Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Bolea: UE a depistat vinuri contrafăcute din Moldova. Producătorii, obligați să se înscrie în registrul Vitivinicol

29 Mart. 2023, 13:22
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
29 Mart. 2023, 13:22 // Actualitate //  Realitatea.md

Producătorii de struguri sunt obligați să-și înregistreze plantațiile viticole în Registrul Vitivinicol, a reamintit Vladimir Bolea într-o sesiune de discuții cu reprezentanții direcțiilor raionale de agricultură. Aceasta este o măsură importantă pentru a combate contrafacerile, scrie Bani.md.

Potrivit ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, unele țări europene au depistat vinuri contrafăcute, în loc de struguri Cabernet, la producerea vinului a fost folosit soiul de struguri Moldova.

„Avem deja cazuri semnalate de către țările Uniunii Europene unde în vinurile Cabernet au fost găsite Moldova. Lucrurile astea sunt pur și simplu inadmisibile în continuare. Odată ce va fi lovită calitatea vinurilor, ulterior va fi foarte greu de restabilit”, a spus Vladimir Bolea.

Din spusele lui Vladimir Bolea, aproximativ 15 mii de hectare de viță de vie nu au fost încă înregistrate în Registrul Vitivinicol. Astfel, producătorii care nu vor înregistra plantațiile riscă să nu-și poată vinde strugurii.

„Noi trebuie la nivel de minister, la sfârșitul anului curent, să știm cu certitudine câte sute sau mii de hectare avem de Cabernet, Saperavi, Rară Neagră. Toate tipurile de viță de vie trebuiesc cunoscute până la vin, ca ulterior să știm cât vin noi putem să producem de pe aceste suprafețe”, a adăugat Bolea.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 12:57
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 12:57 // Societate //  Daniela Baranovschi

Aproximativ 5.000 de locuitori din nouă sate ale raionului Florești vor putea beneficia de ajutor mai rapid în cazul incendiilor și altor situații de urgență. Un nou Post de salvatori și pompieri voluntari a fost inaugurat în comuna Izvoare, unde vor activa 12 pompieri voluntari pregătiți să intervină în caz de nevoie.

Postul va deservi localitățile Izvoare, Scăieni, Bezeni, Căinarii Vechi, Frumușica, Trifănești, Alexandrovca, Iliciovca și Maiscoe. Cei 12 voluntari au absolvit cursurile de pregătire organizate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, cu sprijinul Solidarity Fund PL în Moldova.

Noua unitate este menită să reducă timpul necesar pentru intervenția echipelor de salvatori și pompieri în această zonă, astfel încât oamenii să primească ajutor într-un timp cât mai scurt atunci când viața sau bunurile lor sunt în pericol.

Deschiderea postului a fost finanțată de Uniunea Europeană și realizată de Solidarity Fund PL în Moldova, cu sprijinul autorităților locale, prin proiectul „EU4 Moldova Resilience – Secure State, Resilient Communities”.

Acesta este al 89-lea post din rețeaua națională de salvatori și pompieri și al 30-lea în care activează voluntari.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!