Curs valutar
  • EUR
    19.9863
    0.2021%
  • USD
    17.0881
    -0.5676%
  • RUB
    0.2050
    1.3171%
  • RON
    3.8050
    0.0841%
  • UAH
    0.3831
    -0.3393%

Toate știrile

21 august 2026

Ultimele informații despre starea de sănătate a Papei Francisc

30 Mart. 2023, 22:21
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ursu Ana
30 Mart. 2023, 22:21 // În Lume //  Ursu Ana

Papa Francisc, internat de miercuri la Roma, urmează un tratament cu antibiotice pentru „bronşită infecţioasă” şi care a dus la o „îmbunătăţire semnificativă” a stării sale de sănătate, a anunţat joi echipa medicală de la spitalul Gemelli, relatează AFP.

Papa de origine argentiniană, în vârsta de 86 de ani, beneficiază de un „tratament cu antibiotice prin perfuzie care a produs efectele scontate”, a indicat personalul medical într-un comunicat transmis de Vatican, precizând că Suveranul Pontif ar putea fi externat „în următoarele zile”.

Amintim că Papa Francisc, în vârsta de 86 de ani, a fost spitalizat miercuri pentru „câteva zile” la Roma pentru a fi tratat de o infecţie respiratorie, o nouă alertă pentru şeful Bisericii Catolice care suferă de probleme de sănătate recurente

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

 

Realitatea Live

21 Aug. 2026, 13:06
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
21 Aug. 2026, 13:06 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un număr de 468 de tineri specialiști au fost repartizați în școlile și grădinițele din Republica Moldova după primele două etape ale concursului din acest an. Este cel mai mare număr înregistrat până acum și depășește deja totalul din 2025, când, după toate cele cinci etape, au fost repartizați 429 de absolvenți.

Cei mai mulți dintre tinerii repartizați vor lucra ca educatori și învățători: 87 dintre ei vor fi educatori, iar 77 vor preda la clasele primare. Alți 40 au ales limba engleză, 38 educația muzicală, 36 limba și literatura română, 33 matematica și 31 educația fizică.

În sistem vor intra și 31 de specialiști în psihopedagogie, psihologie și logopedie, în timp ce 25 vor preda istoria.

Cei 468 de absolvenți au fost repartizați în instituții din întreaga țară. 186 vor activa în municipiul Chișinău, 25 în municipiul Bălți, iar 257 în raioanele țării și în UTA Găgăuzia.

Tinerii care se angajează în școli și grădinițe beneficiază de o indemnizație unică de până la 375 de mii de lei. În primii cinci ani de activitate, norma didactică este redusă la 75%, iar specialiștii primesc și compensații pentru materiale didactice.

Cei care lucrează în mediul rural și în centrele raionale pot beneficia și de sprijin pentru cheltuielile de locuință și utilități. De asemenea, tinerii specialiști au dreptul la un concediu anual de până la 62 de zile și beneficiază de sprijinul unui cadru didactic mentor la începutul carierei.

În primele două etape ale concursului au fost depuse aproximativ 690 de dosare. Repartizarea absolvenților cu profil pedagogic se desfășoară în perioada iunie–august, astfel că numărul tinerilor care vor intra în sistem în acest an ar putea crește.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!