”, a transmis firma de consultanță ASAP Agri.

Compania de consultanță a precizat, într-un mesaj publicat pe Telegram, că fiecare zi de întârziere poate costa până la 8.000 de dolari, ceea ce se adaugă la tarifele de transport deja ridicate.

„Situația s-ar putea agrava în cazul în care condițiile meteorologice se vor deteriora în zilele următoare”, a adăugat aceasta.

Katerina Kononenko, director de operațiuni la compania de transport maritim Avalon, a declarat că se preconizează ca, din cauza vremii nefavorabile, Canalul Sulina să fie închis timp de aproximativ două zile.

„În contextul actual, aceasta reprezintă cu adevărat un obstacol serios. Astăzi, aproximativ 70 de nave așteaptă la intrarea în Sulina. În acest moment, capacitatea reală de trafic a Canalului Sulina pentru navele care se îndreaptă spre porturile ucrainene este de doar două-trei nave pe zi. Este un nivel foarte scăzut”, a adăugat ea.

Ucraina s-a bazat în mare măsură pe porturile de pe Dunăre și la începutul războiului, când Rusia a blocat porturile din regiunea Odesa. Capacitatea de export a cerealelor pe Dunăre a atins un nivel maxim de 2,5 milioane de tone metrice pe lună în perioada 2022-2023.

În prezent, volumul exporturile de cereale pe Dunăre este cu mult sub nivelurile din 2022-2023, deși traderii își măresc treptat transporturile. Operatorul feroviar ucrainean Ukrzaliznytsia a declarat recent că volumele de cereale transportate către porturile dunărene au fost de 11 ori mai mari în august decât în iulie.

Datele Ministerului Agriculturii din Ucraina arată că țara vecină a exportat 539.000 de tone de cereale în perioada 1-21 august, comparativ cu 1,73 milioane în aceeași perioadă a anului precedent.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”